Noi obligații pentru magazinele fizice și online, în ce privește garanția produselor: OUG, aprobată de Guvern
Noi obligații pentru magazinele fizice și online, în ce privește garanția produselor: OUG, aprobată de Guvern
După ședința Executivului, de marți, 28 decembrie, ministerul Economiei a anunţat schimbarea legii garanţiilor oferite de vânzători cumpărătorilor.
”Dacă nu schimbăm legea, România riscă amenzi foarte mari de la UE. Transpunerea directivei trebuia să fie făcută de acum 5 luni. În plus, era urgent nevoie de noi măsuri de protecţie pentru consumatori care achiziţionează gadgeturi cu diferite componente software şi hardware”, a afirmat Florin Spătaru, ministrul Economiei.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, Ordonanţa de urgenţă privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri care transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei (UE) 2019/771, a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2019.
Actul normativ stabileşte cadrul legal cu privire la contractele de vânzare încheiate între vânzător şi consumator, asigurând un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi buna funcţionare a pieţei interne, în special norme privind conformitatea bunurilor cu contractul, măsuri corective în caz de neconformitate, modalităţi de punere în aplicare a respectivelor măsuri corective, precum şi garanţiile comerciale.
Odată cu aprobarea ordonanţei, vânzătorul răspunde faţă de consumator pentru orice neconformitate existentă în momentul livrării bunurilor, care se constatată în termen de doi ani de la data respectivă. În cazul bunurilor cu elemente digitale pentru care contractul de vânzare prevede furnizarea continuă de conţinut digital sau de servicii digitale pentru o anumită perioadă, vânzătorul răspunde, de asemenea, pentru orice neconformitate a conţinutului digital sau a serviciului digital care intervine sau este constatată în termen de doi ani de la momentul livrării pentru produse cu durată medie de utilizare de până la cinci ani, respectiv în termen de cinci ani de la data respectivă pentru produse cu durată medie de utilizare de peste cinci ani.
„Noutatea importantă regăsită în ordonanţa prin care transpunem directiva UE constă în introducerea conceptul de bunuri cu elemente digitale compatibile sau interoperabile cu diverse componente hardware şi software. Conformitatea bunurilor cu conţinut digital sau cu servicii digitale care sunt încorporate în bunuri sau sunt interconectate cu acestea trebuie să fie evaluate, pentru a se stabili dacă elementul de conţinut digital sau de serviciu digital al unor astfel de bunuri este actualizat în conformitate cu contractul de vânzare”, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru.
Vânzătorul poate să refuze aducerea la conformitate a bunurilor dacă atât reparaţia, cât şi înlocuirea sunt imposibile sau ar crea costuri disproporţionate. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul în care reparaţia sau înlocuirea este imposibilă, iar oricare altă măsură corectivă ar crea vânzătorului costuri disproporţionate.
Pentru a îmbunătăţi securitatea juridică şi a evita inducerea în eroare a consumatorilor, actul normativ prevede că, în cazul în care condiţiile cuprinse în anunţurile publicitare asociate privind garanţia comercială sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanţie, prevalează condiţiile mai avantajoase.
Prin aprobarea Ordonanţei de urgenţă privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri se evită posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României, pentru neimplementarea în dreptul intern a prevederilor directivei, având în vedere că termenul pentru transpunerea acestei directive a fost 1 iulie 2021.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Minivacanță de Paște 2024: Șase zile libere pentru români. Ce a anunțat Ministerul Muncii
Minivacanță de Paște 2024: Șase zile libere pentru români. Ce a anunțat Ministerul Muncii Ministerul Muncii a oficializat că mini-vacanța de Paște va fi de 6 zile pentru români și în acest an. Această decizie a fost luată pentru a crea o „punte” între 1 mai și sărbătorile pascale. Citește și: Mesaje de Paste fericit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Superstiții, obiceiuri și tradiții în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare – credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii