Rămâi conectat

Actualitate

Ministrul Educației anunță noi măsuri pentru cursurile de pregătire și examenele naționale. Un medic va supraveghea starea de sănătate a elevilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ministrul Educației, Monica Anisie, anunță măsuri speciale în interiorul fiecărei școli. Va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor la cursurile de pregătire, dar și la examenele naționale, declară ministrul.

„Deja am emis un ordin de ministru comun cu Ministerul Sănătăţii care va fi publicat astăzi în Monitorul Oficial – pentru că s-a schimbat starea de urgenţă în stare de alertă, avem o lege nouă. Avem acolo prevăzut în mod clar care sunt responsabilităţile Ministerului Educaţiei, inspectoratelor şcolare, unităţilor de învăţământ şi direcţiilor de sănătate publică. Am discutat cu domnul ministru al Sănătăţii şi în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea tot acest proces de revenire la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale”, a spus Monica Anisie, la TVR 1.

Monica Anisie a mai spus că vor fi luate măsuri stricte în unitățile de învățământ, unde au loc orele de pregătire pentru elevii care vor susține în acest an examenele naționale. Mai mult, Anisie a spus că participarea la aceste ore este opțională.

„Vom redeschide şcolile prin aceste cursuri de pregătire pentru elevii din clasele de a VIII-a şi a XII-a tocmai pentru că aceştia au nevoie în această perioadă de o revenire şi o reîntâlnire cu profesorii. (…) Revenirea la aceste cursuri este una opţională. Cred că trebuie elevul să se reobişnuiască cu spaţiul şcolii, dar să fie şi susţinut emoţional de profesori. (…) Odată cu revenirea la şcoală vom lua şi măsurile de siguranţă pentru că de aici am pornit de fapt, de la temerile pe care le au elevii sau părinţii.”

Ministrul Educaţiei a precizat că în curând va apărea metodologia pentru admiterea la liceu, inclusiv pentru liceele vocaţionale.

„Propunerile sunt multiple. Spre final s-a decis să existe în mare parte probe pe bază de portofoliu, depinde însă de fiecare tip vocaţional”, a spus Anisie.

Legat de faptul că specialiștii vorbesc că în toamnă va apărea un al doilea val al pandemiei, Anisie a spus că are un plan de intervenție.

„Am discutat în Ministerul Educaţiei cu specialiştii şi vom avea un plan de intervenţie atât la nivelul elevilor prin asigurarea cu dispozitive în aşa fel încât să aibă acces la învăţarea online, dar şi la nivelul profesorilor. Vom realiza formarea cadrelor didactice pentru a putea să predea în formatul acesta online. Nu toată lumea a fost pregătită pentru acest lucru în această perioadă, însă le mulţumesc tuturor pentru eforturile pe care le-au făcut pentru că şi-au dat seama cât de important să fie alături de elevi.”

Ea a arătat că închiderea şcolilor în această perioadă a fost o decizie dificilă, dar necesară.

„Vedem că România nu are un număr atât de mare de îmbolnăviri poate şi pentru că Guvernul a luat măsuri bune, la timp, în aşa fel încât să nu existe riscuri foarte mari”, a mai spus Monica Anisie.

Sursa: Libertatea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse

Ziarul Unirea

Publicat

în

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea