Rămâi conectat
Noaptea Muzeelor 2025

Ştirea zilei

Mircea Hava nu se teme de USL

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

„În judeţ nu vor câştiga decât dacă, Doamne fereşte, păţim noi ceva, fizic!” Acesta a fost comentariul preşedintelui PDL Alba Mircea Hava la adresa nou constituitei Uniuni Social Liberale, care de curând şi-a făcut apariţia şi pe scena politică a judeţului în cadrul unei conferinţe de presă comune. Mircea Hava nu se teme de contracandidatul pe care USL îl va promova pentru fotoliul de primar al municipiului Alba Iulia şi nici de cel care îl va concura pe Ion Dumitrel pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Alba. Comentând cifrele unui sondaj de opinie prezentate de vicepreşedintele PNL Alba Florin Roman întru susţinerea încrederii scăzute pe care electorii o au în PDL, Mircea Hava a declarat că acestea nu sunt un argument pentru un eventual eşec al său la Alba Iulia deoarece „sondajele sunt aşa cum sunt, nu vreau să spun mai multe. Dar noutatea acestei uniuni va dispărea în mai puţin de un an şi jumătate cât mai este până la alegerile locale şi procentul lor se va micşora. În plus eu am ce arăta oamenilor. Alba Iulia arată tot mai bine şi cu proiectele pe care le avem în derulare frumuseţea şi confortul urban vor creşte. Doar rău voitorii pot nega asta. Ei (USL – n. red.) nu au ce arăta. Doar fac promisiuni. În plus le reamintesc că eu am mai câştigat la scor fotoliul de primar şi când Partidul Democrat avea în sondaje 11 la sută.” (A.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Reconversia funcțională a zonei lacului Chereteu din Blaj: Aproximativ 20 de milioane de lei alocați pentru lucrări. Licitație lansată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reconversia funcțională a zonei lacului Chereteu din Blaj: Aproximativ 20 de milioane de lei alocați pentru lucrări. Licitație lansată Primăria Blaj a lansat, vineri, 16 mai 2025 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contrctare a lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reconversia funcțională a zonei lacului Chereteu”. Valoarea contractului propus este de aproximativ […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Mercedes Fest First Edition 2025, la Alba Iulia: Zeci de bijuterii pe patru roți, expuse în Cetatea Alba Carolina

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mercedes Fest First Edition 2025, la Alba Iulia: Zeci de bijuterii pe patru roți, expuse în Cetatea Alba Carolina Mercedes Fest First Edition 2025 a debutat sâmbătă dimineața, 17 mai 2025, la Alba Iulia, posesorii de mașini Mercedes fiind invitați să-și etaleze bijuteriile pe patru roți în Cetatea Alba Carolina. Evenimentul este organizat de Fans […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

George Simion și-a închis sâmbătă conturile de TikTok și Facebook: ”Rog pe toată lumea să procedeze la fel”

Ziarul Unirea

Publicat

în

George Simion și-a închis sâmbătă conturile de TikTok și Facebook: ”Rog pe toată lumea să procedeze la fel” George Simion, prezidențiabilul AUR, a anunțat sâmbătă, 17 mai 2025, că și-a închis conturile de TikTok și Facebook. El roagă pe toată lumea să-i urmeze exemplul și să închidă conturile pe rețelele de socializare. ”Pentru a respecta […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea