Rămâi conectat

Actualitate

Modificări ale Codului Rutier: Șoferii vor avea parte de sancțiuni mai blânde în anumite situații

Ziarul Unirea

Publicat

în

Modificări ale Codului Rutier: Șoferii vor avea parte de sancțiuni mai blânde în anumite situații

Deși autoritățile au decis să pună capăt agresivității șoferilor prin aplicarea unor sancțiuni mai dure, aceștia au revenit asupra acestor sancțiuni.

Astfel, un proiect de lege care urmează să fie adoptat de Parlament, prevede că va dispărea o acțiune ce acum e încadrată la comportament agresiv, perioada de suspendare a dreptului de a conduce un vehicul se va putea reduce mai mult decât în prezent în urma unui examen iar în cazul mai multor abateri ce duc la suspendarea permisului de conducere, perioadele de suspendare se vor putea suprapune din nou, adică nu se vor acumula.

Elit - Gustul Desăvârșit

La începutul anului, Guvernul a emis o ordonanță (1/2022) prin care înăsprea mai multe sancțiuni și introducea totodată unele noi.

Acum, proiectul de lege pentru aprobarea OG 1/2022, se propune modificarea sau chiar eliminarea unora dintre măsurile apărute în iarnă despre care inițiatorii spun că sunt mult prea dure.

De pildă, din lista de acțiuni considerate a fi agresiuni în trafic și care erau pedepsite, una dintre acestea este eliminată.

Este vorba despre deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta, de pe un rând pe altul alternând benzile pentru a efectua depășiri. Această acțiune nu va mai fi considerată una agresivă.

Însă, pe de altă parte, suspendarea permisului auto se va prelungi cu încă 30 de zile atunci când șoferul încalcă anumite reguli de circulație într-un termen mai scurt, respectiv de doar trei luni, față de șase luni, așa cum stabilește Codul rutier acum.

Noua inițiativă legislativă mai stipulează că la cerere, șoferul care are permisul suspendat va putea beneficia, cu condiția să treacă de un examen teoretic și să nu fie începător, de reducerea perioadei de suspendare la o treime, adică i se anulează două treimi din perioada de suspendare.

O altă măsură care reduce severitatea sancțiunilor din Codul rutier pentru nerespectarea regulilor de circulație este faptul că se reintroduce posibilității de suprapunere a perioadelor de suspendare stabilite pentru mai multe contravenţii.

Acum, Codul rutier prevede, după ce-a fost modificat în iarnă de OG 1/2022, că “perioadele de suspendare dispuse se execută distinct, fără a se suprapune”.

De asemenea, termenul până la care se va putea susține testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, ce este necesar pentru a putea reduce perioada de suspendare a permisului, se va prelungi, urmând să fie a 40-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare, nu a 20-a zi, inclusiv, așa cum e acum.

În cazul depășirii vitezei maxime cu mai mult de 70 km/h, spre deosebire de ce se întâmplă acum, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se va elibera cu drept de circulaţie. În plus, acești șoferi vor putea beneficia de reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere și cei ce sunt sancționați pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe un drum, chiar dacă acum acest lucru nu e permis, notează Avocatnet. Practic, se va elimina această situație din lista celor ce nu permit acum reducerea perioadei de suspendare a permisului.

Noul proiect mai stabilește și că geamurile mașinii care trebuie menținute permanent curate pentru a nu risca amenzi de peste 1.000 de lei sunt parbrizul și geamurile laterale din față ale autovehiculului, nu și cele din spate sau luneta, așa cum prevede acum Codul rutier.

Cu toate că nu există nici un drum expres în funcțiune în România, autoritățile de resort al decis să introducă în Codul rutier o nouă limită de viteză adecvată.

Proiectul de lege elaborat în acest sens a primit, joi, acordul președintelui țării, astfel că, pentru a intra în vigoare, documentul trebuie publicat în Monitorul oficial.

Principala prevedere a legii este stabilirea unei noi limite maxime de viteză pentru circularea pe drumurile expres – aceasta va fi de 120 km/h, în condițiile în care acum este stabilită la 100 km/h.

Astfel, după aplicarea schimbărilor, în Codul rutier vor exista următoarele limite maxime de viteză în afara localităților:

– pe autostrazi – 130 km/h;

– pe drumurile expres – 120 km/h;

– pe drumurile naționale europene – 100 km/h;

– pe celelalte categorii de drumuri – 90 km/h.

Această limită de viteză va fi valabilă doar pentru autoturisme și anumite motociclete (adică autovehiculele din categoriile A și B), deoarece, pe drumurile expres, camioanele și autocarele (mai precis, autovehiculele din categoriile C, D, D1) vor putea circula cu cel mult 100 de km/h, în timp ce motocicletele de până la 125 cm3 sau cvadriciclurile (mai exact, autovehiculele din categoriile A1, B1, C1) vor putea merge cu 85 de km/h.

Sursa: dcbusiness.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miecuri legea care creşte durata concediului de acomodare pentru părinţii care au adoptat un copil, de la un an, cât este în prezent, la doi ani.

Proiectul prevede că Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, conform Mediafax.

Elit - Gustul Desăvârșit

Iniţiatorul proiectului, deputatul PNL Alin Ignat afirma după votul din Parlament că iniţiativa este pe cât de simplă, pe atât de esenţială pentru persoanele care decid să adopte un copil în România, dar mai ales pentru copiii care primesc şansa unei vieţi în familie, prin adopţie.

”Astăzi, aceste persoane beneficiază, la cerere, de un concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an. Din nefericire, realitatea ne arată că mulţi dintre copiii adoptaţi şi care au ajuns în sistemul de protecţie socială în urma unui abandon sau a decesului părinţilor, au de depăşit traume severe, procesul de adaptare la noua familie fiind unul complex şi plin de provocări, un proces care de cele mai multe ori presupune recuperare psiho-emoţională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate. De la astfel de cazuri am pornit când am gândit şi iniţiat proiectul care vine în ajutorul părinţilor adoptatori acordând posibilitatea unui concediu de acomodare de până la doi ani”, spunea Ignat.

El preciza că acest proiect nu vorbeşte de soluţii care rezolvă doar financiar o problemă, ci despre timp, o resursă de multe ori mai preţioasă. ” În acest caz, despre timpul petrecut împreună de familiile în care adopţia naşte cu adevărat părinţi şi copii, timp tradus în încredere unii în ceilalţi, în sine şi în ziua de mâine, timp tradus în ataşament sigur, nevoi care primesc răspuns şi paşi spre echilibrul emoţional”, mai arăta deputatul liberal.

sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum

Ziarul Unirea

Publicat

în

Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum

Profesorii debutanți ar trebui să aibă o creștere a salariului de aproximativ 62%, potrivit calculelor Edupedu.ro pe baza prevederilor din expunerea de motive a proiectului Legii învățământului preuniversitar.

Bugetul pentru creșterile salariale este de peste 8 miliarde de lei, conform documentului citat anterior. Amintim că proiectele de legi ale Educației se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, 29 martie.

Elit - Gustul Desăvârșit

De precizat că adoptarea în Guvern nu presupune aplicarea acestor proiecte de legi. Dacă vor fi aprobate în ședința de Guvern, proiectele vor fi trimise Parlamentului pentru dezbatere. Dacă vor fi aprobate de Camera Deputaților și apoi de Senat, aceste proiecte vor fi trimise la promulgare, la președintele Iohannis. După promulgare și publicarea lor în Monitorul Oficial acestea vor intra în vigoare la data prevăzută în actele normative.

Profesorii debutanți vor avea un salariu echivalent cu salariul mediu brut pe economie, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Tot în document este menționat că salarizarea întregului personal didactice se va realiza în mod progresiv, având la bază salariul profesorului debutant.

Art. 129 – (2) În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în anul bugetar 2022, câștigul salarial mediu brut a fost de 6.120 lei. Tot în 2022, câștigul salarial mediu net lunar înregistrat a fost de 3.801 lei.

În luna decembrie 2022, în cadrul unei discuții care a avut loc la adoptarea bugetului pentru educație, s-a adus în atenție că salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește în medie cu 7,31% în 2023. La acea vreme, senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat că această creștere de 7.31% ar însemna că un debutant ar avea din acest an 2.344 lei salariul net.

Conform datelor de mai sus, dacă legea s-ar aplica de la 1 ianuarie 2024, cu creșterea prevăzută la articolul proiectului de lege, de la 2.344 de lei, un profesor debutant ar urma să primească un salariu net de 3.801 lei. Acest lucru înseamnă o creștere de aproximativ 1.450 de lei.

Raportat la salariul actual, creșterea ar însemna aproximativ 62% pentru cadrele didactice debutante.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației

Ar putea fi o adevărată lovitură pentru conducătorii auto din România! Șoferii care nu-și plătesc amenzile ar putea rămâne, în curând, pietoni, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament.

Conform unui proiect de lege depus la Senat, șoferii care nu-și achită amenzile în 60 de zile riscă să rămână fără permisul de conducere.

Elit - Gustul Desăvârșit

Practic, șoferii care sunt amendați sunt obligați să le achite în maximum două luni. În caz contrar, vor rămâne fără permisul de conducere până ce vor face dovada achitării amenzilor.

Ce susțin inițiatorii

„Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local. De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale să aibă vreo vină. Prin urmare, în mod automat, se înregistrează o diminuare a bugetului total local respectiv”, susțin inițiatorii proiectului de lege, conform Antena3.ro.

Măsura suspendării permisului de conducere poate reprezenta şi „o formă de disciplinare a șoferilor, absolut necesară pentru o țară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morți în accidente rutiere, raportat la populație, la nivelul Uniunii Europene: 85 de morți la un milion de locuitori”.

Trebuie precizat că, pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, apoi promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

sursa: bugetul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare