Prezent joi la inaugurarea autostrăzii A10 Sebeș-Turda, fostul primar al municipiului Alba Iulia, europarlamentarul Mircea Hava a detaliat într-o postare pe pagina proprie de pe o rețea de socializare motivele participării sale la eveniment.
„Au fost foarte mulți cei care, de pe margine, de-a lungul anilor, au ținut companie autostrăzii recent
M-am prezentat, azi, la inaugurare, pentru simplul motiv că dincolo de planurile inițiale, la vremea la care șoseaua nu exista decât pe hârtie, am pretins ca Alba Iulia să poată avea cele două noduri pe care am considerat că le merită. În rest, la cât de firav s-a lucrat, indiferent de cine a fost la guvernare, faptul că azi se poate circula pe această bucată ar sta mai bine la o oarecare distanță de ideea de reușită.
Sunt de acord să privim cu optimism doar dacă trecem peste cât și ce a făcut nu știu cine, din ce partid, doar dacă acest obiectiv devine deplin funcțional. Cum? Foarte simplu! Devenind argument pentru investitori și crescând șansele de dezvoltare ale acestui culoar, dintre Alba Iulia – Teiuș – Aiud.
Azi, scopul prezenței mele a fost aducerea pe masa ministrului Bode a următorului pas important pentru Alba Iulia: Centura Ocolitoare de Nord, care să facă legătura cu Țara Moților, și care să transforme zone din apropierea orașului în opțiuni clare pentru investitori.
I-am predat ministrului Lucian Bode un memoriu care aduce în discuție o inițiativă de pe vremea când eram primar. Acestui oraș, nouă, albaiulienilor, ne trebuie această legătură cu noua autostradă! Și din poziția de europarlamentar voi susține, în continuare, necesitatea ca această centură ocolitoare să fie inclusă în Master Planul General de Transport. Practic, există posibilitatea finanțării acesteia din fondurile nerambursabile la care România va avea acces în cadrul Programelor Operaționale și Mecanismului de Redresare și Reziliență. Alba Iulia a finalizat, deja, PUZ-ul pentru centură, fiind în faza de avizări finale ale acestuia. Comuna Ighiu face același lucru, apoi, împreună cu Consiliul Județean, ÎN ECHIPĂ, se va trece la depunerea cererii de finanțare. Sunt îndeplinite toate condițiile ca acest proiect să fie preluat așa cum am sugerat și solicitat. După parcurgerea memoriului de către cei cărora l-am adresat, voi reveni cu amănunte”,
1 comentariu
“Domnul europarlamentar știe sa scrie pe pagina de fb.? Nu cred …. de aceea tot aghiotantul fostul aghiotant pardon al primăriei este la butoane. Deci doar minciuni și la “inaugurări” de pomina(15km) de autostrada:)) marea realizare in acest guvern. Penibil,trist….dar tot ii bine ca am scăpat de “stăpân” dar vine ziua judecății sa nu uitam 😉
Comentariile sunt oprite