Rămâi conectat

Sport

Modificări substanţiale în lotul CSU LPS Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Aidoma verii trecute, când prim-divizionara pornea la drum după o campanie masivă de transferuri (vezi cazurile Alexandra Uiuiu, Volha Tămârgeanu, Adina Pop, Silvia Grădinaru, toate plecate între timp) şi în prezent CSU LPS Alba Iulia, cu un buget îmbunătăţit visează la o clasare între primele 8 formaţii (obiectiv ratat stagiunea precedentă). Părăsită între timp şi de „vedeta” Luiza Voinea, gruparea din Cetatea Marii Uniri mizează pe implantul extern: antrenorul ceh Tomas Bilek, trei achiziţii din străinătate (americancele Nadia Parker, Taneisha Harrison, israelianca Katya Abramzon). Acestora li se alătură nou-venitele interne, Eniko Tarţa (SCM Craiova), Luminiţa Manta (Nova Vita Tg Mureş) – ambele fiind considerate titulare în „5”-ul de bază (modificat aproape din temelii), Cristina Grama (Galactica Braşov), împreună cu supravieţuitoarea Elena Dincă şi cele 5 tinere din lot (Precup, Negru, Voica, Crecan, Ceauşu).
lCalendar competiţional şi sistem schimbat
Debutul se va produce în 16 şi 20 septembrie, cu „dubla” partidă, împotriva formaţiei CSM Târgovişte, înfiinţată după un an de pauză, primul meci în deplasare, din cadrul primei faze a Cupei României. Campionatul propriu-zis va debuta în 1 şi 2 octombrie, jocurile rundei inaugurale disputându-se pe teren neutru (o noutate a FRB). Dar iată partidele grupării albaiuliene în sezonul regulat: letapa 1-a, cu Sportul Studenţesc; letapa a 2-a (8 octombrie), cu CM Danzio Timişoara (acasă); letapa a 3-a (15 octombrie), cu CS Nova Vita Tg Mureş (deplasare); letapa a 4-a (miercuri, 19 octombrie), cu CS Politehnica Iaşi (a); letapa a 5-a (22 octombrie), Olimpia Bucureşti (d); letapa a 6-a (29 octombrie), CST Alexandria (d); letapa a 7-a (5 noiembrie), SCM Craiova (a); letapa a 8-a (miercuri, 9 noiembrie), CSM U Oradea (d); letapa a 9-a (12 noiembrie), Galactica Olimpia Braşov (a); letapa a 10-a (19 noiembrie), ICIM Univ. „V. Goldiş” Arad (d); letapa a 11-a (26 noiembrie), Rapid Bucureşti (a); letapa a 12-a (3 decembrie), BBAL 6 Sepsi BC Sf Gheorghe (d); letapa a 13-a (10 decembrie), CSM Târgovişte (a); letapa a 14-a (17 decembrie), CSM Satu Mare (d); letapa a 15-a (miercuri, 21 decembrie), Universitatea Cluj (a). Returul va începe în 14 ianuarie 2012 şi se va încheia pe 24 martie, după cele 30 de runde trebuind să se desfăşoare play-off-ul, pe parcursul lunilor aprilie şi mai 2012.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Vali Ciofu, masorul din Ocna Mureș, a luat Supercupa Emiratelor Arabe Unite cu Shabab Al Ahli Dubai, al doilea an la rând!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Vali Ciofu, masorul din Ocna Mureș, a luat Supercupa Emiratelor Arabe Unite cu Shabab Al Ahli Dubai, al doilea an la rând Omul trofeu, Vali Ciofu (65 de ani), masorul din Ocna Mureș, a cucerit Supercupa Emiratelor Arabe Unite, cu Shabab Al Ahli Dubai, pentru al doilea an la rând! Formația pregătită de portughezul Paulo […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea