Rămâi conectat

Actualitate

Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Justiției: „Toleranța zero față de orice act de corupție va produce schimbări profunde și benefice la nivelul întregii societăți”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua Justiţiei, “felicitând întregul personal din sistemul judiciar”.

Cu ocazia Zilei Justiției, felicit întregul personal din sistemul judiciar pentru activitatea pe care o desfășoară, mai ales în contextul dificil provocat de epidemia de COVID-19. Justiția are misiunea de a apăra drepturile, libertățile fundamentale și interesele legitime ale cetățenilor. Perioada traversată de România în ultimele luni și criza cu care se confruntă întreaga lume au adus cu sine transformări profunde în societățile noastre, iar protejarea dreptului la viață și a dreptului la sănătate a căpătat noi valențe.

Ultimele luni au generat, de asemenea, și schimbări care anterior erau greu de imaginat în domeniul justiției. Tranziția spre mediul online ca mijloc de soluționare a litigiilor sau plusul de eficiență adus pentru justițiabili și pentru personalul din domeniul justiției sunt dovezi clare că folosirea noilor tehnologii și a beneficiilor acestora pentru înfăptuirea actului de justiție trebuie să devină o regulă, iar nu o excepție. Noile standarde atinse înseamnă, de fapt, o democrație mai funcțională, motiv pentru care încurajez toți actorii din sistemul judiciar să continue cu hotărâre eforturile în această direcție.

Criza traversată a avut un impact puternic asupra profesiilor liberale și asupra economiei în general. Nu trebuie să uităm, însă, că în spatele codurilor de procedură și al dreptului material se află destinele oamenilor, iar valorile care călăuzesc activitatea tuturor celor implicați în înfăptuirea actului de justiție trebuie să rămână aceleași: dreptate, integritate, profesionalism, adevăr, umanitate, curaj. Doar prin respectarea acestor valori, justiția contribuie la construirea încrederii în stat și în lege.

În ultimii ani, agenda publică a fost dominată de încercări repetate de a subordona justiția politicului, iar întreaga energie a forțelor democratice din România s-a concentrat pe stoparea unor astfel de demersuri. A venit momentul ca tot acest potențial de schimbare și îmbunătățire a justiției, ca serviciu public, să fie valorificat într-un demers constructiv. Nevoia unei infrastructuri adecvate, o legislație clară, coerentă și predictibilă, un dialog constant și onest în interiorul sistemului judiciar și construirea unui consens cu privire la prioritățile acestuia sunt aspecte asupra cărora nu mai pot exista întârzieri.

Totodată, lupta împotriva corupției rămâne o prioritate, fiindcă acest flagel împiedică dezvoltarea economică și socială, afectează consolidarea democrației și, de aceea, trebuie ferm combătut. Toleranța zero față de orice act de corupție va produce schimbări profunde și benefice la nivelul întregii societăți.

Transmit întregul meu sprijin tuturor celor care, în ciuda dificultăților întâmpinate sau riscurilor la care s-au expus, au rămas dedicați misiunii nobile a profesiei pe care au îmbrățișat-o, contribuind la un deziderat mereu actual în viața unui stat – o societate mai dreaptă.

La mulți ani cu ocazia Zilei Justiției!

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea