Politică Administrație

Organizaţia de tineret a PMP Alba sprijină seniorii la europarlamentare. Dragoş Zdrânc: „Vrem să atragem tinerii în partid”

Dragoş Suciu

Publicat

în

Dragos Zdranc03Organizaţia de tineret a PMP Alba vine în sprijinul seniorilor în campania electorală pentru europarlamentare şi are ca obiectiv creşterea numărului membrilor tineri. În proporţie de 97% tinerii din PMP Alba nu au mai fost implicaţi în politică. Astfel din cei 184 de membri, doar 5 au mai fost înscrişi în alte partide.

Pentru prima dată într-un partid, Dragoş Zdrânc, preşedintele tinerilor populari a transmis un mesaj. „Organizaţia de tineret a PMP Alba va avea în această perioadă, în apropierea campaniei pentru alegerile europarlamentare, multe evenimente prin care se vrea atragerea tineretului şi transmiterea unui mesaj pentru tinerii din Alba Iulia. Se doreşte o schimbare în bine. Pentru a se ajunge la o schimbare avem nevoie de tineri. Vrem sa facem o treabă bună împreună cu seniorii şi cu preşedintele Clement Negruţ, la europarlamentare”, a spus Dragoş Zdrânc, preşedintele organizaţiei de tineret a Partidului Mişcarea Populară Alba.

Conducerea PMP a depus, luni, la BEC, lista partidului pentru alegerile europarlamentare, pe primele locuri aflându-se Cristian Preda, Siegfried Mureşan, Teodor Baconschi, Cristian Petrescu, iar preşedintele PMP Alba ocupă locul 16. De altfel acesta a spus că nu-şi doreşte un loc eligibil pentru că are treabă acasă.

Clement Negruţ a spus că PMP îşi doreşte un scor cu două cifre, adică peste 10 procente la nivel naţional, ceea ce înseamnă 4 eurodeputaţi la Bruxelles.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 2 aprilie 2026 a Consiliului Județean Alba se află și un proiect de hotărâre privind privind aprobarea predării temporare în administrarea Consiliului Local al Comunei Galda de Jos a […]

Citește mai mult