Noi reguli privind fabricarea, prezentarea si vânzarea produselor din tutun. Țigările cu arome, interzise – Proiect

Paul Voicu - Primar 2020

Executivul a aprobat in ședința de miercuri un proiect de lege care stabilește condițiile pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun.

Potrivit proiectului, sunt reglementate ingredientele ce pot fi utilizate în produsele din tutun, precum și nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotina și monoxid de carbon.

ELIT

Va fi interzisa punerea pe piata a tigarilor si a tutunului rulat care au o aroma caracteristica (adica un miros sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie), potrivit unui comunicat al Guvernului.

Produsele cu aroma caracteristica al caror volum al vanzarilor la nivelul intregii UE reprezinta 3% sau mai mult intr-o anumita categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020. De asemenea, va fi interzisa punerea pe piata a tuturor produselor din tutun care contin aditivi speciali, precum vitamine, cafeina, taurina si creeaza astfel impresia ca un produs din tutun are un efect benefic asupra sanatatii sau ca prezinta riscuri mai mici pentru aceasta, dar si a celor care contin arome in capsule, filtru sau in alte caracteristici tehnice.

Mihail David - 2020

Guvernul precizeaza ca producatorii si importatorii vor raporta informatii cu privire la ingredientele utilizate in procesul de fabricatie, la emisiile produselor de tutun si la date privind volumul vanzarilor de produse de tutun din Romania, pe tip si marca. Noul format de raportare a fost elaborat si aprobat de Comisia Europeana. Ministerul Sanatatii va percepe producatorilor si importatorilor de produse  din tutun tarife proportionale pentru primirea, stocarea, prelucrarea si analizarea informatiilor transmise. Suplimentar, producatorii si importatorii au obligatii de raportare extinsa pentru anumiti aditivi continuti in tigarete si tutunul de rulat. Ministerul Sanatatii va publica in continuare aceste informatii pe site-ul propriu de internet,  aplicand masurile necesare asigurarii confidentialitatii informatiilor indicate ca reprezentand secrete comerciale de catre producatorii si importatorii de tigarete, tutun de rulat, tigarete electronice si flacoane de reumplere.

Etichetarea produselor din tutun se modifica substantial, urmand sa cuprinda:

  • un avertisment general („Fumatul ucide”, pe 50% din suprafata laterala),
  • un mesaj de informare („Fumul de tutun contine peste 70 de substante care cauzeaza cancer”, pe 50% din suprafata laterala),
  • avertismente de sanatate combinate, formate din text, poza si numar de telefon la care se pot obtine informatii despre metodele de renuntare la fumat (pe ambele fete, in partea superioara, pe 65% din suprafata, iar avertismentul poate fi mutat sub timbrul fiscal, astfel incat marca sa ramana sub avertisment). Exista dimensiuni minime pentru avertismentele combinate: 44mm x 52mm. Avertismentele trebuie schimbate anual si rotate pe pachete. Chenarul exterior negru va avea dimensiunea de 1 mm si va fi inclus in suprafata avertismentului

Fac exceptie de la prevederile de mai sus trabucurile si tigarile de foi ambalate individual, precum si produsele din tutun care nu ard, etichetarea in cazul acestora fiind supusa unui numar mai mic de rigori.

Proiectul de lege contine, de asemenea, prevederi privind trasabilitatea pachetelor de tutun, astfel incat, circulatia lor in Uniunea Europeana sa fie inregistrata si urmarita, pentru a putea fi verificata conformitatea cu legislatia nationala si europeana, contribuind astfel la combaterea contrabandei si contrafacerii. Pachetele unitare de produse de tutun vor fi marcate cu un identificator unic care va permite stabilirea urmatoarelor elemente: data si locul de fabricare, fabrica, utilajul folosit la fabricarea produselor, schimbul de lucru de lucru sau ora fabricarii, descrierea produsului, piata de destinatie pentru vanzarea cu amanuntul, ruta de transport preconizata, daca este cazul, importatorul in UE, ruta efectiva de transport de la fabricare pana la primul punct de vanzare cu amanuntul, data transportului, destinatia, punctul de plecare si destinatarul, identitatea tuturor cumparatorilor, de la fabricare pana la primul punct de vanzare cu amanuntul etc. Toate aceste informatii vor fi accesibile prin mijloace electronice, toate persoanele fizice si juridice implicate in lantul de aprovizionare al produselor din tutun tinand o evidenta completa si exacta a tuturor tranzactiilor relevante. Toate datele relevante vor fi gazduite intr-o unitate de stocare de date situata fizic pe teritoriul UE, caracteristicile acesteia si ale contractului de stocare de date urmand sa fie aprobate de catre Comisia Europeana si transpuse in legislatia nationala prin ordin al presedintelui ANAF.

Sursa Hotnews.ro

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...