Ministerul Finanțelor: Verificări privind corectitudinea raportărilor de arierate
Personalul din direcţiile generale de trezorerie, contabilitate publică şi programare bugetară din Ministerul Finanţelor a fost împuternicit să efectueze verificări la nivelul autorităţilor publice, ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale care înregistrează arierate la 28 februarie 2013, cu privire la corectitudinea raportărilor arieratelor şi plăţilor restante, după cum anunță Mediafax.
Verificările vor viza modul de raportare atât a arieratelor de peste 90 zile, cât şi a plăţilor restante cu o vechime cuprinsă între 1 şi 90 zile.
Potrivit sursei citate, în cazul în care, în urma verificărilor, la o autoritate publică, minister şi alte organe ale administraţiei publice centrale nu se constată o diminuare cu cel puţin 20% a arieratelor în sold la 28 februarie 2013 faţă de cele în sold la 31 ianuarie 2013, se va solicita Direcţiei generale de inspecţie economico-financiară să efectueze verificări la nivelul instituţiilor publice din subordinea acestora care au generat arieratele şi plăţile restante respective, cu privire la modul de raportare şi înregistrare în contabilitate a acestora şi măsurile propuse de ordonatorii de credite pentru reducerea lor.
Eliminarea arieratelor din administraţie a fost una dintre principalele solicitări formulate de fiecare dată de Fondul Monetar Internaţional, pe care Guvernul nu a reuşit până în prezent să o respecte.
Verificările vor fi efectuate până la 15 mai, urmărindu-se provenienţa arieratelor şi a plăţilor restante, precum şi modalităţile pe care ordonatorii principali de credite le au în vedere pentru reducerea acestora.
Sursa: Mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]