Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Nelu Tătaru, despre numărul statistic de persoane care au avut covid : Imunizarea colectivă este departe

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Nelu Tătaru, a anunţat, vineri seară, că s-au recoltat seruri individuale de la 12.800 de persoane, în cadrul studiului statistic de seroprevalenţă prin care se va stabili gradul de răspândire a infecţiei SARS-CoV- 2. Au fost procesate până acum 7.99% dintre probe, 303 fiind pozitive. Tătaru anunţă că rata de infectare – în acest moment al studiului – este de 3,86%, ”mică pentru a avea o imunizare a României”, transmite news.ro.

”Până în acest moment avem 12.800 de recoltări de seruri individuale, din care s-a lucrat în jur de 7.99% din acestea, 303 erau pozitive”, a anunţat, vineri seară, la Antena 3, ministrul Nelu Tătaru, vorbind despre studiul de seroprevalenţă.

Întrebat cum este rata de infectare, ministrul a precizat. ”Mică pentru a avea o imunizare a României”.

”Noi suntem la 3,86% rată. Am avut cazuri la donatorii de plasmă care nu aveau anticorpi. Nu avem vaccin pentru aceasta, dar avem vaccin pentru alte boli şi ar trebui să îl facem. Pentru a nu avea o concordanţă de patologii, încurajăm vaccinarea antigripală. Avem aproape 3 milioane de vaccinuri, urmând să achiziţionăm pentru grupe de risc”, a mai afirmat Nelu Tătaru.

Studiul de seroprevalenţă prin care se va stabili gradul de răspândire a infecţiei SARS-CoV- 2 în populaţia României se desfăşoară în perioada iunie-septembrie, fiind coordonat tehnic de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Studiul se face pe seruri reziduale, colectate de la persoane din toate categoriile de vârstă care s-au przentat în această perioadă pentru recoltare de analize la laboratoare din fiecare judeţ şi care au fost selectate cu pas de eşantionare.

„Urmărim determinarea gradului de răspândire a infecţiei SARS-CoV- 2 în populaţia României, pentru a putea fundamenta adecvat viitoarele măsuri de protecţie a sănătăţii populaţiei. Institutul Naţional de Sănătate Publică va coordona tehnic proiectul, va prelucra şi va analiza datele, astfel încât în luna septembrie să avem primele rezultate. Conform estimărilor, un numar de 29.019 de seruri reziduale urmează să fie colectate şi investigate. În acest sens, vom aloca institutului 1,6 milioane de lei pentru achiziţia de kituri, reactivi etc”, a anunţat Nelu Tătaru, la începutul lunii iunie.

sursa : stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea