Biserica nu dorește să se implice în campania de vaccinare: „Nu este imunizare, este propagandă“

În timp ce cazurile de infectare cu noul coronavirus se dublează de la o zi la alta, iar numărul pacienţilor nevaccinaţi internaţi la ATI creşte constant, mai-marii Bisericii resping un parteneriat între Guvern şi Biserica Ortodoxă Română (BOR) pentru campania de vaccinare.

Reprezentanţii Bisericii au făcut acest anunţ după ce Executivul a căutat sprijin la BOR pentru a „pune umărul” la campania naţională de vaccinare, mai ales în mediul rural.

Mai exact, vicepremierul Dan Barna a spus că un parteneriat cu Biserica ar fi soluţia pentru impulsionarea campaniei de vaccinare, dând exemplul pozitiv al Greciei.

„Voi propune premierului, în şedinţa de Guvern, la nivelul Guvernului să avem un dialog cu Biserica Ortodoxă şi un parteneriat cu BOR, ca partener pentru vaccinare. Dacă Biserica Ortodoxă din Grecia a făcut acest lucru şi Grecia a trecut de 50% rată de vaccinare, cred că e posibil. Sunt convins – şi am încredere în înţelepciunea şi a Părintelui Patriarh, şi a celorlalţi ierarhi din cadrul BOR – că acest mesaj e timpul să fie dat, tocmai pentru ca românii să afle pe o cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important este să ne vaccinăm. Un astfel de parteneriat cu Biserica, în urma căruia de la nivelul vârfului Bisericii să se transmită un mesaj către toţi preoţii să-i încurajeze pe enoriaşi să se vaccineze, cred că ar putea să aibă un impact care să mai ridice rata naţională de vaccinare”, a declarat Dan Barna.

Biserica i-a îndemnat pe clerici să se informeze

Răspunsul Bisericii nu s-a lăsat aşteptat. „Biserica Ortodoxă Română şi-a afirmat şi explicitat deja de nenumărate ori poziţia favorabilă, firească şi clară faţă de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici şi laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii şi să-şi configureze astfel o opţiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea şi protejarea lor şi a celor dragi. Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simţ, dar şi din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent. Implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă şi într-o problematică – în care exclusiv competenţa medicală este adecvată şi relevantă – nu poate transgresa, însă, limitele contextului celor menţionate mai sus”, a precizat pe un ton neutru purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.

În acest context s-a aflat şi că şeful Bisericii Ortodoxe nu s-a vaccinat anti-COVID. Preotul Vasile Bănescu a spus că Patriarhul este, „ca fiecare dintre noi”, o persoană cu un profil medical personal, „care s-a sfătuit în mod sigur cu medicul său” şi care a reflectat la „caracterul voluntar al actului de vaccinare, precum şi la faptul că acesta este un drept, nu o obligaţie”.

Acesta ar putea fi şi motivul pentru care Patriarhul a purtat mască în permanenţă la ceremonia de la Palatul Cotroceni din 22 iulie, atunci când ÎPS Daniel a fost decorat de către preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan. La ceremonie, toţi participanţii au purtat măşti de protecţie, deşi ele nu sunt obligatorii la interior dacă toate persoanele sunt vaccinate.

Teodosie a respins parteneriatul

Mai vocal decât oficialul BOR, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a respins categoric un parteneriat între autorităţile statului şi Biserică pe tema vaccinării.

„Cum să fim noi deasupra ştiinţei medicale? De aceea, noi ţinem pe enoriaşi cu vaccinul credinţei şi a liturghiei, acesta este vaccinul nostru. Nu ne implicăm în propaganda pentru vaccinare, care este atât de diversă şi controversată. Nu se spune la nivel naţional câte prejudicii au avut cei vaccinaţi în diferite părţi”, a transmis înaltul prelat.

Exemplul Bisericii Ortodoxe elene

În tot acest timp, Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei a anunţat că se implică în campania de vaccinare şi că preoţii vor citi în biserică o circulară cu 12 întrebări şi răspunsuri pe tema imunizării anti-COVID-19. „Vaccinurile împotriva coronavirusului nu conţin microcipuri. Acestea sunt teorii nerealiste bazate pe campanii de dezinformare (care circulă) pe internet”, se arată printre altele în document. O teorie a conspiraţiei populară în Grecia este una potrivit căreia vaccinurile conţin celule de la embrioni: nu este cazul niciunui vaccin, informează Sinodul Bisericii Ortodoxe elene.

Ce fac preoţii în lipsa unei poziţii clare a BOR

În lipsa unui mesaj clar din partea BOR, preoţii din satele şi comunele României fac cum cred de cuviinţă: unii se implică direct în campania de vaccinare, alţii i se opun cu vehemenţă. Un exemplu pozitiv este Cristian Preda, preot paroh la Biserica Vidra, care mergea din poartă în poartă, în luna aprilie, pentru a-i informa pe credincioşi că s-a deschis un centru de vaccinare în comună.

„Din păcate, acest virus, şi-n localitatea noastră a răpus mulţi oameni, nu foarte înaintaţi în vârstă. De aceea, cel care nu crede în acest virus este asemănător celui care nu crede în Dumnezeu!”, declara preotul Cristian Preda.

Pe de altă parte, alţi preoţi îi sperie pe credincioşi cu tot felul de mesaje apocaliptice. „După vaccinare, după o perioadă mică de timp şi în combinaţie cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi ca la peşti”, le spunea enoriaşilor stareţul unei mănăstiri din Neamţ.

sursa: adevarul.ro

Ziua Națională a Ambulanței, sărbătorită pe 28 iulie: „Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor”

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată, în fiecare an, la data de 28 iulie. Este data la care, în anul 1906, a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici.

Proiectul de lege privind instituirea acestei zile, votat de Senat la 18 iunie 2014, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 4 abţineri, iar la 6 martie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile.

Legea nr. 22/2015 privind instituirea zilei de 28 iulie – Ziua Naţională a Ambulanţei din România, publicată în Monitorul Oficial la 10 martie 2015, acordă posibilitatea autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-urilor, muzeelor şi reprezentanţelor României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului şi meritelor serviciului român de ambulanţă în salvarea de vieţi omeneşti, aceste acţiuni urmând a fi coordonate de către Ministerul Sănătăţii.

”Societatea de Salvare din Bucureşti”, aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza ”Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!”, fiind sub directa îndrumare a profesorului dr. Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei, se arată pe site-ul http://ambulantabistritanasaud.ro/.

În 1907, dr. Minovici a început pregătirea practică în salvare a studenţilor din anii terminali ai Facultăţii de Medicină, astfel că, în 1908, echipajul ambulanţei era format din medici interni şi sanitari. Începând din 1907, Salvarea funcţionează regulat, România devenind, astfel, al treilea stat din Europa, după Olanda şi Austria, cu un astfel de serviciu. În 1912, au fost aduse în Bucureşti, de la Paris, primele ambulanţe de tip auto. În anul 1931, profesorul Nicolae Minovici a teoretizat, pentru prima dată în lume, ”împingerea actului medical calificat la locul accidentului”.

Spitalul de Urgenţă a fost înfiinţat în 1943, în localul salvării din Bucureşti, moment ce a marcat apariţia primului sistem integrat de asistenţă medicală de urgenţă: Salvarea şi Spitalul de Urgenţă. În 1992, s-a înfiinţat, în cadrul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, prima şcoală de Ambulanţieri şi Operatori Registratori de Urgenţă din România, iar în 1995, au apărut Serviciile Judeţene de Ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, prin Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică. Accesarea serviciilor de urgenţă se realiza prin apelarea numărului gratuit 961.

În anul 2001, a început dotarea cu ambulanţe moderne, printr-un program al Băncii Mondiale, iar în 2003-2005, a fost introdus în România sistemul de apel unic de urgenţă 112, care a făcut posibilă interconectarea tuturor tipurilor de agenţii de intervenţie, respectiv ambulanţă, pompieri, poliţie, jandarmi etc. În perioada 2006-2007, s-a făcut trecerea la sistemul integrat de astăzi, iar în 2012, a început înfiinţarea, la nivel naţional, a dispeceratelor integrate ISU-SAJ şi demararea managementului integrat al situaţiilor de urgenţă.

La 28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul primului război mondial (1914-1918). În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student naționalist sârb-bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naționaliști pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei.

Asasinarea prinţului moştenitor al tronului austro-ungar, arhiducele Franz Ferdinand şi a soţiei acestuia, la Sarajevo, la 28 iunie 1914, de un naţionalist sârb a reprezentat scânteia prin care Imperiul Austro-Ungar a înţeles să îşi rezolve problemele de autoritate asupra regiunii. La 23 iulie 1914, Austro-Ungaria a adresat un ultimatum umilitor Serbiei, pentru ca la 28 iulie să declare război acestui stat, conform lucrării ”Mica enciclopedie a Marelui Război” (Corint, 2014). La 29 iulie 1914, flota austro-ungară de pe Dunăre bombardează Belgradul. Din acest moment, activarea prevederilor din sistemele de alianţe încheiate a însemnat declanşarea neaşteptată a celui mai grav conflict cu care se confruntase omenirea până atunci în istoria sa.

La 30 iulie 1914, Rusia decretează mobilizarea forţelor armate, pentru ca la 1 august Germania să-i declare război acesteia. Berlinul declară mobilizarea generală şi încheie un acord secret cu Imperiu Otoman, conform sursei citate anterior. Germania invadează Luxemburgul la 2 august şi o zi mai târziu Belgia. Marea Britanie a protestat împotriva încălcării neutralităţii Belgiei şi a declarat război Germaniei, la 4 august 1914.

Treptat, toate marile puteri europene s-au angajat în conflict iar linia frontului se deplasa cu repeziciune angrenând tot mai multe state. Majoritatea forţelor implicate considerau că în doar câteva luni conflictul se va încheia, planurile lor militare aveau să fie modificate mai mult decât se aşteptau. Anul 1914 a însemnat purtarea războiului mobil cu deschiderea fronturilor atât în vestul continentului, cât şi în est, în Balcani, în Extremul Orient, în Africa şi în Oceanul Atlantic. Austro-Ungaria a încercat în zadar să ocupe Serbia în cursul anului 1914, iar Germania nu a reuşit să amâne lupta pe două fronturi, fiind nevoită să facă faţă replierii armatei ruse în est dar şi celei franceze sprijinite de britanici pe frontul de vest. Toamna anului 1914 consemnează Pactul de la Londra prin care Marea Britanie, Franţa, şi Rusia se angajează să nu încheie pace separată în cursul războiului cu Puterile Centrale. În bătălia de pe Marna este oprită înaintarea trupelor germane lângă Paris. În octombrie armata rusă opreşte spargerea frontului de către armata germană lângă Varşovia. Forţele japoneze şi australiene au ocupat insulele germane din Pacific, Marea Britanie câştigă bătălia pentru insulele Falklands, Noua Zeelandă ocupă Samoa germană. România îşi declară neutralitatea. Finalul anului consemnează stabilizarea frontului şi trecerea la războiul de poziţii.

În data de 26 aprilie 1915 are loc semnarea tratatului de la Londra prin care Italia trece de partea Antantei denunţând înţelegerea cu Puterile Centrale. Germania desfăşoară raiduri asupra Angliei şi declanşează războiul submarin inclusiv la adresa vaselor comerciale, însă incidentul care avea să cântărească semnificativ în balanţa raporturilor germano-americano a fost scufundarea navei britanice Lusitania, la 7 mai 1915, care avea la bord, printre alţii, şi cetăţeni americani. Se duc lupte grele pentru ocuparea peninsulei Gallipoli. Bulgaria a intrat în război de partea Puterilor Centrale şi alături de Austro-Ungaria şi Germania invadează Serbia pe care o ocupă până la finalul anului 1915.

La 8 ianuarie 1916 ia sfârşit campania Gallipoli cu înfrângerea Aliaţilor şi victoria Imperiului Otoman, pentru ca la 21 februarie să înceapă bătălia de la Verdun, poate cea mai sângeroasă confruntare a acestui conflict. În mai-iunie are loc bătălia navală din Marea Nordului – bătălia Iutlandei care se încheie nedecis între Germania şi Marea Britanie. România începe negocierile cu Antanta privind intrarea în război şi semnează în august Tratatul de alianţă şi convenţia militară privind participarea României la Primul Război Mondial. Se dau lupte grele pe teritoriul României, este ocupat Bucureştiul, instalaţiile de rafinare de la Ploieşti sunt distruse la cererea Franţei şi Marii Britanii pentru ca Germania să nu poată valorifica aceste resurse.

În prima jumătate a anului 1917 are loc reorganizarea armatei române. Statele Unite rup relaţiile diplomatice cu Germania la 3 februarie 1917 şi declară război la 6 aprilie. În 12 martie începe în Rusia revoluţia care avea să influenţeze nu doar climatul politic intern din această ţară dar şi soarta războiului. În vara anului 1917, avansarea armatei germane este blocată de vitejia armatei române. Rusia şi Ucraina se proclamă republici. România încheie armistiţiul de la Focşani cu Puterile Centrale în 9 decembrie 1917. La 23 decembrie, Rusia a semnat un armistiţiu cu Germania.

Sfârşitul conflictului şi reglementarea păcii
Preşedintele american Woodrow Wilson prezintă la 8 ianuarie 1918 programul său Cele Paisprezece Puncte prin care propune principiile care să stea la baza păcii pentru o nouă lume liberă. Rusia şi Germania semnează la 3 martie 1918 Tratatul de pace de la Brest Litovsk, iar la 7 martie Rusia a semnat pace separată cu Puterile Centrale. România a semnat la 22 martie 1918 Tratatul de pace preliminar cu Puterile Centrale, pentru ca la 7 mai să se semneze pacea de la Bucureşti. La 27 martie 1918, este proclamată unirea Basarabiei cu România. Aliaţii reuşesc să cumuleze victorii în Belgia, Franţa, Italia, Macedonia şi Orientul Mijlociu. La 29 septembrie 1918 Bulgaria semnează armistiţiu cu aliaţii, capitulând fără condiţii. Prin bătălia de la Vittorio Veneto, din 27 octombrie 1918, are loc distrugerea armatei austro-ungare şi retragerea generală a acesteia. Imperiul Otoman semnează armistiţiul de la Moudros la 30 octombrie 1918. Austro-Ungaria a semnat armistiţiu cu aliaţii la 3 noiembrie 1918, încetând să mai existe, popoarele din imperiu îşi declară independenţa. În urma revoluţiei din Germania, din octombrie acelaşi an, Wilhelm al II-ea abdică şi Germania se proclamă republică. La 11 noiembrie 1918 Germania semnează armistiţiul de la Compiegne şi treptat forţele germane aflate pe diferite fronturi se predau. Austria şi Cehoslovacia se proclamă republici. La 28 noiembrie 1918 are loc aprobarea moţiunii prin care Bucovina se va uni cu România, iar la 1 decembrie Adunarea Naţională de la Alba Iulia votează unirea Transilvaniei cu România. La 4 decembrie 1918 regatul sârbo-croato-sloven îşi proclamă independenţa.

Reglementarea postbelică se va negocia în cadrul Conferinţei de pace de la Paris, 18 ianuarie 1919-21 ianuarie 1920. La 28 iunie 1919 se semnează Tratatul de la Versailles dintre puterile aliate şi Germania, act care confirmă încheierea Primului Război Mondial. Tratatul de pace cu Austria este semnat la 10 septembrie 1919 la Saint Germain en Laye şi cel cu Bulgaria la 27 noiembrie la Neuilly sur Seine. România semnează la 10 decembrie 1919 Tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria şi Tratatul minorităţilor. La 4 iunie 1920 are loc semnarea Tratatului de la Trianon între puterile aliate şi Ungaria prin care are loc şi recunoaşterea pe plan internaţional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului cu România. Reparaţiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial sunt reglementate prin Tratatul de la Spa din 16 iulie 1920. La 10 august 1920 are loc semnarea Tratatului de la Sevres cu Imperiul Otoman, iar prin tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 este recunoscută de marile puteri unirea Basarabiei cu România.

A fost prima mare tragedie a umanităţii generată de un conflict militar prin numărul mare de victime civile şi militare. Impactul asupra infrastructurilor civile ale statelor a fost de asemenea considerabil, au fost înregistrate şi schimbări profunde la nivel economic, prin inflaţie mare, restricţii comerciale, politici protecţioniste exagerate, dar şi în plan social, printr-un rol mai mare privind implicarea femeilor în cât mai multe ramuri industriale sau administrative, precum şi drepturi sporite în stat faţă de perioada de dinainte de război. Războiul a însemnat sfârşitul pentru câteva monarhii, în Germania, Austria, Rusia şi Imperiul Otoman, şi au apărut state noi pe harta Europei, fiind consemnate astfel importante modificări ale graniţelor naţionale. În urma conflictului, liderii statelor au conştientizat necesitatea existenţei unui cadru de discuţii şi negocieri pentru menţinerea păcii mondiale, fiind înfiinţată, prin Tratatul de la Versailles, la 10 ianuarie 1920, prima organizaţie internaţională dedicată evitării războiului – Liga Naţiunilor, cu sediul la Geneva.

Primul Război Mondial a schimbat radical raporturile de forţe pe plan internaţional, a generat coagularea de alianţe politice şi militare, a determinat dizolvarea unor conglomerate de state şi a generat apariţia unor noi state. Reputatul istoric britanic A. J. P. Taylor scria despre prima conflagraţie mondială că ”relaţiile dintre marile puteri au determinat istoria Europei”, potrivit volumului ”Mica enciclopedie a Marelui Război (1914-1918)”.

Sursa: agerpres.ro unitischimbam.ro