OFICIAL| Primele doze de vaccin anti-Covid au intrat în România. Care vor fi primele persoane imunizate
Vaccinul anti-COVID-19, sub forma a 10 000 de doze, a intrat astăzi în România, pe la Vama Nădlac. Sunt preluate acolo de șeful DSU, Raed Arafat și de șeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, care au plecat încă de aseară către Arad.
Vaccinurile vor fi depozitate imediat la Institutul medico-militar Cantacuzino, de unde vor fi distribuite în cele 10 spitale aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Dozele de vaccin vor fi transportate în gheață carbonică pentru a le păstra la o temperatură de -70 de grade celsius.
Medicii și asistentele medicale vor primi injecția începând de duminică, 27 decembrie, când se dă startul oficial al campaniei de vaccinare în toată Uniunea Europeană. Amintim, în prima etapă va fi vaccinat personalul medical și personalul din centrele de bătrâni și copii.
În a doua etapă, poate primi vaccinul populația din grupele de risc, vârstnici și bolnavi cronici, precum și lucrătorii din domeniile esențiale. Apoi va demara vaccinarea populației generale.
În luna ianuarie urmează să ajungă în țară un alt lot de 600.000 de doze de vaccin, suficiente pentru imunizarea a 300.000 de români.
În România, pe lângă centrul principal de depozitare a vaccinurilor de la Institutul Cantacuzino mai există alte șase centre regionale. Autoritățile au decis înființarea a 900 de centre de vaccinare fixe și mobile și își propun să imunizeze până la 70 la sută din populație pe parcursul anului viitor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 12 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale