Actualitate
MDF 50 Perspective – Fabrica Sebeșului, de la Kronospan la excelență (P)
2020 – Acest an incert, dificil, dar totuși plin de speranță seamănă, pe alocuri, cu începuturile fabricii de prelucrare a lemnului din Sebeș, când ramura industrială începea să se dezvolte și, odată cu ea, și Sebeșul. Când oamenii orașului vedeau schimbări, recalibrări și oportunități de viitor. Când fabrica nu mai explodase de o săptămână și angajații așteptau să vină mai repede răul, ca apoi să treacă și să se întoarcă la normal.
Călătoria ascendentă a fabricii de MDF din Sebeș pornește de la prima placă ieșită din producția combinatului acum jumătate de secol și urmărește etapele care au condus-o până unde este astăzi. Dificultatea majoră care consta atunci în incertitudini, frici și ambiții neîmplinite a trecut, iar astăzi, călătoria fabricii motivată de respect pentru comunitate, mediu și calitate continuă din perspectiva Kronospan.
Începutul anilor 2000 a fost marcat de inaugurarea companiei italiene MDF Frati, după doi ani de construcție a unei noi fabrici, mai modernă și mai sigură din punct de vedere tehnologic. Această inaugurare a însemnat ruperea de trecut și deschiderea către un viitor prosper, influențat de aspirațiile investitorilor străini. La scurt timp, fabrica de prelucrare a lemnului a fost vândută de către Luigi Frati grupului austriac Kronospan, care avea să continue dezvoltarea acesteia după reperul celor pe care le deținea în întreaga lume. Această schimbare a reprezentat un moment pivotal în istoria și parcursul ascendent al fabricii de prelucrare a lemnului, datorită noilor perspective de a îmbina „tradiția și spiritul austro-german al lucrului făcut bine”, după cum afirmă în cartea sa dl. Nicolae Afrapt.
Nucleul fabricii, reprezentat de angajații care au lucrat cu dârzenie indiferent de momentele dificile și neprevăzute, a continuat să alimenteze fabrica Kronospan și să ducă tradiția prelucrării lemnului mai departe. Cei care au văzut fabrica dezvoltându-se sub ochii lor descriu în cuvinte puține, dar relevante etapele acesteia, rezumând totul într-o singură propoziție –”Fabrica de acum nici nu se compară cu ce a fost înainte”. Acest lucru a fost simțit de angajații care au afirmat că mentalitatea Kronospan aducea abordări diferite și îi ambiționa să meargă mai departe, să fie mai buni, împreună – „Am simțit că aparținem acestei firme și tot ce facem, facem din suflet, iar peste momentele grele am trecut cu încredere și sprijin.” spune dl. Marcel Dorr, actual director tehnic al fabricii din Sebeș.
Preluarea fabricii de către Kronospan a însemnat ridicarea standardelor de siguranță și de producție la nivelul celor europene cu ajutorul tehnologiei moderne, automatizate și sigure. Acest lucru este amintit de angajații care au lucrat în fabrică încă de pe vremea când aparținea statului român și, ulterior, grupului italian, dar care se bucură acum de respectul pentru siguranța oamenilor pe care îl regăsesc pe platformă. Aceștia trasează paralele între fabrica de atunci și cea de acum, iar diferențele notabile arată că fabrica s-a modernizat, protecția angajaților este una dintre grijile principale ale companiei, valorificarea materiei prime se face cu respect față de natură, iar volumul producției s-a eficientizat.
„Ce produceam altădată într-o lună se face astăzi în 24 de ore”, menționează cu satisfacție unul dintre angajați.
Ambiția Kronospan de a susține și de a dezvolta această activitate are la bază grija pentru mediu și pentru comunitatea din Sebeș, compania luându-și de la bun început angajamentul de a respecta siguranța și sănătatea populației și contribuind continuu la reducerea impactului activităților de producție asupra mediului înconjurător.
În timp ce foștii angajați ai fabricii de MDF își amintesc mirosul puternic de amoniac și formaldehidă degajat în anii de început, iar unii dintre ei declară un adevăr dur – faptul că fabrica a fost dotată cu filtre pentru reducerea nivelului de emanații toxice, dar niciodată pornite din cauza unei atenționări din partea cancelariei comuniste – cei care lucrează acum în fabrică apreciază strictețea măsurilor de astăzi – “Normele stricte presupun obligativitatea companiei de a se asigura că nimeni nu are de suferit.“, subliniază domnul Marcel Dorr, director tehnic. Aceste norme se aliniază cu principiile Kronospan de a proteja comunitățile pe termen lung, motiv pentru care sunt respectate, verificate și susținute în totalitate.
Acum, nu doar că mirosul de formaldehidă nu se mai simte în aer, dar locuitorii orașului, atât cei care au domiciliul în apropiere, cât și cei care lucrează în fabrică, sunt în siguranță.
Putem afirma cu certitudine că evoluția fabricii a fost marcată de schimbarea de mentalitate și perspectivele austriece îndreptate către calitate și siguranță ale grupului Kronospan, care au asigurat munca și traiul în condiții optime. Continuarea se scrie în fiecare zi în care angajamentul de a face demersurile necesare pentru bunăstarea comunității și a angajaților este respectat, în timp ce fabrica de prelucrare a lemnului se dezvoltă cu respect față de legislație și față de mediul înconjurător.
Actualitate
Hidroelectrica va emite facturile aferente lunii august 2022: Când vine nota de plată pentru cei peste 500.000 de clienţi
Hidroelectrica va emite facturile aferente lunii august 2022 începând de săptămâna viitoare (27-31 martie). Ultima factură Hidroelectrica la energie electrică este cea din iulie 2022, pentru majoritatea românilor care sunt abonaţi la această companie.
Aşa cum anunţau recent şi reprezentanţii companiei, în luna martie urmează să fie emise facturile la energie electrică pe luna iulie 2022.
Momentan compania lucrează împreună cu dezvoltatorii de soft pentru actualizarea soldurilor clienților, astfel încât să fie evitată transmiterea de documente cu valori sau situații neconforme.
Data la care vin facturile Hidroelectrica pe august 2022
Menționăm că astfel de erori sunt inerente până la maturizarea completă a sistemului şi apelăm la înţelegere din partea clienților noştri şi îi încurajăm să ne semnaleze eventualele neconformități constatate pentru a le putea remedia.
Pentru sesizări legate de sold, compania a înfiinţat special adresa de mail [email protected]”, au transmis reprezentanţii companiei Hidroelectrica, miercuri, pentru antena3.ro.
„Dorim să vă aducem totodată la cunoştinţă că, odată cu implementarea noului soft de facturare, au fost actualizate codurile locurilor de consum, acestea urmând a se regăsi înscrise pe facturile viitoare.
Pentru a facilita această tranziţie, în următoarele luni puteţi transmite indexul autocitit folosind oricare din cele două coduri (cel vechi sau cel nou)”, era mesajul transmis clienţilor Hidroelectrica luna trecută.
Citirea indexului Hidroelectrica în luna martie 2023 va avea loc în perioada 24-28, adică începând de vineri, a precizat Bogdan Buciu, de la biroul de presă al Hidroelectrica, pentru antena3.ro.
Compania Hidroelectrica are în prezent peste 500.000 de clienţi.
Hidroelectrica a anunţat la începutul anului că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.
Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.
Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.
Sursa> antena3.ro
Actualitate
Punctul de pensie 2023: Ce valoare are și cum se calculează. Cât va creşte punctul de pensie în 2024
Punctul de pensie 2023: Valoarea punctului de pensie • Cum se calculează punctul de pensie. Cât va creşte punctul de pensie în anul 2024
Valoarea punctului de pensie a cresut cu 12,5% în 2023 și a ajuns la 1.785 lei, astfel că milioane de români au început să-şi facă din nou calcule.
Citește și: Pensii 2023: Indemnizația socială pentru pensionari. Valorea și numărul beneficiarilor
Practic, vorbim despre o creştere a valorii punctului de pensie cu 12,5%. În ciuda acestei creşteri, a valorii punctului de pensie, rămân în continuare foarte mulţi seniori cu venituri scăzute, astfel că aceştia urmează să beneficieze de mai multe ajutoare care să le permită să treacă cu bine de la o lună la alta.
Vorbim, în general, de ajutoare de sute de lei pentru cei cu pensii mici, dar care pot ajuta chiar şi până la 1.000 de lei în cazul celor cu pensii mai mici de 1.500 de lei.
Citește și: Pensii 2023: Câți bani vor primi cei care nu au muncit nici măcar o zi în viața lor
Câte puncte de pensie ai. Calculul punctajului pentru pensie
Autorităţile anunţă, conform unei legi ce datează tocmai din 2000, că punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzători stagiului complet de cotizare, prevăzut de lege.
Practic, conform autorităţilor „cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numarul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.
Numărul de puncte realizat în fiecare lună se însumează, iar prin împărţirea la 12 rezultă punctajul anual al asiguratului în anul respectiv. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul National de Statistică”.
Citește și: PENSII 2023 – Inechități în legea pensiilor: Cum ajung doi pensionari cu aceleași condiții de muncă și aceeași vechime la diferențe de pensie chiar și de 1.700 de lei
Cât va creşte punctul de pensie în 2024
Lucrurile se complică pentru pensionari din 2024, pentru că vorbim despre o nouă formulă de calcul şi mai stufoasă. Însă, acest lucru s-ar putea transforma în bani mai mulţi încasaţi de pensionari.
Asta pentru că valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
Majorarea valorii punctului de pensie ar urma să se stabilească anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Citește și: Indexarea pensiilor 2023: Modul de calcul va fi modificat pentru ca acestea să ţină ritmul cu rata reală a inflaţiei
Chiar dacă valoarea punctului de pensie a crescut de la 1 ianuarie 2023, cu 12,5%, iar autorităţile au stabilit deja un algoritm pentru creşterea valorii punctului de pensie în anii următori, există informaţii conform cărora pensiile ar urma să mai fie majorate o dată în 2023.
Deocamdată însă nu se ştie dacă acest lucru ar urma să fie făcut printr-o nouă creştere a valorii punctului de pensie sau majorările de pensii ar urma să se facă strict prin recalcularea acestora.
Pe de altă parte, autorităţile dau asigură că, în cel mai scurt timp, ar urma să rezolve mai multe probleme în ceea ce priveşte sistemul de pensii.
Citește și: PENSII 2023: Vârsta de pensionare la femei în anul 2023. Ce femei se pot pensiona anul acesta în funcție de vârstă
Se vorbeşte despre posibilitatea apariţiei unei reeşalonări a pensiilor speciale, însă deocamdată nu se ştie cu exactitate formula prin care s-ar putea obţine acest lucru. Cel mai probabil se va merge pe o impozitare progresivă, însă un asemenea scenariu trebuie aprobat.
Un lucru este cert. Autorităţile dau asigurări că problema pensiilor speciale ar urma să fie reglementată până în vară şi, de asemenea, că nu se pune problema de a se solicita o amânare a reformei pensiilor speciale.
Sursa: observatornews.ro
Actualitate
Se schimbă statutul de funcții al Creșei Municipiului Alba lulia: Ce roluri sunt vizate
Se schimbă statutul de funcții al Creșei Municipiului Alba lulia: Ce roluri sunt vizate
Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia vor avea de votat, în cadrul Ședinței de Consiliu Local din data de 28 martie 2023, un proiect de hotărâre care ține de modificarea statului de funcții al Creșei Municipiului.
Proiectul de act administrativ inițiat vizează modificarea statului de funcții al Creșei Municipiului Alba lulia aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba lulia, începând cu luna martie 2023, conform Anexei , care face parte integrantă din prezenta hotărâre, urmare a promovării în treaptă profesională superioară celei deținute.
În data de 14.02.2023, s-a organizat examenul de promovare în treaptă profesională imediat superioară celei deținute pentru funcția contractuală de execuție, ocupată, de referent casier, din Compartimentul financiar, administrativ al Creșei Municipiului Alba lulia.
Văzând Raportul final nr. 441/17.02.2023 al examenului de promovare în treaptă profesională, imediat superioară celei deținute pentru funcția contractuală de execuție, de referent casier, din Compartimentul financiar, administrativ al Creșei Municipiului Alba lulia, din care rezultă că persoana în cauză a fost admisă, astfel postul ocupat se transformă, după cum urmează: Compartiment financiar, administrativ – funcția contractuală de execuție de referent casier, studii M, treaptă profesională debutant, se transformă în referent casier, studii M, treaptă profesională II.
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
22 martie: Ziua Mondială a Apei. O zi în care se atrage atenţia asupra gestionării eficiene a resurselor disponibile
-
Actualitateacum 17 ore
Lucrurile „mărunte”, dar esențiale pe care trebuie să le ai în mașină. 750 de lei, amenda pentru ignorarea lor
-
Actualitateacum 16 ore
Încă un director a fost SĂLTAT de DNA: A cerut o mită de 350.000 de euro
-
Actualitateacum 12 ore
Retragerea autorizației Euroins a fost publicată în Monitorul Oficial. Cât timp au clienții Euroins pentru a depune cererile de despăgubire
-
Ştirea zileiacum 13 ore
VIDEO| La alunecarea de teren de la Alba Iulia Nord, de pe autostrada A10 Sebeș-Turda, s-a turnat stabilizatorul de beton masiv
-
Ştirea zileiacum 16 ore
VIDEO| Scene ȘOCANTE în trafic: Șofer de 76 de ani, din Hunedoara, bătut cu bestialitate de un tânăr. Motivul – ar fi condus prea încet