Actualitate
”O familie, o casă!” – Program nou pentru achiziția de locuințe. Care sunt condițiile
Guvernul pregateste un nou program, ”O familie, o casă!” . Programul oferă posibilitatea achiziționării unei locuințe confortabile în condiții avantajoase.
– Statul garantează 80% din valoarea creditului, consistent mai mult decât în programul Prima Casă.
– Limita maximă a creditului este 570.000 de lei – aprox 120.000 de euro
– avansul este între 5 și 10% din suma solicitată.
– Dobânda este fixă și nu depășește 5,5%, dar poate scădea la 0,9% fiind subvenționată de stat, funcție veniturile solicitantului și de numărul de copii.
– Locuința trebuie să aibă măcar 2 camere și o suprafața totală care să nu depășească 100 de metri pătrați. Nu se pot achiziționa locuințe mai vechi de 5 ani.
Cel mai important pentru cei interesați e că dobânda va fi fixă pe toată durata creditului. Un alt avantaj major e că există o perioadă de grație pentru plată dobânzii de 3 ani de zile. Astfel, se dă posibilitatea celor care se mută în locuința achiziționată prin acest program să aibă o rată mai mică.
Programul are o largă accesibilitate, dat fiind se adresează persoanelor cu venituri mici. Nu se pot înscrie în acest program, de exemplu, familiile de două persoane care au un venit cumulat mai mare de 10.000 de lei.
Înca nu a fost anunțată data la care va fi lansat.
Sursa: a1.ro

Actualitate
Suntem tot mai îndatorați: Datoria publică a României stă peste pragul de 50% din PIB
Suntem tot mai îndatorați: Datoria publică a României stă peste pragul de 50% din PIB
Datoria publică a României a stat și în luna martie peste pragul de 50% din Produsul Intern Brut (PIB), pentru a treia lună la rând.
Legea responsabilității fiscal-bugetare prevede că Guvernul trebuie să prezinte public un program pentru reducerea poverii și trebuie să înghețe cheltuielile cu salariile din sectorul public, când datoria trece de 50% din PIB.
Datoria guvernamentală s-a situat la 50,3% din PIB, la sfârșitul lunii martie 2022. În ianuarie, ea s-a situat la nivelul de 50,2% din PIB, iar în februarie la 50,6% din PIB.
În precedentele două luni, Ministerul Finanțelor explica faptul că împrumutul de 1,9 miliarde de euro sub formă de prefinanțare din PNRR a avut un impact asupra nivelului datoriei publice.
Care sunt obligațiile Guvernului dacă datoria publică a României depășește pragul de 50% din PIB
Legea responsabilității fiscal-bugetare stabilește că, în cazul în care datoria publică depășește anumite praguri, Guvernul trebuie să vină cu o serie de măsuri.
Astfel, în cazul în care datoria publică depășește 50% din PIB, Guvernul trebuie să prezinte public și să aplice, în cel mai scurt timp, un program pentru reducerea ponderii datoriei publice în produsul intern brut. Programul va cuprinde, fără a se limita la acestea, și măsuri care determină înghețarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public, conform legii.
Reamintim că salariile în sectorul public sunt înghețate în 2021 la nivelul din decembrie 2020. Cu toate acestea, cheltuielile totale privind salariile pot crește, datorită faptului că se majorează numărul de salariați sau se acordă prime sau plăți ocazionale.
Ce se întâmplă dacă datoria publică trece de pragul de 50% din PIB
Legea responsabilității fiscal-bugetară stabilește o serie de praguri pentru datoria publică, care, dacă sunt depășite, vin cu o serie de măsuri de pus în practică de către Guvern, astfel:
- dacă datoria publică depășește 45% din produsul intern brut, dar se situează sub 50% din produsul intern brut: Ministerul Finanțelor Publice prezintă Guvernului un raport privind justificarea creșterii datoriei și prezintă propuneri pentru menținerea acestui indicator la un nivel sustenabil
- dacă datoria publică depășește 50% din produsul intern brut, dar se situează sub 55% din produsul intern brut:
- Guvernul prezintă public și aplică în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei publice în produsul intern brut;
- programul cuprinde, fără a se limita la acestea, și măsuri care determină înghețarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public;
- dacă datoria publică depășește 55% din produsul intern brut, dar se situează sub 60% din produsul intern brut:
- se iau toate măsurile prevăzute dacă datoria publică depășește 50% din produsul intern brut;
- Guvernul inițiază măsuri care să determine înghețarea cheltuielilor totale privind asistența socială din sistemul public;
- dacă datoria publică depășește 60% din produsul intern brut:
- se aplică măsurile prevăzute dacă datoria publică depășește 55% din produsul intern brut;
- Guvernul inițiază și aplică un program de reducere a datoriei publice, astfel: datoria publică se va reduce cu o rată medie de 5% pe an;
„Primul ministru ar trebui să vină în fața Parlamentului cu un plan de redresare economică. Este explicit în lege, când se depășește datoria de 50% și să recunoască că toate veniturile românilor vor fi înghețate”, afirma liderul PSD Marcel Ciolacu, anul trecut, în contextul în care existau și atunci discuții despre depășirea acestui prag, lucru evitat „la mustață”.
Actualitate
FOTO| Copiii din centrele sociale ale Eparhiei de Alba Iulia au celebrat sinceritatea. Aspectele importante ale acestei virtuți în societate
FOTO| Copiii din centrele sociale ale Eparhiei de Alba Iulia au celebrat sinceritatea. Aspectele importante ale acestei virtuți în societate
În cadrul „Sărbătorilor copilăriei”, copiii din centrele sociale și educaționale ale Eparhiei de Alba Iulia au celebrat, în perioada 9-13 mai, sinceritatea.
În cea de a doua săptămână a lunii mai, atenția copiilor din așezămintele sociale ale Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, dar și atenția elevilor înscriși în proiectul „Prin Educație Spre Vocație!” s-a focusat pe tematica sincerității. Aceasta le-a fost prezentată copiilor ca un mod de exprimare a adevărului despre propriile noastre gânduri și sentimente.
Prin intermediul activităților desfășurate în această perioadă, sinceritatea a fost văzută ca o caracteristică absolut necesară pentru dezvoltarea durabilă a legăturilor sociale. Din acest motiv, cei mici și-au însușit cunoștințe legate de caracterul indispensabil al sincerității în relațiile interumane. Totodată, s-au făcut cunoscute aspectele importante ale acestei virtuți în societate și recompensele pe care aceasta le oferă.
Copiii au participat la activități în cadrul cărora au prezentat o calitate pe care o dețin și pe care o consideră importantă. Scopul acestor activități a fost ca fiecare copil să fie sincer, în primul rând, față de propria lui persoană, ca mai apoi, să fie sincer și față de cei de care este înconjurat.
Cristina Costan, cadru didactic la Școala Gimnazială „Demetriu Radu” Rădești, a surprins câteva momente importante din această săptămână: „În această săptămână am discutat despre sinceritate, o valoare care este mult râvnită și destul de greu de atins de mulți dintre noi. Am desfășurat activități tematice, printre care și activitatea care poartă denumirea „Ce îmi place mie!” prin intermediul căreia am descoperit modul în care se văd copiii, un mod chiar real, destul de sever de a se vedea. De asemenea, am desfășurat jocuri prin care ei s-au cunoscut mai bine, dar prin care și-au cunoscut și colegii”.
Cornelia Milea, învățătoarea în cadrul Școlii Gimnaziale Demetriu Radu” Rădești a subliniat importanța lecturii și morala pe care fiecare istorisire le oferă. „În perioada 9-13 mai am evidențiat săptămâna sincerității, săptămâna adevărului, săptămâna introspecției, a autocunoașterii. Activitățile s-au pretat la copii, care sunt în primii pași în a spune adevărul, pentru că nu poate să-l îmbrace într-o formă falsă. Lectura despre sinceritate a conținut și exemple opuse, despre minciună și a surpins efectele ambelor situații asupra relațiilor noastre.”
În cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei funcționează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, 18 Case de Tip Familial și Centre de Plasament, 15 Centre de zi și 17 Centre „Școală după Școală”, toate în cadrul proiectului „Prin Educație spre Vocație!”. Aceste așezăminte își desfășoară activitatea sub administrarea organizațiilor nonguvernamentale eparhiale, finanțate din fonduri proprii, în parteneriat cu autoritățile publice județene și locale. De asemenea, proiectul „Prin Educație spre Vocație!” este implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER România, Fundația FAER Reghin și NEWschoolNorvegia, în cadrul unei finanțări prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Actualitate
Bărbat din Șona, prins MANGĂ de beat la volan, de polițiști: Ce alcoolemie avea
Bărbat din Șona, prins MANGĂ de beat la volan, de polițiști: Ce alcoolemie avea
La data de 16 mai 2022, în jurul orei 19.45, polițiștii rutieri din Blaj au depistat un bărbat, de 33 de ani, din comuna Șona, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
-
Curier Județeanacum 6 ore
FOTO| Mihaela Mih Dehelean, sportivă a CS Unirea Alba Iulia, evoluție foarte bună la o competiție internațională de prim rang. Progres vizibil de la un an la altul
-
Actualitateacum 18 ore
Tribunalul Alba ANULEAZĂ numirile managerilor de la Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
16-18 mai: Caravana mobilă pentru screeningul cancer de col uterin va ajunge zilele acestea în judeţul Alba. Programul caravanei
-
Curier Județeanacum 22 de ore
FOTO| Mii de oameni au participat, sâmbătă și duminică, la Sărbătoarea Libertății de la Blaj. Goran Bregovic a fost invitatul special al evenimentului
-
Actualitateacum 17 ore
BANI pentru 14 clădiri sau obiective istorice din Roșia Montană: Lista acestora, după includerea în UNESCO
-
Actualitateacum 21 de ore
Avertizare meteo: Vremea se va răci semnificativ în această săptămână. Vijelii, descărcări electrice, grindină și chiar lapoviță în zonele înalte
-
Curier Județeanacum 24 de ore
Au pus în pericol siguranța în trafic: Șoferi beți și fără permis, prinși de către polițiștii din Alba
-
Curier Județeanacum 23 de ore
SJU Alba Iulia: Activitatea centrului de evaluare medicală a pacienților cu COVID-19, sistată în perioada în care incidența e redusă
-
Actualitateacum 17 ore
Căpșunarii români refuză să mai lucreze în Italia: În ce țări aleg să meargă
-
Curier Județeanacum 21 de ore
FOTO| ASCOR Alba Iulia, prezentă la evenimentul „Studentul ieșean” în capitala Moldovei. Conferință cu tema „Rugăciunea – drum către tine(ri)”
-
Actualitateacum 18 ore
Medicii de familie s-au opus: Ministerul Sănătății nu mai distribuie iodură de potasiu
-
Ştirea zileiacum 7 ore
Pensii 2022: Noua adeverință care trebuie completată pentru ca dosarul de pensionare să nu fie respins