Rămâi conectat

Monden-Clubbing

Nu mai vrem pâine ci doar circ! Divorţul anului dintre Andreea Marin şi Ştefan Bănică a „bătut” raportul premierului Victor Ponta privind starea naţiunii!

Alexandra Mates

Publicat

în

Joi seara, în jurul orei 21.00, un anunţ i-a şocat pe toţi cei prezenţi pe site-ul de socializare Facebook. Atât Andreea Marin cât şi Ştefan Bănică Jr. au postat mesajul  că au decis de comun acord să se despartă, după o căsnicie care a durat şapte ani.

Toate posturile de televiziune centrale au părăsit subiectele principale ale zilei, inclusiv raportul privind starea naţiunii prezentat de premierul Victor Ponta şi au trimis de urgenţă reporteri la casa Andreei Marin şi a lui Ştefan Bănică, pentru un eventual show în direct cu cei doi, cu declaraţii la cald…despre răcirea relaţiei sau cine mai ştie ce.  A fost de-a dreptul hilar comportamentul moderatorului de la Antena 1, Dan Capatos, realizatorul emisiunii „Un Show  Păcătos”, care în jurul orei  22.30 l-a avut ca invitat în platou pe „celebrul” cântăreţ de manele, Nicolae Guţă, alături de o reputată doamnă psiholog, cu scopul  ca aceasta din urmă să încerce să-i mai ia din durerea şi trauma deosebite produse de moartea fratelui său, Samir, în urmă cu câteva zile, deoarece acesta nu-şi poate reveni, anunţând chiar că-şi doreşte moartea pentru a fi alături de fratele său. Ei bine, Nicolae Guţă şi doamna psiholog nici n-au apucat să schimbe câteva cuvinte, că Dan Capatos le-a şi comunicat că trebuie rapid să încheie subiectul deoarece trebuie să treacă pe cel al marelui divorţ al anului, dintre Andreea Marin şi Ştefan Bănică Jr. Am făcut această divagaţie tocmai pentru a observa cu toţii cât de mult s-a dezumanizat societatea românească în ultima vreme , astfel că nu mai contează marea durere şi marile necazuri ale unor oameni, totul se transformă  într-un show teribil, totul se vinde şi se cumpără, atât viaţa cât şi iubirea sau chiar…moartea!!!

Până pe la miezul nopţii, Antena 1, Kanal D,  RTV şi Realitatea TV au dezbătut subiectul din plin, dând tot felul de informaţii privind viaţa din cuplul Andreea Marin – Ştefan Bănică Jr. citând surse cancan.ro. Aşa se face că focalizarea de pe informaţiile zilei cele mai importante cum ar fi raportul privind starea naţiunii s-a mutat de pe Guvern şi de pe premierul Victor Ponta pe ….divorţul anului dintre Ştefan Bănică Jr. şi Andreea Marin. Încă o dată s-a certificat  faptul că toată lumea vrea „mai mult circ decât pâine „!!!

Circul a fost însă şi mai mare, deoarece toţi reporterii au cam rămas cu „tolba goală” şi cu microfoanele îngheţate în faţa casei celor două vip-uri, deoarece în timpul zilei cei doi tocmai plecaseră în străinătate…

Iar, la final, aş mai spune doar atât: Andreea Marin şi Ştefan Bănică sunt în cele din urmă şi ei doi, oameni ca oricare dintre noi, cu bune şi rele. Şi tot ca multe alte cupluri de tineri români, au trăit, cu discreţie, până în prezent împreună o frumoasă poveste de dragoste. Acum, ceva a intervenit în relaţia celor doi şi lucrurile nu mai sunt se pare la fel. Dar aceasta este strict problema lor personală, şi nimeni nu are dreptul să intre „cu bocancii” în viaţa lor.  Este dreptul celor doi la aceeaşi discreţie şi de aici încolo în a-şi urma fiecare drumul în viaţă cum crede de cuviinţă.

Iată ce au postat pe Facebook Andreea Marin şi Ştefan Bănică Jr.:

„Dragii noştri, acest mesaj este pentru cei cărora le pasă cu adevărat de evoluţia noastră profesională şi personală şi care ne respectă intimitatea. După şapte ani de căsnicie, am decis de comun acord că e mai bine pentru noi să ne separăm, cu respect pentru tot ceea ce am construit împreună şi pentru copilul nostru”, a scris Andreea Marin în mesajul de pe Facebook.

„Planurile noastre de viitor nu mai coincid, dar vom continua să avem o relaţie civilizată, caldă, atât pentru fetiţa noastră, cât şi pentru noi. Ne-am trăit relaţia cu discreţie, atât cât ne-a permis statutul de persoană publică, ce înseamnă pentru alţii în ziua de astăzi, din păcate, transformarea vieţii particulare într-o telenovelă”, mai spune vedeta de televiziune.

„Dorinţa noastră este să depăşim şi acest moment cu aceeaşi discreţie, chiar dacă suntem conştienţi de valul de speculaţii şi neadevăruri ce va urma, de aceea vă rugăm să înţelegeţi decizia noastră de a nu acorda interviuri, spre a ne proteja familiile şi mai ales copiii. Vă mulţumim, un gând bun! Andreea şi Ştefan Bănică”, se arată în acelaşi mesaj, citat de stirileprotv.ro.

Şi pe contul de Facebook al lui Ştefan Bănică Jr. a fost publicat acelaşi mesaj, joi, 10 ianuarie, în jurul orei 21.00.

Vedeta de televiziune Andreea Marin şi cântăreţul Ştefan Bănică Jr. s-au căsătorit în ianuarie 2006 şi au împreună o fetiţă, Ana Violeta, născută în decembrie 2007.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 22 – 28 martie 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 22 – 28 martie 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Godzilla x Kong: The New Empire 3D / Godzilla x Kong: Un nou imperiu Avanpremiera Regia: Adam Wingard Cu: Dan Stevens, Rebecca Hall, Brian Tyree Henry Gen Film: Actiune, Aventuri, SF, Thriller […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea