Parlamentul angajează șoferi: Ce salariu au cei care îi plimbă pe deputați și pe senatori
Camera Deputaţilor angajează 22 de şoferi, dintre care unul trebuie să ştie să conducă inclusiv tractoare rutiere şi agricole. Ca să-l ducă pe un deputat de la Parlament la hotel sau unde doreşte alesul, şoferul angajat nu câștigă sub salariul mediu net pe economie, mai exact 1.650 de lei, scrie Gândul.info.
Dacă este angajat cu contract individual de muncă, şoferul este puţin mai fericit: ajunge la un salariu cuprins între aproximativ 1.300 de lei şi 1.600 de lei. Dacă este angajat în baza unei convenţii civile însă, venitul lui se limitează la 775 de lei, adică sub salariul minim pe economie. În total, deputaţii au la dispoziţie 246 de şoferi, în timp ce senatorii se bazează pe 144. Ce-i drept, de şoferii angajaţi în cadrul direcţiilor Parlamentului beneficiază doar cei care fac parte din conducerea comisiilor sau a grupurilor parlamentare. Restul aleşilor îşi pot angaja astfel de şoferi prin birourile parlamentare. în această categorie nu intră însă şi şoferii preşedinţilor celor două Camere. Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu au şoferi repartizaţi de Serviciul de Protecţie şi Pază, iar salariile lor reprezintă secret de stat.
137 de şoferi sunt angajaţi, în total, în cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor, dintre care 119 sunt cu contract individual de muncă şi câştigă între 1.295 de lei şi 1.625 de lei, iar 18 sunt angajaţi în baza unei convenţii civile, având un salariu net de 775 de lei.
În prezent, Camera Deputaţilor angajează 22 de şoferi, dintre care unul trebuie să ştie să conducă inclusiv tractoare rutiere şi agricole. Pentru aceste posturi, pe lângă permisul de conducere şi recomandări de la locurile de muncă anterioare, doritorii trebuie să aibă minimum zece clase şi permis de conducere de cel puţin un an. Ei vor fi nevoiţi să susţină o probă scrisă, una orală şi un practică.
Din acest motiv, pentru probele necesare, candidaţilor li se recomandă să înveţe notiţele tehnice şi manualele service ale autoturismelor Dacia Duster, Dacia Logan, Mercedes Sprinter, autocisternelor Roman R10215 şi al tractoarelor Goldoni.
În plus, viitorii şoferi ai Camerei Deputaţilor trebuie să fie la curent cu reglementările care ţin de conducerea preventivă, de acordarea primului ajutor, dar şi de protecţia mediului.
Înscrierea la concurs trebuie făcută până pe 7 septembrie 2015, urmând ca pe 21 septembrie să fie susţinută proba scrisă. Pe 24 septembrie va avea loc proba practică, iar ultima probă, cea orală, se va ţine pe 1 octombrie. La proba scrisă, candidaţii vor avea de rezolvat o serie de chestionare de circulaţie rutieră, de mecanică, dar şi întrebări din notiţele tehnice ale tipurilor de maşini enumerată mai sus.
Sursa Gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu. PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]
