Părinţii ar putea avea o zi liberă pe an, pentru îngrijirea sănătăţii copiilor minori
Luni, senatorii au adoptat cu amendamente o iniţiativă legislativă propusă de un grup de parlamentari USL care prevede ca părinţii să aibă o zi liberă neplătită pe an, pentru îngrijirea sănătăţii copiilor minori.
Propunerea legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, care îi are ca iniţiatori, printre alţii, pe Ecaterina Andronescu, Elenja Federovici, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Darius Vâlcov, Rovana Plumb şi Rodica Nassar, propunea, iniţial, ca ziua liberă să fie una plătită, prevedere cu care nu au fost de acord, însă, membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială.
Indemnizaţia pentru ziua liberă ar fi urmat să fie plătită din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi să fie egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.
Iniţiatorii propun ca această zi să fie rezervată verificării periodice a stării de sănătate a copiilor.
Potrivit proiectului, ziua liberă ar urma să se acorde la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezultă controlul medical efectuat.
Iniţiativa legislativă mai stabileşte ca familiile care au trei sau mai mulţi copii să beneficieze de două zile lucrătoare libere pe an pentru verificarea sănătăţii copiilor.
Proiectul a fost dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]