Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Economie

Modificări la Legea insolvenței: cum se pot șterge datoriile către stat și conversia acestora în acțiuni. În prezent, aproximativ 28.000 de companii sunt în insolvenţă

Mondoc Adriana

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Modificări importante la Legea insolvenței au fost adoptate de Guvernul printr-o Ordonanță de urgență. Printre acestea se numără posibilitatea ștergerii a până la 50% din datoriile către stat, conversia acestora în acțiuni sau un nou termen, de doar 30 de zile, până la care judecătorul sindic va trebui să se pronunțe asupra procedurii de faliment.

Ministrul finanțelor publice a anunțat că noile reglementări vor fi aplicate companiilor care au intrat în procedura de insolvență atât pe Legea din 2006, cât şi pe Legea din 2014. El a subliniat că statul va fi corect cu companiile care vor să se redreseze, astfel că s-a luat măsura ștergerii a 50% din creanțe, dacă respectivele firme își respectă planul de reorganizare. De asemenea, companiile care cer intrarea în insolvență nu mai pot acumula în continuare datorii, iar statul poate să execute silit anumite companii, dacă depășesc 60 de zile şi nu-şi plătesc faţă de stat obligațiile respective, a mai menționat oficialul de la Guvern.

Principalele modificări sunt:

*administratorul/lichidatorul va putea să promoveze acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale, precum și reducerea de la 50% la 30% a valorii creanțelor înscrise la masa credală pentru care poate un creditor poate introduce acțiunea de atragere a răspunderii (art. 169, alin. (1) și alin. (7))

*posibilitatea formulării unei căi de atac de către creditorul care deține mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală împotriva hotărârii de respingere a acțiunii de atragere a răspunderii

*posibilitatea oricărui creditor de a cere judecătorului sindic intrarea în faliment a debitorului, dacă acesta nu se conformează planului de redresare sau dacă activitatea aduce pierderi și se acumulează noi datorii. Cererea va fi judecată de urgență, în cel mult 30 de zile, la acest moment nefiind un termen maxim până la care judecătorul sindic să dea o decizie.

Administratorul judiciar va avea termen de 10 zile de analiză pentru cererile de plăți pentru creanțele născute ulterior datei de deschidere a procedurii de insolvență și instituirea unui mecanism de sancționare progresivă a administratorului judiciar în cazul nerespectării acestui termen

Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuțiile, inclusiv cele legate de urmărirea operațiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii

Titularul unei creanțe curente, certă, lichidă și exigibilă mai veche de 60 de zile și un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligațiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment, iar cererea sa va fi judecată, de urgență și cu precădere tot în maximum 30 de zile

Referitor la posibilitatea conversiei creanțelor bugetare în acțiuni, condițiile care trebuie îndeplinite sunt:

– să rezulte din conținutul planului de reorganizare, pe baza analizei economico-financiare, faptul că societatea debitoare își poate continua activitatea, măsura propusă fiind una viabilă pentru societate;

– să rezulte din conținutul planului de reorganizare faptul că aceasta modalitate de stingere a creanței bugetare duce la maximizarea recuperării creanței statului, faţă de situația intrării debitorului în faliment;

– conversia să fie integrală şi efectuată la valoarea creanței bugetare deținute, ea neputând fi cumulată cu măsura reducerii creanței bugetare.

Proiectul mai prevede eliminarea termenului de decădere de 2 ani de la data pronunțării hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de insolvență în care poate fi introdusă acțiunea de atragere a răspunderii.

Pentru cesionarea de creanțe ale statului, vor trebui respectate următoarele condiții:

– prețul cesiunii este cel puțin egal cu valoarea creanțelor bugetare, asigurându-se recuperarea integrală a creanțelor bugetare înscrise în tabelul definitiv consolidat de creanțe;

– plata prețului cesiunii și recuperarea creanțelor bugetare se realizează într-o perioadă de maxim 3 ani de la data încheierii contractului de cesiune;

– cesionarul justifică un interes public în vederea cesionării creanței;

– contractul de cesiune se încheie între data definitivării tabelului consolidat de creanțe și data aprobării planului de reorganizare.

Conform datelor oficiale citate de guvern, în prezent, aproximativ 28.000 de companii sunt în insolvenţă, dintre care 1.000 au plan de reorganizare, peste 6.000 sunt în observație şi între 7.000 şi 8.000 de companii acumulează încă datorii.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

INFORMARE – solicitare de aviz activități de explorare în perimetrul VALEA LEUCII – 26 aprilie 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

INFORMARE – solicitare de aviz activități de explorare în perimetrul VALEA LEUCII – 26 aprilie 2024 Această informare este efectuată de: SC LEM RESORUCES SRL cu sediul în Bucureşti, Str. Mircea Eliade, nr. 14, sector 1, camera1, et.1, ce intenţionează să solicite de la Administraţia Naţională „Apele Române” aviz de gospodărire a apelor pentru desfăşurarea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea