Masca NU mai este obligatorie în exterior, în Israel. Școlile s-au deschis complet, după o campanie „agresivă” de vaccinare
Premieră în plină pandemie. Locuitorii din Israel nu mai trebuie să poarte mască de protecţie în aer liber, un nou semnal că această ţară pare să fi depăşit partea cea mai grea a pandemiei de coronavirus, relatează duminică DPA.
Numeroase persoane ieşite din case duminică dimineaţă nu mai purtau mască, scrie Agerpres.ro.
Cu toate acestea, purtarea măştii este în continuare obligatorie în interior, în spaţiile unde cineva intră în contact cu persoane care nu sunt membri ai familiei sale. Experţii consideră însă că şi această regulă ar putea fi ridicată într-o lună, datorită scăderii semnificative a numărului de infectări.
Duminică, şcolile s-au deschis de asemenea complet pentru prima dată în ultimul an, elevii fiind aranjaţi în clase cu capacitate maximă, şi nu un grupuri mici. Însă masca este obligatorie în sălile de curs.
Datorită unei ample campanii de vaccinare, numărul de noi cazuri înregistrate a scăzut semnificativ. Numărul persoanelor care suferă în prezent de o formă severă de COVID-19 este de circa 200. La sfârşitul lui ianuarie, numărul era de circa 1.200.
Aproximativ 5,3 milioane din cele nouă milioane de locuitori ai Israelului au primit cel puţin o doză din vaccinul Pfizer/BioNTech. Aproape cinci milioane au primit ambele doze.
Cu toate acestea, campania de vaccinare a stagnat. Aproximativ un milion de persoane de peste 16 ani încă sunt nevaccinate. Experţii au atras atenţia că Israelul nu a ajuns deocamdată la imunitatea colectivă.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
„Taxă de turist” introdusă de mai multe orașe din Europa: Cât vor trebui să plătească vizitatorii
„Taxă de turist” introdusă de mai multe orașe din Europa: Cât vor trebui să plătească vizitatorii Tot mai multe orașe introduc sau majorează taxele de turism pentru vizitatori. Aceste taxe fac parte dintr-o serie de măsuri adoptate pentru a limita și controla afluxul de turiști în diverse destinații europene populare. Așadar, orașele care au impus […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români