Nu ne este atât de rău: Țara unde pensia şi salariul minim nu îți ajung nici pentru un kilogram de carne de vită
Nu ne este atât de rău: Țara unde pensia şi salariul minim nu îți ajung nici pentru un kilogram de carne de vită
Salariul minim pe economie şi pensiile din Venezuela, echivalentul a 7,59 dolari pe lună, nu ajung nici măcar pentru a cumpăra 1 kilogram de carne de vită, care în magazinele din Caracas se vindea miercuri cu preţuri între 8 şi 10 dolari, transmite EFE.
Peste 5 milioane de oameni au acest venit, care a scăzut miercuri la 7,59 de dolari la cursul oficial, după ce a fost echivalentul a 29,68 de dolari în martie, când guvernul a aprobat majorarea salariului şi a pensiei, ultima decretată până în prezent.
Salariul nu a fost îndeajuns în această miercuri nici pentru a cumpăra un kilogram de brânză de bivoliţă, care se vindea cu 8,43 de dolari, însă a fost suficient pentru a cumpăra o cutie de 30 de ouă, echivalentul a 5,75 de dolari.
În situația de față, o familie de 5 persoane are nevoie de echivalentul a peste 470 de dolari pe lună pentru a-şi putea permite coşul alimentar de bază, conform estimărilor Centrului de Documentare şi Analiză Socială al Federaţiei Profesorilor din Venezuela (Cendas-FVM).
Aprecierea dolarului, care a fost de 52% în luna decembrie, îi afectează în principal pe venezuelenii care continuă să câştige în moneda locală – bolivarul -, care în această lună s-a devalorizat cu 34% faţă de dolarul american.
Nemulţumirea clasei muncitoare, nu doar din cauza salariilor mici, dar şi din cauza scăderii condiţiilor de muncă, s-a manifestat în protestele pe care organizaţiile sindicale le-au declanşat în acest an 2022.
Conform ONG-ului Observatorul Venezuelean privind Conflictele Sociale (OVCS), în luna noiembrie au avut loc 499 de manifestaţii, multe dintre ele cu participarea lucrătorilor publici şi a pensionarilor, care au denunţat ‘puterea scăzută de cumpărare’ a salariilor şi pensiilor ‘pe fondul fluctuaţiilor zilnice ale dolarului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Sănătății solicită raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din România: ,,Nu este o ruşine, nu este o stigmă. Trebuie să fim oneşti şi transparenţi”
Ministrul Sănătății solicită raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din România: ,,Nu este o ruşine, nu este o stigmă. Trebuie să fim oneşti şi transparenţi” Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le cere public managerilor spitalelor din România să raporteze infecţiile nosocomiale. Acesta susține că „nu este o ruşine, nu este o stigmă, nu înseamnă că spitalul e […]
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiţii în sâmbăta Floriilor – se fac plăcinte cu mere şi se dau de pomană • Istoricul sărbătorii „Moșii de Florii” Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și […]
Cum va fi VREMEA în România de FLORII și PAȘTE 2026: Temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite. Prognoza meteo până în 4 mai 2026
Cum va fi VREMEA în România de FLORII și PAȘTE 2026: Temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite. Prognoza meteo până în 4 mai 2026 Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării de Florii și în perioada sărbătorilor de Paşte 2026, au anunțat vineri, 3 aprilie […]
