Ministrul Muncii spune că Guvernul NU poate plăti șomajul tehnic pentru că nu s-a făcut rectificarea bugetară
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, la începutul ședinței de Guvern, că instituția pe care o conduce a primit aproape 600.000 de cereri de șomaj tehnic, dar nu se poate face plata către cei rămași fără un loc de muncă din cauză că nu s-a efectuat rectificare bugetară, pe care executivul o anunța de acum două săptămâni.
”O primă parte din cei care ne-au adresat solicitări, au şi primit banii în cont, atât beneficiarii sumelor
gesionate de Agenţiile Județene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cât şi cei care au depus cererile la AJOFM-uri. Pentru 562.000 de salariați am primit cereri depuse de companii, pentru cei cărora le-au suspendat contractele de muncă temporar, adică au intrat în șomaj tehnic.
Am întâmpinat o serie de probleme, am remediat unde am putut Aşteptăm rectificarea bugetară, toate documentele sunt la zi, procesate, verificate, comunicat cu beneficiarii pentru că am întâmpinat o serie de probleme în setul de date pe care l-au pus la dispoziţie. Atât angajaţii AJOFM-urilor, cât şi cei ai AJPIS-urilor au comunicat activ în această perioadă cu toţi solicitanţii, au remediat acolo unde era de remediat, au completat şi suntem pregătiţi. Ce ne lipseşte în acest moment este rectificarea bugetară pentru a opera toate plăţile celor care ne-au adresat solicitări şi care au trecut prin verificare.
E vorba despre persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, alţi profesionişti în sensul codului civil. Şi aici din rezervele AJPIS-urilor şi cu o muncă titanică pentru că este o activitate cu totul nouă pentru colegii…şi pentru cei de la AJOFM, dar mai cu seamă pentru cei de la AJPIS-uri şi cu o comunicare asiduă cu beneficiarii s-au făcut deja primele plăţi, documentele sunt procesate, aşteptăm rectificarea pentru a putea face un volum consistent pentru că ele sunt pregătite, toate actele sunt pregătite pentru a da drumul la plăţile suplimentare.”, a declarat Violeta Alexandru.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cărturarul Ioan Bianu, omagiat în Alba, în 5-6 septembrie 2026, la 170 de ani de la naștere
Cărturarul Ioan Bianu, omagiat în Alba, în 5-6 septembrie 2026, la 170 de ani de la naștere Ioan Bianu, omul care a trăit efectiv pentru instituția pe care a întemeiat-o – în care nu doar a muncit timp de 51 de ani, ci chiar a locuit cu modestie, dăruindu-i timpul și energiile sale – este […]
Economistul Radu Georgescu: „Nu te uita în sus! De România se apropie un asteroid financiar care ar putea să destabilizeze serios economia”
Economistul Radu Georgescu: „Nu te uita în sus! De România se apropie un asteroid financiar care ar putea să destabilizeze serios economia” „De România se apropie un asteroid financiar care ar putea să destabilizeze serios economia”, avertizează economistul Radu Georgescu. „Te rog, nu te uita în sus! Ai văzut filmul Don’t Look Up (Nu te […]
Proiectul privind cumulul pensiei-salariu, adoptat tacit de Senat: 85% din pensie, redusă dacă lucrezi în continuare la stat
Proiectul privind cumulul pensiei-salariu, adoptat tacit de Senat: 85% din pensie, redusă dacă lucrezi în continuare la stat Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede că beneficiarii pensiilor de serviciu sau militare vor putea continua să lucreze la stat doar dacă acceptă reducerea cu 85% a pensiei pe […]