Mesajul unui preot din Alba în duminica a V-a din Postul Mare: Mântuirea păcătoşilor vine prin Hristos. Faptele bune ce trebuie sădite în locul păcatelor, sunt rugăciunea, postul şi milostenia

Multora dintre noi, lumina de pe ochii minţii şi ai sufletului  ne este umbrită de norii negri ai răutăţilor care ne împiedică să pătrundem adevărul lucrurilor în miezul sau esenţa lor.

Dar ce ar trebui să vedem de fapt şi nu vedem? Ar trebui să vedem şi să pricepem că suntem lucrători angajaţi cu forme legale (prin botez) în ogorul necuprins al lui Hristos peste care s-a aruncat sămânţa Evangheliei, iar aceasta, prin purtarea noastră de grijă, în calitate de lucrători sau administratori ai Cuvântului Sfânt, va trebui să rodească îmbelşugat. Însă, pentru a ajunge la vremea roadelor şi a culesului, ogorul trebuie bine îngrijit şi lucrat cu seriozitate, curăţindu-l şi ferindu-l de factorii dăunători precum: pălămida, spinii, mărăcinii ş.a. Citește și: Când cade Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani

O parcelă sau o tarla importantă din marele ogor al lui Hristos este sufletul fiecăruia dintre noi, faţă de care avem datoria să-l clătim în toate apele înainte de a-l da în primire Dreptului Judecător. Viruşii nocivi ce afectează  sănătatea sufletului sunt puzderia de păcate care ne asaltează virulent şi fără răgaz de-a lungul vieţii. Pentru a preveni sufletul de primejdia morţii sau de orice eventualitate nedorită e nevoie să-l primenim periodic prin spovedanie, iar în locul fiecărui păcat mărturisit să plantăm o faptă vrednică de pomenire, pentru ca nu cumva locul rămas vacant prin dezrădăcinarea unui păcat să fie ocupat de un alt păcat.

Faptele bune ce trebuie sădite în locul păcatelor, sunt rugăciunea, postul şi milostenia. Vremurile pe care le trăim deschid noi orizonturi şi largi perspective de exprimare celor înscrişi în cursa de purificare, înnobilare şi de îmbogăţire a sufletului prin fapte de milostenie şi prin orice fel de alte binefaceri. Austeritatea, sărăcia crasă, descurajarea şi chiar deznădejdea în care se zbate marea masă a societăţii româneşti, dovedesc uriaşe lacune în nivelul de trai al consumatorului, aspect ce îşi răsfrânge efectele negative asupra tuturor segmentelor vieţii noastre zilnice. Numărul nevoiaşilor ce trăiesc din ajutor social, din pensii de mizerie şi din salarii minime pe economie, sporeşte pe zi ce trece.

Acest nivel de trai sărăcăcios oferă pricopsiţilor cu trăsături filantropice şansa de a se exprima creştineşte prin fapte generoase de dăruire faţă de tcei neajutoraţi, care-şi agonisesc şi îşi completează meniul zilnic cu resturi alimentare scormonite prin  tomberoane şi prin gheenele de gunoi aflate în afara oraşelor. Pentru toţi aceştia, ajunşi la limita răbdării şi a disperării răsună ca o blândă mângâiere glasul salvator al lui Hristos: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. XI, 28). Acestei chemări îndelung aşteptate îi răspunde ca printr-un suspin de uşurare glasul fraţilor prea mici ai lui Hristos, care se zbat în cele mai nefireşti ipostaze: flămânzi şi dezbrăcaţi, lipsiţi de orice mângâiere, alungaţi ca nişte străini, marginalizaţi, izolaţi prin ospicii şi prin temniţe. Citește și: Obiceiuri, traditii și superstitii populare românești de Sfintele Paşti. Tradiţii de Paşte în Transilvania, Banat, Bucovina, Moldova

Întreaga gamă de imagini dureroase în care-L întâlnim pe Hristos şi pe fraţii Lui prea mici aflaţi în necazuri, sunt pentru noi tot atâtea provocări sau oferte pe care Dumnezeu ni le pune la dispoziţie ca pe nişte terapii intensive, ce tămăduiesc omul de egoism, mândrie, trufie, zgârcenie şi de multe alte asemenea droguri şi afecţiuni nocive pentru suflet. Zgârcenia şi mila sau dărnicia, mândria şi smerenia, egoismul şi generozitatea, mărirea deşartă şi umilinţa nu pot coexista fiind incompatibile, una excluzând-o pe cealaltă aşa cum atitudinea Mântuitorului care mergea spre patimă şi moarte era incompatibilă cu egocentrismul fraţilor Zevedei, care în acea etapă cumplită pentru viaţa pământească a lui Iisus, Îi solicită două poziţii privilegiate sau centrale în împărăţia cerurilor (Mc.X, 37). Incompatibile erau şi cele două atitudini duplicitare şi chiar discriminatorii care coabitau în persoana fariseului Simon din Capernaum, care-l iubea pe Iisus dar o dispreţuia pe femeia păcătoasă ce-L  ungea cu mir (Lc. VII, 37-38).

Aşadar, orbii, ciungii, leproşii, săracii şi neputincioşii, care întind mâna spre a fi miluiţi sunt exponenţii clasei defavorizate, care le oferă celor pricopsiţi prilejul şi privilegiul de a-şi corecta greşelile trecutului, prin achitarea multor facturi morale şi materiale restante faţă de cei nevoiaşi, ocoliţi de şansă. Atât unii cât şi alţii sunt fiii aceluiaşi Dumnezeu care îi iubeşte în egală măsură şi doreşte să ajungă toţi în rai. Cei bolnavi şi săraci prin suferinţă şi răbdare iar cei sănătoşi şi bogaţi prin compasiune, milă şi dăruire faţă de cei lipsiţi.

Până la urmă şi unii şi alţii se mântuiesc prin harul lui Hristos.

Pr. Petru Pinca

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---