Om bogat, om sărac

Zilele trecute un prieten mi-a redat o scenă de la ziua de naştere a nepotului său, sărbătorită într-un cadru restrâns. Unul dintre invitaţi, cu un cadou mai modest, aspect care ar fi trecut cu siguranţă neobservat, a subliniat suav: „din partea mea un dar de suflet”. Ceilalţi au regretat imediat lipsa de inspiraţie în alegerea cadoului lor, dintr-o dată parcă prea scump şi, prin aceasta, iată, cam impersonal şi inexpresiv. Nu puteau să aducă şi ei un dar de suflet? Să lase mercantilismul la o parte măcar o clipă?! Astfel de replici le întâlnim la tot pasul şi trădează o concepţie veche. Săracul e bun, bogatul e rău.
De fapt, ştim de când lumea că banii sunt ochiul dracului. Iar pe timp de criză, pe fondul accentuării sărăciei, tendinţa de clasificare decisivă a oamenilor în săraci şi bogaţi s-a acutizat. Odată amprentaţi, lucrurile sunt clare. Concluziile se desprind automat. Săracul e cinstit, cu frica lui Dumnezeu, sufletist şi modest, simbol al cumpătării şi al bunului simţ. Săracul găseşte bucurie în lucrurile simple, nu pune accentul pe material şi din puţinul său le dă şi altora. Bogatul e hoţ, corupt şi ostentativ,  lipsit de scrupule, egoist şi arogant,  nesimţit, mitocan şi miştocar, dur, agresiv şi nemilos. Dacă dăruieşte, sigur vrea să epateze şi, oricum, n-are decât să dea, că doar are de unde. Bogatul e fără Dumnezeu şi n-are nicio legătură cu cele sfinte. Aşadar nu merită decât dispreţ.
Eticheta pusă bogatului nu este întotdeauna nedreaptă. Îmbogăţirile peste noapte, prosperitatea subită a „băieţilor deştepţi”, nelimitată şi parcă imposibil de limitat, fac greu de combătut imaginea bogatului grotesc. Cu atât mai mult cu cât acesta este cel mai vizibil, cu cea mai mare expunere, în special pentru că adesea o caută obsesiv. Uşor de identificat, fiind înconjurat de afişe tridimensionale ale bogăţiei sale, bogatul de acest tip va fi văzut numai în locurile cele mai scumpe şi în trend, unde îşi va expune etichetele şi  îşi va parca maşina luxoasă. Crede că totul i se cuvine, are carenţe evidente de educaţie, un tupeu nemărginit şi un comportament condescendent zeflemitor faţă de cei pe care îi percepe mai slabi decât el.
La cealaltă extremă, vulgar, de prost gust şi condamnabil mi se pare şi bogatul ipocrit, care, deşi înstărit, se poartă de parcă ar fi sărac, exagerându-şi modestia închipuită, purtând-o ca pe un stindard, ca pe o probă incontestabilă a nobleţii sale inexistente de fapt. Bogatul ipocrit va umbla cu aceeaşi maşină veche de 20 de ani, nu va merge la hoteluri cu mai mult de trei stele şi va refuza cu obstinaţie caviarul, chiar când i se oferă gratuit. Are principii pe care nu le încalcă. Priveşte arogant în jur, cu intenţia de a-i umili pe bogaţii care nu sunt ca el.
Există însă şi oameni bogaţi de bună calitate. Care nu se definesc prin banii lor, dar nici nu îi reneagă. Oameni inteligenţi, talentaţi, profesionişti autentici, care s-au afirmat prin munca şi realizările lor, oameni integri, morali, neostentativi, dar nici de o modestie demonstrativă, darnici, chiar altruişti.
În egală măsură, săracii nu sunt toţi la fel. Nu sunt toţi plini de har şi numai spirit, nu sunt toţi buni, după cum nu sunt nici toţi răi. Unii îşi fac din sărăcie titlu de glorie, alţii se victimizează într-o strategie de înduioşare sau culpabilizare a celor din jur, unii îşi ascund ruşinaţi sărăcia, iar alţii o suportă cu demnitate, fără a se defini prin ea. Pentru că sărăcia în sine nu este o calitate, la fel cum bogăţia nu este un defect. Ticăloşia nu este apanajaul bogatului, aşa cum bunătatea nu este apanajul săracului.
Judecăţile globale după formula negri vs. albi, creştini vs. musulmani, femei vs. bărbaţi, români vs. alte naţii, denotă superficialitate din partea celor care nu realizează imprecizia lor şi perversitate din partea celor care o realizează şi interesat promovează generalizările de acest tip. Duc la scindări artificiale, nasc resentimente, încrâncenări stupide şi consumă inutil energii demne de o cauză mai bună. Şi mai ales ne otrăvesc, ne fac răi şi plini de ură. Iar asta, într-adevăr, indiferent că suntem săraci sau bogaţi, ne anulează.
Ioana Romana LAURENŢIU,
partener la Casa de Avocatură Laurenţiu, Laurenţiu şi asociaţii

ELIT

Mihail David - 2020

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

4 Comentarii

reddnex 14 decembrie 2010 at 16:34

si eu care vedeam in majoritatea avocatilor niste „hiene”…..poate ca mai sunt si altii ,mai de suflet…..

…..oricum ,vezi omul cand alearga dupa bani….ca nu-i mai baga in seama pe cie din jur….

Florin 14 decembrie 2010 at 16:47

Foarte adevarat. Mi s-a intamplat adesea ca oamenii din jur sa creada ca suntem instariti, eu si familia mea, numai pentru ca nu ne plangeam si ca, inventivi fiind, (dar nu bogati) reuseam intotdeauna sa fim la inaltime, din punct de vedere vestimentar, al cadourilor facute, al felului in care ne prezentam in lume. Si o faceam din mandrie, pentru ca nu era treaba nimanui cat de saraci eram si, in plus, cred ca, de fapt, si daca ne-am fi plans, putini sunt cei carora le-ar fi pasat in realitate. Fiind catalogati drept „bogati” (relativ bogati) am fost adesea priviti ca aroganti si snobi si insensibili. Spre deosebire de cunoscuti de-ai noastri (mult mai bogati decat noi in realitate) care se victimizau permanent, crezand ca astfel sunt mai din popor (apropo de saracii care se dau bogati).

Florin 14 decembrie 2010 at 16:54

Cand am spus foarte adevarat ma refeream la articol.

Cat despre comentariul lui Reddnex, si mie mi se pare la fel. Iata, se pare, ca mai sunt si avovati de calitate. De fapt asa cum ar trebui sa fie, cu pledoarii curate si cuceritoare.

Cat despre omul cu bani, in multe cazuri asa e, dar, cred si eu, ca si autoarea, ca generalizarile nu sunt bune. Si asta e valabil in multe privinte. Trebuie sa cunosti omul si abia apoi sa judeci.

om trist 15 decembrie 2010 at 14:36

Ma bucur de fiecare data cand D-na Laurentiu are un cuvant .de spus.
Datorita mentalitatii retrograde a nivelului f scazut de educatie, un segment din locuitorii tarii si azi regreta vremea comunismului, mai bine zis a statului social /in fond doar mascat /cand se aplica cele descrise de ORWELL in celebrul 1984 si in FERMA ANIMALELOR , unde nu individul isi hotareste soarta ci un asa zis FRATE MAI MARE, individul devenind o leguma sociala,.
Din pacate aceste mentalitati au rezultat xenofobia, lipsa de toleranta si tragica gandire ultranationalista care este foarte departe de adevara iubire de glie . Sechelele indobitocirii sant vizibile si azi din pacate.

Comentariile sunt oprite

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...