OPINIE| Mihai Coșer: „Modelul politic, la Alba Iulia, nu diferă, în fond, de cel de țară. Contează ce vrea partidul, nu ce nevoi are orașul”

OPINIE| Mihai Coșer: „Modelul politic, la Alba Iulia, nu diferă, în fond, de cel de țară. Contează ce vrea partidul, nu ce nevoi are orașul”

 Mihai Coșer, fostul purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Alba Iulia face o radiografie a situației politice a orașului și ajunge la concluzia că modelul politic din Cealaltă Capitală nu diferă de cel național, nevoile orașului fiind în plan secund după cele ale partidelor.

„Ani de zile, am fost unul dintre cei care a scris multe dintre scenariile reality-showlui Insula Mare a Iubirii de Imagine făcându-mi praf timpul pentru a-l arunca în ochii altora. Dacă mi-aș cerne trecutul prin sita moralei, pentru liniștea mea, s-a nimerit ca ai mei mai să fi meritat să stea cu coronița pe cap și premiul în mână, mai mult decât cei cu care mergeam în răspăr, pe cafteală. Muncind în aceleași birouri se cheamă că am făcut parte din lumea celor de pe afișe și, da, sunt de acord că dacă azi ceva nu merge e și vina mea.

N-am anticipat un alt gen de consecințe și concluzii. Fără a pretinde retorica regretului, realizez că e posibil să fi făcut o treabă pe jumătate. Am dat un punct de sprijin doar, să spunem, prezentului. Am ignorat, din comoditate, că viitorul se va răzbuna pe faptul că am țintuit în ignoranță elanul unei generații de tineri care ar fi trebuit să fie opțiunea de după. Acum, când ziua de azi șterge trecutul ca diluantul oja, între toate sezoanele Game of Thrones, pe care HBO le plănuiește, și ideea că orașul ăsta va avea o administrație normală, primenită cu tineri care să muncească pentru că-s capabili și nu că i-a adus de mână cineva, mi-e mai teamă că n-o să apuc să văd serialele. Asta din cauză că, pe măsură ce azi se transformă în mâine, devine tot mai clar că n-o să fie orașul ăsta condus vreodată de cineva cu stare intelectuală și empatie autentice, care să nu dea bătaie de cap și fior de groază spiritului proletar-mediocru din mai toate partidele.

Poate că e normal să fie așa, poate fix așa vrea lumea, și e anormală insistența mea virtuală de a vedea un candidat, un om din ăia 60 000 de locuitori, care poate merge, gândi, glumi, lucra, decide, ajuta singur, fără să fie prădat de toți cei de sub calota intereselor ulterioare sau imediate. În cele din urmă, politicianul este și oglinda alegătorului. Iar alegătorilor nu le pasă când le spui „Ăsta habar nu are!”. Doar după ani de zile se simt mințiți, trădați sau „trași” în piept de politicieni care își fac „platouri de filmare” prin biserici și la momente festive că nu valorează doi bani ruginiți. Se vede că modelul politic, la Alba Iulia, nu diferă, în fond, de cel de țară. De un minimalism cinic, singura întrebare ce preocupă partidele este „cine sunt oamenii procent?”.

Peste tot se duce lupta semi-junilor care simt că ar fi timpul să ia locul trecuților, într-un loop al capriciilor ce amână și ignoră ce vrea omul. De parcă, votantul ar fi o specie apărută cu mult după inventarea jocurilor și intereselor politice, care mai poate aștepta până se decide cine e unsu’. Contează ce vrea partidul, nu ce nevoi are orașul.

Obiectivul politic local, la doi ani distanță de noi alegeri, e ca o sarcină dusă peste termen, iar cezariana e amânată pentu că nimeni nu știe sexul viitorului candidat cu șanse reale: PNL, PSD, USR sau alte mame surogat. O bâlbãială ce pomenește, prea des, nostalgia rezultatelor unui trecut în care Frankensteinii PNL – ului speriau pe oricine, un primar fără strană în nicio bisericuță din USR dar care lucrează la un pod al prieteniei cu PNL, un senator cu mai multe costume populare decât proiecte reale și un latifundiar labil lipsit de utilități la parcele.

De ce sunt atât de puțini tineri interesați? Cine și ce a făcut pentru ei atunci când au transformat șansa de a câștiga un concurs la stat, lucid și competent, în trasul apei peste cv-uri briliante? Ce partid s-a raportat la tineri altfel decât la hârtia igienică, când n-o ai țipi că unde e, când e destulă e ignorată printr-un colț. N-o să devină țara asta una normală, nu în timpul vieții mele. E tot mai plină certitudinea asta și, într-un fel sau altul, m-am cam împăcat cu ea. Nici măcar nu-mi mai doresc să greșesc spunând asta. Îmi e mai simplu așa, decât să trag de firul speranței și, peste o vreme, să mă bucur că ai mei copii sunt suficient de departe de mediocrii și impostorii care au pretins că se jertfesc pentru binele cetățenilor. Nu, n-o să fie asta, niciodată, țara care cere socoteală! Care să le arate ce mici sunt, ce nepregătiți și, de-atâtea ori, ce jalnici. Care să nu le mai dea, din 4 în 4 ani, un cec în alb pentru o prestație în negru.

Fiindcă, desigur, mâna unui votant poate da șah-mat oricărui politician fripturist, indiferent de notorietatea pe care acesta crede că o are”, a scris Mihai Coșer pe blogul său de pe Facebook.

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News