Curier Județean
Nu-ţi poate pune nimeni cătuşe peste tâmple/ Şi chiar de ţi le-ar pune, se vor preface-n lauri…
lSub sloganul „Liberalii promovează adevărata valoare umană”, elevii de liceu cu rezultate remarcabile în anul şcolar 2010-2011 au fost invitaţi luni, la ora 20.00, la sediul PNL Cugir pentru a fi felicitaţi şi premiaţi de către conducerea partidului. Iniţiativa a aparţinut Organizaţiei Femeilor Liberale care, prin intermediul vicepreşedintelor, profesoarele Mariana Pereanu şi Lilica Vanţ, au selectat nouă dintre cei mai buni elevi ai celor două colegii din localitate:
Într-o atmosferă destinsă şi prietenoasă, preşedintele PNL Cugir, Adrian Teban le-a oferit tinerilor Diplome de Excelenţă şi premii în bani, însă nu înainte de a sublinia că gestul nu reprezintă o constrângere, ci se bazează pe convingeri. „Avem convingerea că pentru a evolua, ca societate sau comunitate, avem nevoie de oameni valoroşi. Din păcate, în momentul de faţă tot mai multe persoane neinstruite profesional ocupă poziţii cheie în societatea românească. Acest lucru trebuie să se schimbe, iar datoria noastră, a liberalilor, este să încurajăm, să susţinem şi să promovăm tinerii bine pregătiţi”, a declarat preşedintele PNL Cugir.
În acelaşi context, vicepreşedinţii Nicuşor Mihai şi Emil Muntean i-au sfătuit pe tineri să îşi asume statutul de lideri valoroşi şi să se implice în viaţa socială şi politică, fiind cei care pot produce schimbarea în bine a României. Încurajările au fost bine primite de către tinerii prezenţi care, prin vocea lui Vlad Cherecheş şi a Iuliei Arion ne-au mărturisit că au fost impresionaţi de atmosfera prietenoasă în care au fost primiţi. Între conducerea liberală şi cei nouă elevi s-a stabilit un dialog plăcut din care nu au lipsit teme destul de fierbinţi pentru unii dintre ei, precum examenul de Bacalaureat şi admiterea la facultate. La final, membrii Biroului Permenent al PNL Cugir au decis ca iniţiativa femeilor liberale de a premia excelenţa să devină o acţiune anuală a partidului.
lŞi performanţa liceenilor din Sebeş a fost premiată de liberalii din municipiu. La noul sediu al PNL Sebeş, preşedinta OFL, prof. Rodica Groza, a premiat şefii de promoţie ai liceelor din Sebeş: Paula Damian, Bianca Giurgiu, Miruna Ştefan – de la Colegiul Naţional „Lucian Blaga”, Raluca Elena Bratu – Liceul cu Program Sportiv, Cristina Lazăr – Grup Şcolar Industrial. Alături de elevii merituoşi, care au primit diplome şi premii în bani, s-au aflat părinţii lor şi liberalii din municipiu. La finalul festivităţii, preşedintele PNL Sebeş, Dumitru Fulea, le-a urat premianţilor mult succes pe mai departe mobilizându-i pentru bătăliile viitoare cu un citat din titanul Păunescu: „Nu-ţi poate pune nimeni cătuşe peste tâmple/ Şi chiar de ţi le-ar pune, se vor preface-n lauri/ Ai fost adus pe lume să scoţi din mâzgă aur/ Fii fericit de drama ce stă să ţi se-ntâmple!”
Nicoleta Idita – TOMUŢA

Curier Județean
27 august| Zilele Orașului Teiuș 2022. Premierea elevilor merituoși, muzică populară și foc de artificii
27 august| Zilele Orașului Teiuș 2022. Premierea elevilor merituoși, muzică populară și foc de artificii
Zilele Orașului Teiuș se vor desfășura în acest an în data de 27 august, iar autoritățile au avut grijă să pregătească și de acestă dată un program diversificat, care să-i țină ”în priză” atât pe localnici, cât și pe cei care vor sărbători alături de ei.
Printre evenimentele din program, menite să creeze o atmosferă de sărbătoare, se numără concerte de muzică populară și un foc de artificii.
Evenimentul va avea loc în Parcul Feroviar Teiuș
Ora 16 00 – Premierea competițiilor sportive și a elevilor merituoși
Invitați:
-Ansamblul folcloric „Brădeana”
-Ansamblul folcloric „Codrișorul”, Stremț
-Ansamblul folcloric „Cununa Vețelului” Hunedoara
-Ansamblul folcloric „Junii Târnavei” Târnăveni
-Ansamblul folcloric „Dor Teiușan”
-Alexandra Bărăștean
-Roxana Bărăștean
-Cornelia Maxa
-Ovidiu Furnea
-Ina Todoran
Vă așteptăm cu drag, pe toți cei ce trăiesc și simt in spirit teiușean!
Curier Județean
Șofer fără permis și unul care conducea o motocicletă neînmatriculată, prinși de polițiștii din Alba: S-au ales cu dosare penale
Șofer fără permis și unul care conducea o motocicletă neînmatriculată, prinși de polițiștii din Alba: S-au ales cu dosare penale
La data de 16 august 2022, în jurul orei 19,30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au depistat un autoturism, în timp ce circula, pe strada Vânătorilor din Alba Iulia, pe sens interzis.
La volanul autoturismului se afla un tânăr de 25 de ani, din comuna Gurghiu, județul Mureș. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 16 august 2022, în jurul orei 11,00, polițiștii din Blandiana au depistat un bărbat de 58 de ani, din comuna Blandiana, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată, pe raza comunei.
Față de motociclist, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
Curier Județean
FOTO| Tabără de “nomazi”, depistată de polițiștii locali din Alba Iulia pe Șoseaua de Centură: O parte dintre aceștia se ocupau cu cerșitul
FOTO| Tabără de “nomazi”, depistată de polițiștii locali din Alba Iulia pe Șoseaua de Centură: O parte dintre aceștia se ocupau cu cerșitul
În cursul zilei de marți, echipaje ale Poliției Locale din Alba Iulia au identificat 30 de persoane, adulți și copii, care “campaseră”, cu mașini și căruțe, în zona Șoselei de Centură din Alba Iulia.
„Oamenii, majoritatea din județele Cluj și Mureș, au fost legitimați și li s-a pus în vedere să părăsească zona. De asemenea, li s-a adus la cunoștință faptul că, în cazul în care revin, sunt pasibili de amenzi și că le vor fi confiscate mașinile și căruțele.
Polițistii locali au mai stabilit că, pe durata șederii, o parte dintre aceste persoane au cerșit, în mai multe zone din municipiul Alba Iulia.
Miercuri dimineața, polițiștii locali au verificat zona și au constatat că grupul de nomazi plecase”, a trensmis viceprimarul Emil Antoniu Popescu.
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
VIDEO| ACCIDENT rutier MORTAL pe șoseaua Geoagiu – Orăștie: Doi bărbați și-au pierdut viața după ce au intrat cu mașina într-o autoutilitară
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
FOTO| Gest de omenie făcut de un polițist originar din Alba: Și-a oferit geaca unor femei pentru a le feri de ploaie, la Mănăstirea Nicula
-
Sportacum 22 de ore
AFC Unirea 1924 Alba Iulia achită datoriile către Al. Giurgiu și Bicheși, în speranța că scapă de depunctare!
-
Actualitateacum 21 de ore
Modificarea Legii Pensiilor: Ce spune ministrul Muncii despre o nouă formulă de calcul
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
FOTO| Revedere emoționantă după 30 de ani: Cum și-a regăsit un tânăr originar din Alba fratele abandonat, cu ajutorul polițiștilor
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Cum a dat un samsar de mașini din Alba „țepe” de zeci de mii de euro. Ce au decis magistrații
-
Politică Administrațieacum 22 de ore
Comunicat de presă| PSD Sebeș solicită lucrări de refacere la Parcul Tineretului, nu soluții improvizate și cârpeli!
-
Actualitateacum 22 de ore
Suprafața afectată de secetă, în România, a ajuns la peste 351.000 de hectare. Alba, printre județele afectate