Rămâi conectat

Actualitate

Pedofilii, proxeneții și violatorii vor fi înscriși într-un registru național – Proiectul a primit și votul deputaților

Ziarul Unirea

Publicat

în

Indiferent de gravitatea lor, toate faptele penale de natură sexuală, se vor înscrie într-un registru dedicat, organizat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și numit Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de hărțuire sau asupra minorilor. Măsura organizării acestui registru apare într-un proiect de act normativ ce a primit azi votul decisiv al deputaților și care are ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură sexuală.

Proiectul de lege privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, ce a fost adoptat de către Senat anul trecut, iar azi a primit și votul decisiv favorabil al deputaților, prevede înființarea unui registru național al faptelor de natură sexuală și înscrierea în acest registru a datelor tuturor celor care au comis infracțiuni sexuale. Pentru a se putea aplica, acest proiect de act normativ mai are nevoie doar de promulgare prin decret prezidențial și de publicare în Monitorul Oficial.

Concret, proiectul de act normativ stipulează organizarea Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de hărțuire sau asupra minorilor, în care se vor înscrie fapte precum trafic de persoane, trafic de minori, exploatarea cerșetoriei, prostituție infantilă, agresiune sexuală, viol, hărțuire sexuală, pornografie infantilă, incest și altele.

Registrul va fi organizat de MAI, administrat de unitățile poliției și va conține datele personale ale autorilor faptelor menționate mai sus, mai exact, codul numeric personal, numele, prenumele, prenumele părinților, data și locul nașterii, numele purtate anterior, domiciliul, seria și numărul actului de identitate, sexul, cetățenia și altele.

Acest registru nu va fi unul public, adică persoanele fizice nu vor avea acces la datele înregistrate în acesta, ci doar angajații MAI și va reprezenta o bază de date separată de cazierul judiciar.

Potrivit proiectului, persoanele înscrise în registru vor avea obligația de a se prezenta la cel mult trei luni la poliție, pentru a le comunica polițiștilor informații legate de activitatea pe care o desfășoară, mijloacele de existență sau copiii, bătrânii ori persoanele cu dizabilități cu care locuiesc sau cu care intră în contact în mod repetat și adresa unde locuiesc.

De asemenea, persoanele înscrise în registru vor avea obligația de a anunța poliția înainte de efectuarea unor deplasări în afara localității de domiciliu mai lungi de 15 zile și vor fi vizitați trimestrial de agenți de poliție. Totodată, angajatorii din domeniul sănătății, educației, protecției sau asistenței sociale vor fi obligați să solicite persoanelor numite într-un post sau care fac voluntariat un certificat de integritate, emis după efectuarea verificării datelor personale înregistrate în registru.

Atenţie! Prevederile proiectului legislativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat de către președintele României şi publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse

Ziarul Unirea

Publicat

în

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea