Metalurgistul Cugir – modificări în efectiv și speranțe într-un retur mai bun | Sâmbătă, primul amical, acasă, cu Sportul Petrești
Metalurgistul Cugir, cea mai bine plasată dintre conjudețene la finele turului, locul al 5-lea în Seria a 4-a, la șase “lungimi” de liderul Șoimii Lipova, a avut 20 de jucători la primul antrenament din 2019. Dacă juniorul Dican s-a pregătit în Turcia cu Dunărea Călărași și e foarte probabil să revină în “roșu-albastru”, Copiluși – un alt fotbalist Under 19 a părăsit gruparea de sub Drăgana în această iarnă, motivând că vrea să renunțe la activitatea competițională.
La acest capitol juvenil, consemnăm prezența la antrenamente a localnicului George Vîjdea (18 ani), alături de I. Pascu (Șoimii Lipova) – mijlocaș aflat în probe. “Mă bucur că toată lumea este sănătoasă, mai ales că din acest punct de vedere am avut multe probleme în tur. Ne dorim să fie o perioadă benefică, să ne pregătim cât mai bine posibil și sunte încrezători că acumulările din acest interval ne vor ajuta în campionat”, a spus antrenorul Călin Moldovan.
*George Goronea, la muncă, în Anglia
Dacă Ovidiu Morariu (29 de ani), ultima dată la Chindia Tîrgoviște, poate fi considerat prima achiziție a divizionarei terțe, de asemenea, ex-uniriștii Vitinha (32 de ani, fundaș stânga) și P. Păcurar (27 de ani, mijlocaș), alături de atacantul Cîrstean (28 de ani, FC Avrig, a mai jucat până în 2016 la Cugir) pot fi considerați deja echipieri al grupării de sub Drăgana, care sâmbătă va susține primul amical, cu Sportul Petrești, la Cugir, de la ora 11.00. În același context, precizăm că mijlocașul George Goronea a plecat iarăși la muncă, în Anglia, la fel ca anul trecut, când era echipier al Industriei Galda.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină
România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]
Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală
Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală Condusă de antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez, „principalul” Volei Alba Blaj, reprezentativa de volei feminin a României a obținut medaliile de bronz […]
FOTO: Din nou an prolific în rezultate sportive, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – iarăși în prim-planul performanței
Din nou an prolific în rezultate sportive, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – iarăși în prim-planul performanței Anul școlar 2024/2025 a fost extrem de prolific pentru Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, în privința rezultatelor sportive înregistrate. Citește și: FOTO: Un nou an cu performanțe, reprezentanții Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, rezultate remarcabile la sport Elevii […]