Noii voluntari de Crucea Roşie la Blaj
La sfârşitul lunii martie, implementarea proiectului de prim ajutor de bază – „Sistem Naţional Standardizat în Prim Ajutor de Bază al Crucii Roşii Române”, finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) a continuat cu organizarea a două sesiuni de instruire. Cursurile de prim ajutor de bază premedical adresate voluntarilor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România – Filiala Alba, organizate prin Centrul Teritorial de Formare în Prim Ajutor de Bază Alba au avut loc la Blaj. Cu sprijinul Primăriei municipiului Blaj şi al Şcolii cu clasele I-VIII „Toma Cocişiu” Blaj, un număr de 30 dintre voluntarii Subfilialei de Cruce Roşie Blaj au fost pregătiţi în domeniul acordării primului ajutor de bază premedical de către instructorii dr. Lucia Nistor şi dr. Doina Moldoveanu. „Prin organizarea acestor cursuri se urmăreşte atingerea a două dintre obiectivele principale ale proiectului, respectiv informarea şi educarea populaţiei cu privire la importanţa dobândirii cunoştinţelor de prim ajutor de bază, precum şi creşterea impactului pozitiv al intervenţiilor de prim ajutor în salvarea vieţii, ştiut fiind faptul că primele momente ale intervenţiei sunt/pot fi decisive”, a precizat Adrian Iodi, coordonatorul teritorial al proiectului. Filiala Alba a Crucii Roşii organizează pe raza judeţului Alba cursuri de prim ajutor inclusiv pentru salariaţii din instituţiile publice, societăţile comerciale, firmele private sau de stat. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]