Rămâi conectat

Politică Administrație

Mircea Băsescu a fost arestat preventiv. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel

Dragoş Suciu

Publicat

în

mircea-basescu-audiat-la-dna-constanta_01Fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel, zis Bercea Mondialul pentru ca în urma intervenției sale la judecători, să îl scape de închisoare. În referatul cu propunerea de arestare procurori susţin că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea sa de frate al preşedintelui pentru a face trafic de influenţă. Decizia Tribunalului Bucuresti nu este definitiva si poate fi contestată la Curtea de Apel.

Instanța a admis cererea procurorilor anticorupție si a dispus arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, acuzat de trafic de influenta.

Si Marian Căpățâna, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui președintelui Traian Băsescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de complicitate la trafic de influenta.

Antena 3 publică o serie de înregistrări din care rezultă că Mircea Băsescu şi fiul lui Bercea Mondialu discutau despre dosarele penale ale acestuia. Din înregistrări reiese că Mircea Băsescu recunoaşte că suma de 250.000 euro au ajuns la el.
„La mine au ajuns 250.000…”

În primul filmuleţ difuzat, fratele preşedintelui confirmă că i „s-a pus mormanul ăla de dolari în braţe” şi că la el ar fi ajuns „250.000”.

Florin Anghel: Voiam să te întreb ceva, te rog eu, tu ştii ce mi-a zis el? Prima dată, atunci când i-a luat pe ăia 350.000 de euro…Te-ai dus matale cu el în maşină şi i-aţi dus la Bucureşti? Aşa-i?

Mircea Băsescu: Nu.
F.A.: Dar ţi i-a adus.
M.B.: Măi, să ştii că mi-a dat.
F.A.: Ţi-a dat… dar o parte din ei… unde e, mă, mânca-ţi-aş?
M.B.: Dar să ştii că la mine a ajuns…
F.A.: Toţi?
M.B.: La mine au ajuns 250.000
F.A.: Atâta?
M.B.: Da
F.A.: Şi la el restul?
M.B.: Eu de aia eram curios atuncea, când mi s-a pus mormanul ăla de dolari în braţe. Deci la mine atât a ajuns, să ştii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș.  Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea