Sport
Metalurgistul Cugir, prima echipă din Alba ce reia pregătirile | M. Lupu și Haj, așteptați la reunire
Metalurgistul Cugir este cea mai grăbită formație din Alba, astăzi, la ora 15.00 fiind prevăzută prima ședință de pregătire a anului pentru formația de sub Drăgana (celelalte două conjudețene au fixată reunirea peste o săptămână, luni, 24 ianuarie).
“Roș-albaștrii”, deja calificați în play-off-ul Seriei a 9-a din Liga a 3-a, intenționează să ridice ștacheta în acest sezon, după ce în precdentul au fost prezenți la primul baraj al promovării în eșalonul superior. “În plan fotbalistic ne propunem să depășim ceea ce am realizat campionatul anterior. Știm că nu va fi ușor, că vom avea de tras și tocmai de aceea în această perioadă de pregătire este nevoie de multă muncă, să acumulăm din punct de vedere fizic. Din păcate, ne cam încurcă starea meteo din această perioadă”, a spus antrenorul Lucian Itu, cel care a preluat formația din orașul natal în vara anului 2019.
La antrenamentul prin care se pune punct unei vacanțe de 6 săptămâni sunt așteptați și atacantul Marius Lupu (golgheterul formației, cu 10 reușite, aflat în “cărți” pentru a pleca la divizionara secundă Concordia Chiajna) și mijlocașul unirist Paul Haj (18 ani, decis să se despartă de “alb-negri”, chiar și printr-un memoriu de a deveni liber de contract, tânărul jucător având numeroase restanțe). De asemenea vor fi și câțiva jucători în probe, printre care mijlocașul de bandă Casian Cîmpean (n. 2002, Sănătatea Cluj).
“Cu Marius Lupu mai așteptăm câteva zile. Deocamdată nu e nimic concret și am amânat o decizie”, a spus președintele Călin Mureșan. În acest context, al modificărilor din efectiv, tinerii Al. Popescu și Tănăsescu, împrumutați pentru un sezon de la Sport Team București, au fost anunțați că sunt liberi să își caute alte destinații. Să mai precizăm faptul că atacantul Daniel Nicula (două reușite în prima parte a stagiunii) împrumutat până în vară la Metalurgistul Cugir, a semnat un nou contract, pe o perioadă de 5 ani de zile, cu prim-divizionara Gaz Metan Mediaș.

Sport
Liga a 4-a: Voința Stremț 4-4 nebun acasă cu Spicul Daia, la ultima reprezentație
În primele două jocuri ale penultimei runde din Liga a 4-a au fost rezultatele:
Voința Stremț – Spicul Daia Română 4-4 (2-1): Al. Juncan (2, 7), Trifa (61), Polhac (76), respectiv Brânză (25, 84), R. Mihălțan (52, 64).
Ce nebunie de meci pentru stremțeni, la ultima reprezentație stagională. Voința a condus mereu, chiar cu 2-0, dar a fost egalată de trei ori. Dăienii veneau după două eșecuri, dar au reușit să obțină o remiză importantă. Demn de remarcat golul marcat de junorul Robert Polhac (va împlini 17 luna viitoare). Gazdele, fără 6 titulari (Dr. Pop, Muntean, Cerghedean, Goangă, Petruse, Dreghiciu, Oprița), au luat un punct după 6 înfrângeri consecutive!!!
“Un retur pe care vrem să-l uităm. Le mulțumim suporterilor care ne-au fost alături și îi așteptăm la finala de la Daia”, a transmis antrenorul Raul Oargă.
Sâmbătă, ora 1.00: CS Universitatea Alba Iulia – Viitorul Vama Seacă (la Galtiu)
*Duminică, ora 11.00: Performanța Ighiu – Viitorul Sântimbru; ora 14.00: Hidromecanica Șugag – GT Sport Alba Iulia; ora 18.00: Energia Săsciori – Olimpia Aiud și Inter Unirea – CIL Blaj, Industria Galda de Jos – stă.
Sport
Mâine pe “Cetate”, Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj | Se termină chinul…
Oficial, Unirea Alba Iulia abordează ultimul meci al acestei ediții din postura de retrogradată în Liga a 4-a, un moment dezolant pentru istoria clubului din Cetatea Marii Uniri.
Sâmbătă, de la ora 18.00, pe “Cetate” este reprezentația de final a acestei staguni chinuitoare, cu Sănătatea Cluj (locul 6, 33 de puncte), adversar care în urmă cu o lună a administrat fostei prim-divizionare un rușinos “set la zero”. (Ne)oficial, Unirea Alba Iulia va continua de la toamnă tot la acest nivel, prin primirea unul loc sub soarele celei de-a treia scene. “Alb-negrii”, penultimii în ierarhia Seriei a 9-a, cu 26 de puncte, au retrogradat, pe hârtie, săptămâna trecută, în urma remizei de la Reghin (aveau nevoie de victorie), chiar dacă au 4 runde fără eșec (10 puncte acumulate). Vor absenta Oluwaseun și Fetița – suspendați, va reveni Cîrloanță.
“Ne dorim să câștigăm, cu toate că avem probleme în compartimentul ofensiv. Suntem motivați să ne impunem pentru că ultima impresie contează”, a punctat Marcel Rusu.
Se va trage cortina, va veni vacanța, însă vara se anunță una incitantă pentru Alba Iulia fotbalistică: preluarea clubului de către Primărie, prin intermediul CS Municipal Unirea Alba Iulia (a se citi confirmarea primirii locului, rezolvarea aspectelor juridice, hotărâri de CL în acest sens, cesionarea dreptului de participare, nou proiect etc.).
Sport
Sâmbătă, ora 18.00, CS Ocna Mureș – Sticla Turda | Bate vântul de vacanță
Sâmbătă, la ora 18.00, este ultima rundă din play-off-ul Seriei a 9-a, între CS Ocna Mureș (locul 8, 30 de puncte) și Sticla Arieșul Turda (‘lanterna roșie”, cu 21 de puncte).
O întâlnire peste care adie aerul de vacanță, miza fiind doar orgoliul echipei conduse de Paul Ciucă în compania unui oponent deja resemnat și retrogradat (3 eșecuri la rând). Ocnamureșenii încheie al doilea sezon consecutiv pe a treia scenă, dar au de luat o revanșă în plan moral, după seria dezamăgitoare din ultimele 5 jocuri (trei înfrângeri la rând, un punct și un gol, 1-15 golaveraj!). Va lipsi Cioară – probleme cu serviciul.
“Am evitat retrogradarea, deci principalul obiectiv este realizat. Însă ultima lună a fost una sub așteptări, am cam stricat imaginea clădită în cea mai mare parte a campionatului, iar cauzele sunt mai multe, nu una singură. În ultimul meci vom încerca să lăsăm o impresie bună, să plece suporterii bucuroși acasă”, a transmis antrenorul Paul Ciucă.
-
Sportacum 23 de ore
Luni, 30 mai, în „Arini”, selecție cu Ion Geolgău pentru clasa de fotbal (a V-a) de la LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Pleșa, Dumitrel, Damian sau Matieș. Pe cine ar alege albaiulienii ca primar și ce partide ar intra în CL: SONDAJ administrativ la Alba Iulia
-
Actualitateacum 19 ore
Biletele de tren se scumpesc cu 20% de la 1 iulie 2022. Un drum Alba Iulia – București va ajunge la 110 lei
-
Actualitateacum 18 ore
Trupa CARGO va cânta la Alba Fest 2022: Când vom afla lista artiștilor care vor urca pe scenă, în inima orașului nostru
-
Curier Județeanacum 16 ore
Strandul din Blaj își va deschide porțile începând cu 3 iunie: Care sunt tarifele și orarul de funcționare
-
Actualitateacum 18 ore
FOTO| Alba Iulia: Acțiuni de spălare a străzilor și trotuarelor din municipiu, cu detergent, pentru diminuarea cantității de praf
-
Actualitateacum 23 de ore
Eforturi ale Guvernului pentru a împiedica explozia prețului la pâine. Vor fi scoase cereale din rezervele de stat
-
Sportacum 23 de ore
Sâmbătă, Minaur Baia Mare – Metalurgistul Cugir | Returul barajului, o formalitate
-
Sportacum 22 de ore
Sâmbătă, ora 18.00, CS Ocna Mureș – Sticla Turda | Bate vântul de vacanță
-
Curier Județeanacum 19 ore
Bărbat din Stremț, identificat de polițiști ca bănuit de furt: Și-ar fi făcut „plinul” cu 200 de litri de motorină din rezervorul unui camion
-
Actualitateacum 21 de ore
Un nou vaccin anti-cancer, testat cu succes: Poate distruge protecțiile tumorilor împotriva sistemului imunitar
-
Sportacum 22 de ore
Mâine pe “Cetate”, Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj | Se termină chinul…