Rămâi conectat

Actualitate

Medicii se așteaptă la un al doilea val de infectați cu coronavirus, după relaxarea restricțiilor: „Este o bombă cu efect întârziat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Medicii se așteaptă chiar săptămâna viitoare la un al doilea val de infectați cu coronavirus, după relaxarea restricțiilor. Asta pentru că, mulți oameni nu au înteles că trebuie respectate în continuare măsurile prin care să ne păzim de transmiterea virusului.

Medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase de la Timișoara: „Faptul că s-au relaxat anumite măsuri, există un risc că lumea să nu respecte întru totul recomandările făcute. Și în această situație cazurile cu covid să crească. De fapt, acest lucru s-a întâmplat și în țări cu o disciplină mult mai mare decât la noi, cum sunt Germania și Coreea de Sud. În care, în momentul relaxării, numărul de cazuri a crescut. Din acest motiv, ne așteptăm să avem și noi o creștere a numărului de cazuri și din păcate cazuri severe. Cu atât mai mult cu cât de o zi-două, de când vedem că au început măsurile de relaxare, lumea parcă a uitat că suntem într-o pandemie și că această luptă nu s-a terminat. Eu de aceea am făcut o chemare spre responsabilitate populației, pentru ca să nu fie prea târziu. Măsurile pe care le luăm acum se văd de-abia într-o săptămână, două săptămâni. Este cumva o bombă cu efect întârziat.

Am speranța că numărul pacienților care vor crește să nu ne depășească capacitatea. De fapt aici este problema. Am văzut că în ultima săptămâna numărul de cazuri a fost în ușoară descreștere, ceea ce ne permite la ora actuală, spitalele să facă față solicitărilor pacienților cu covid. Dacă va crește numărul de cazuri, ei trebuiesc internați în spital și există riscul să se depășească capacitatea de internare, iar în această situație vom avea o problemă. Pentru că, pot apărea pacienți noi, cu forme grave și să avem dificultate cu infecții specializate.

E foarte probabil să depășim aceste 20.000 de cazuri. Aceste cazuri să fie pe o perioada mai lungă de timp, să nu apară o creștere bruscă a numărului de cazuri. Marea majoritate a pacienților au prezentat forme tipice de boală. În sensul că, fenomene de infecție respiratorie cu forme mai severe a bolii. Au mai fost și pacienți cu forme rare. Dar marea majoritate a lor au prezentat febră, tuse, dureri de mușchi, de cap. Eventual disconfort sau dispnee la respirat.

Noi am și văzut că în momentul în care era posibilitatea de a se autoizola la domiciliu după ce a venit dintr o zona galbenă, în comunitățile în care aceste persoane au intrat, au apărut cazuri noi de covid, unele dintre ele depistate, altele nu. Nu au dorit să efectueze testul pt a fi depistate, că să nu se interneze în spital.”

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea