Pe an, românii beau bere de 7 miliarde de lei. Piaţa berii, aproape de a se transforma într-un brand de ţară în România
Pe an, românii beau bere de 7 miliarde de lei. Piaţa berii, aproape de a se transforma într-un brand de ţară în România
Piaţa de 7 miliarde de lei a berii are potenţialul de a se transforma într-un brand de ţară Şi de a deveni unul dintre motivele pentru care turiştii străini să viziteze România. Cât mai avem însă până să ajungem acolo şi ce e de făcut în acest sens au discutat reprezentanţi ai industriei la cel mai recent club organizat de Business MAGAZIN, în parteneriat cu Asociaţia Berarii României.
Un miros plăcut, dar uşor înţepător i-a întâmpinat pe cei care au umplut sala în care s-a desfăşurat clubul Business MAGAZIN „Industria berii – brand de ţară”. Aroma venea de la hameiul din sală – proaspăt cules şi trimis înainte de evenimentul organizat pe 24 septembrie – tocmai din Târgu-Mureş, unul dintre puţinele locuri în care se mai cultivă acest ingredient esenţial din producţia berii. Aceasta a fost însă doar una dintre informaţiile care au reieşit din dezbaterea dedicată pieţei berii.
Cu o istorie românească de câteva sute de ani, potenţialul industriei berii pe plan local pare că încă nu şi-a atins încă maximul. În prezent, piaţa berii din România este influenţată de tendinţe legate de forţa de muncă, de creşterea veniturilor, de accesul oamenilor la informaţie, cât şi de căutările lor de lucruri noi, care modelează domeniul înspre o cerere mai mare pentru brandurile premium. În acest nou context, poate industria locală a berii să câştige statutul de „brand de ţară”?
Julia Leferman, director executiv al Asociaţiei Berarii României, a deschis discuţia prin conturarea câtorva dintre punctele forte ale industriei pe care o reprezintă: de-a lungul istoriei de 15 ani a acesteia, fabricile de bere au fost modernizate, retehnologizate odată cu preluarea de către marile companii producătoare de bere – motiv pentru care „avem în prezent în România unele dintre cele mai moderne fabrici de bere din Europa”.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]