Rămâi conectat

Politică Administrație

Parlamentarii de Alba la sfârșit de mandat – bilanț de activitate pe 4 ani

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Alegerile se apropie cu pași repezi, dar și mai apropiat este debutul campaniei electorale care, deși oficial ar trebui să înceapă înainte cu 30 de zile de data scrutinului, de regulă pornește mult mai repede.

Nu va fi o surpriză dacă actualii parlamentari, aleși în 2008 prin vot uninominal sau prin loteria redistribuirii, vor încerca să-și păstreze fotoliile pentru încă un mandat. Având deja experiență și fiind cunoscuți de electorat, aceștia pleacă din ”poll position” în cursa internă de desemnare a candidaților pentru alegerile din decembrie 2012, ce se va desfășura în următoarea perioadă în cadrul partidelor, uniunilor sau alianțelor care se vor alinia la start.

În interiorul partidelor se știe ce activitate au avut aceștia în ultimii 4 ani dar poate că este instructiv și util ca și electoratul să afle ce au făcut în acest timp aleșii pe care i-au trimis în parlament să-i reprezinte.

Iată, potrivit datelor publicate pe site-ul alesiivoteaza.ro, bilanțul ”la zi” pentru fiecare senator și deputat de Alba:

*Senatorul Alexandru Pereș (PDL): fost vicepreședinte și în prezent secretar al Senatului, este membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală.
Activitatea senatorului în cifre: luări de cuvânt în plen: 836; propuneri legislative iniţiate: 54 (locul 15 în top); întrebări şi interpelări: 36; moţiuni: 0
Prezenţa la vot în perioada: 19.12.2008 – 09.09.2012: 80,8% (locul 21 în clasamentul general).

*Senatorul Nicolae Dobra (fost PDL, în prezent UNPR): este membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţională, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii și Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.
Activitatea senatorului în cifre: luări de cuvânt în plen: 40; propuneri legislative iniţiate: 64 (locul 7 în top); întrebări şi interpelări: 23; moţiuni: 0.
Prezenţa la vot în perioada: 19.12.2008 – 09.09.2012: 81,4% (locul 17 în clasamentul general)

*Deputatul Clement Negruț (PDL): ales recent în funcția de secretar al Camerei Deputatilor este membru în comisia pentru industrii și servicii.
Activitatea deputatului în cifre: luări de cuvânt în plen: 43; propuneri legislative iniţiate: 30 (locul 131 în top); întrebări şi interpelări: 1; moţiuni: 0
Prezenţa la vot în perioada: 19.12.2008 – 09.09.2012: 77,8% (locul 129 în clasamentul general)

*Deputatul Corneliu Olar (PDL): este membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.
Activitatea deputatului în cifre: luări de cuvânt în plen: 40; propuneri legislative iniţiate: 81 (locul 15 în top); întrebări şi interpelări: 13; moţiuni: 0.
Prezenţa la vot în perioada: 19.12.2008 – 09.09.2012: 73% (locul 171 în clasamentul general).

*Deputatul Teodor Atanasiu (PNL): este membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitaţii SRI și în Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea situaţiei Societăţii Comerciale Nicolina – S.A. şi a modului în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a gestionat activele acesteia în perioada ianuarie 2005 – decembrie 2008
Activitatea deputatului în cifre: luări de cuvânt în plen: 105; propuneri legislative iniţiate: 9 (locul 304 în top); întrebări şi interpelări: 43; moţiuni: 20.
Prezenţa la vot în perioada: 19.12.2008 – 09.09.2012: 59,7% (locul 247 în clasamentul general).

*Deputatul Călin Potor (PNL): este membru în Comisia pentru industrii şi servicii și Comisia pentru sănătate şi familie.
Activitatea deputatului în cifre: luări de cuvânt în plen: 153; propuneri legislative iniţiate: 26 (locul 161 în top); întrebări şi interpelări: 396; moţiuni: 5.
Prezenţa la vot în perioada: 19.12.2008 – 09.09.2012: 75,1% (locul 152 în clasamentul general).

*Deputatul Radu Coclici (PSD): este secretar al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii.
Activitatea deputatului în cifre: luări de cuvânt în plen: 58; propuneri legislative iniţiate: 43 (locul 64 în top); întrebări şi interpelări: 133; moţiuni: 12.
Prezenţa la vot în perioada: 19.12.2008 – 09.09.2012: 83,7% (locul 68 în clasamentul general).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Construcția noului spital de oncologie și radiologie din Alba Iulia va demara în luna iulie 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Construcția noului spital de oncologie și radiologie din Alba Iulia va demara în luna iulie 2024 Pregătirea investiției a durat 4 ani, 2020 – 2024 Construcția noilor secții de oncologie, radioterapie și cardiologie intervențională în cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia reprezintă un pas important în îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților din județ. După […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea