Rămâi conectat

Actualitate

OMS: Pandemia se va termina când oamenii vor alege să se termine

Ziarul Unirea

Publicat

în

OMS: Pandemia se va termina când oamenii vor alege să se termine

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a transmis un mesaj clar privind finalul pandemiei.

„Pandemia se va termina atunci când lumea va alege ca ea să se termine. Avem toate instrmentele necesare: instrumente de sănătate publică şi instrumente medicale. Dar lumea nu foloseşte aceste instrumente aşa cum trebuie. Cu aproape 50.000 de morţi pe săptămână, pandemia este departe de a se fi terminat. Pandemia a demonstrat dincolo de orice dubiu că sănătatea nu este un lux al celor bogaţi sau un rezultat al dezvoltării, ci că este un drept fundamental, o bază a stabilităţii politice, economice şi sociale. Nicio ţară nu poate învinge COVID-19 stând în izolare faţă de restul lumii. Şi nicio ţară din lume nu poate proteja sănătatea propriilor cetăţeni fără a lucra pentru protecţia tuturor oamenilor”, a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus la Summitul pentru Sănătate Mondială din Berlin, conform livemint.com.
Pandemia va continua şi în 2022

De altfel, la finalul săptămânii trecute, OMS a anunţat că pandemia va mai continua cel puţin încă un an.

Elit - Gustul Desăvârșit

Specialiştii au estimat extinderea cu încă un an a pandemiei deoarece nu toate ţările au ajuns la un număr suficient de mare al persoanelor vaccinate pentru a putea ţine sub control virusul.

Mai puţin de 5% din populaţia Africii a fost vaccinată, comparativ cu 40% pe majoritatea celorlalte continente, relatează BBC.

Au fost livrate peste 10 milioane de vaccinuri în ţările africane care au făcut solicitări, din totalul promis de o sută. Marea majoritate a vaccinurilor au fost distribuite şi utilizate în ţările cu venituri mari sau medii.

Oficialii OMS fac apel către ţările dezvoltate să renunţe la locul lor pe lista de priorităţi a companiilor farmaceutice care distribuie vaccinul pentru a putea echilibra situaţia la nivel global.

„Pot să vă spun că nu suntem pe drumul cel bun. Trebuie, într-adevăr, să grăbim ritmul vaccinări şi ştiţi de ce? Această pandemie va dura mai mult decât este necesar, din cauza lipsei posibilităţilor de imunizare a ţărilor în curs de dezvoltare şi nu numai”, a declarat Dr. Bruce Aylward, cercetător şi lider în cadrul OMS.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

România, la coada Europei, din nou: s-au dus vremurile în care românii mergeau la facultate

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

România, la coada Europei, din nou: s-au dus vremurile în care românii mergeau la facultate

Pentru un moment, după revoluție, apăruse o vorbă legată de faptul că tot românul face facultate. Explodase atunci și piața de universități private, iar interesul pentru studii superioare era la apogeu, chiar dacă diploma de licență nu avea neapărat aceeași greutate de fiecare dată. Între timp, românii au devenit combinatori, iar dacă te uiți în Parlament, ai fi șocat să afli că până și legile țării sunt făcute de surprinzător de mulți oameni doar cu 12 clase.

Din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră concluziile unui nou studiu realizat la nivel european pe marginea afinității oamenilor pentru studii superioare în 2023. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană când vine vorba tineri cu studii superioare. Aproximativ 25% dintre tinerii între 25 și 34 de ani se laudă cu această performanță, în timp ce media europeană în 2022 a fost de 42%, în creștere cu un procent comparativ cu 2021.

Elit - Gustul Desăvârșit

Facultatea, surprinzător de irelevantă pentru români
Ca un detaliu interesant, în 2022, la nivelul întregii Uniuni Europene, mai multe femei (48%) au absolvit studii superioare în comparație cu bărbați (37%). În teorie, există un obiectiv UE de a atinge pragul de 45% până în 2030, dar este improbabil ca acest lucru să se materializeze în toate țările, chiar dacă unele se laudă deja cu această victorie. Lista include: Irlanda (62%), Luxemburg (61%), Cipru (59%), Lituania (58%), Țările de Jos (56%), Suedia (52%), Spania și Belgia (ambele 51%), Franța (50%), Danemarca (49%), Slovenia (47%), Letonia (46%) și Grecia (45%).

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la educație de nivel superior, doar 25% dintre români au făcut o facultate. Italia este pe locul doi de la coadă, cu 29%, iar Ungaria este pe poziția a treia – 32%. În contextul în care autoritățile de la București au confirmat pe propria piele că ”merge și așa”, iar generația TikTok vine cu pași repezi din urmă cu gânduri de îmbogățire rapidă cu școală puțină, șansele ca România să se alinieze la performanța unor țări precum Irlanda, Luxemburg, Cipru sau Lituania sunt inexistente.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Programul „Masă Caldă”, extins la nivel național. Numărul școlilor incluse în proiect va fi suplimentat cu 25% anual

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul „Masă Caldă”, extins la nivel național. Numărul școlilor incluse în proiect va fi suplimentat cu 25% anual

„Masă Caldă”, programul-pilot din grădinițe și școlile gimnaziale va fi extins anual cu 25% față de anul precedent. Proiectul a fost conceput ca un sprijin, în special pentru elevii din zonele defavorizate, care să diminueze abandonul școlar și care să ajute incluziunea socială.

Spre deosebire de defunctul proiect „Laptele și cornul”, care a creat o mare risipă de produse procesate – care cel puțin în marile orașe ajungeau, în mare proporție, la gunoi sau mucezeau prin ghiozdane – noul program promovează crearea de cantine, acolo unde este posibil, sau cel puțin săli de mese și se adresează unui segment țintit de elevi și preșcolari. De asemenea, școlile vor fi deservite prin lanțul scurt de aprovizionare, ceea ce va sprijini producătorii și procesatorii locali.

Elit - Gustul Desăvârșit

În proiectul-pilot au fost incluse inițial 300 de școli de pe tot teritoriul României. În urma evaluării numărului de unități de învățământ beneficiare ale Programului-pilot s-a constatat faptul că, raportând numărul de preșcolari și elevi la bugetul aprobat și alocat acestui scop, rămâne un excedent financiar. Astfel, guvernul a cerut extinderea proiectului la 350 de unități de învățământ în anul școlar 2022-2023.

Meniu de 15 lei pentru fiecare elev

Conform ordonanței care urmează să fie votată în Parlament, “în perioada cursurilor preșcolarilor și școlarilor li se acordă gratuit un suport alimentar constând într-o masă caldă sau un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate asigurată, în limita unei sume zilnice de 15 lei, cu tot cu TVA”.

De asemenea, numărul școlilor care vor fi incluse în proiectul „Masă caldă” va fi suplimentat anual cu 25%, până când toate școlile din învățămîntul preuniversitar de stat vor fi înrolate în program.

Acest proiect ar limita abandonul școlar și ar putea asigura accesul nediscriminatoriu al unui număr cât mai mare de preșcolari și elevi la educație, consideră Ministerul Educației.

Școlile, alimentate prin lanțul scurt de aprovizionare

Pe de altă parte, proiectul va fi recalibrat și din punct de vedere economic. Autoritățile locale pe raza cărora se află școlile și grădinițele incluse în programul pilot „Masă caldă” vor trebui să respecte în procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a alimentelor din lanțul scurt de aprovizionare.

Lanțul scurt de aprovizionare este circuitul care implică un număr limitat de operatori economici angajați în activități de cooperare și dezvoltare economică locală, precum și relații geografice și sociale strânse între producători, procesatori și consumatori.

Acest lucru are două avantaje: susține economia locală și elimină adaosurile comerciale succesive, costurile de transport, depozitare etc. Astfel, cantitatea de hrană pe care o poți cumpăra cu 15 lei de la producătorul local poate fi dublă față de cea importată de la 500 de kilometri distanță.

Sursa: gandul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Marius Nistor, președintele FSE ”Spiru Haret”, despre majorarea salariilor polițiștilor: La unii se poate, la noi se negociază

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Marius Nistor, președintele FSE ”Spiru Haret”, despre majorarea salariilor polițiștilor: La unii se poate, la noi se negociază

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație, „Spiru Haret”, a declarat, miercuri, că pentru unii se pot face măriri de salarii, în timp ce pentru profesori încă se negociază. Reacția sa vine la anunțul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care a decis, marţi, în urma unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, majorarea soldelor şi salariilor de funcţie.

„Pentru unii se poate, pentru profesori nu s-a anunțat nimic, pentru profesori încă se negociază, în timp ce în alte domnii, nu am nimic cu polițiștii, nu am nimic cu cei din sănătate, nu vreau niciun fel de divergențe între categorii socio-profesionale. Fiecare este îndreptățit în felului, dar noi am înțeles de fiecare dată care au fost prioritățile. Acum prioritatea trebuie să fie sistemul de învățământ preuniversitar trebuie să fie educația”, a transmis acesta la Digi24.

Elit - Gustul Desăvârșit

De asemenea, sindicaliștii din Sănătate au primit, la rândul lor, asigurări de la Marcel Ciolacu că „toate salariile din sistem vor fi aduse la grila convenită prin legea salarizării unitare, posturile din sistemul sanitar vor fi deblocate iar voucherele de vacanță vor fi acordate”.

Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, la iniţiativa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut loc marţi, la sediul MAI, o întâlnire de lucru între conducerea ministerului şi reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, discuţiile fiind purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială şi cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare.

„Cu privire la componenta salarială s-a convenit ca, începând cu ziua de joi, pentru soldele şi salariile de funcţie să fie aplicat nivelul acestora astfel cum este prevăzut de Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022. Acest lucru înseamnă că soldele şi salariile de funcţie vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023”, se precizează în comunicat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare