Marius Hațegan: „Tarifele la apă și canal din Alba NU vor crește!”
Marius Hațegan: „Tarifele la apă și canal din Alba NU vor crește!”
PNL este singurul partid din Alba care a acționat concret pentru ca tarifele la apă și canalizare să nu crească, conform ordinului ANRSC. Spuneam și în urmă cu câteva săptămâni că este inadmisibil ca o instituție precum ANRSC să condiționeze aceste tarife, peste deciziile și situațiile cu care se confruntă fiecare operator în parte, cu încălcarea principiului autonomiei locale.
Dacă rămâneau valorile aprobate de ANRSC, prin ordin, rezulta o creștere a prețului apei cu peste 8% și a tarifului la canalizare cu peste 40%, începând cu data de 1 martie. Trebuie menționat însă că un „mare merit” în acest caz avea și fostul ministru USR, Cristian Ghinea, prin modificările introduse în PNRR.
Astfel, la insistențele noastre, astăzi la Cancelaria prim-ministrului, a avut loc o întâlnire la care au participat Florin Roman, deputat PNL Alba, conducerea Apa CTTA Alba și președintele ANRSC, în cadrul căreia s-a stabilit că ANRSC va suspenda aplicarea ordinului mai sus menționat, pentru 2 luni, iar operatorul va reveni cu un plan de afaceri revizuit. Totodată, s-a primit promisiunea ANRSC că noile tarife vor fi stabilite etapizat, pe o perioadă de 3-5 ani, cu avizul MIPE, și cu consultarea administrațiilor locale, după cum este normal.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrări preliminare pentru „remedierea degradărilor”
Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrări preliminare pentru „remedierea degradărilor” Au început lucrările pregătitoare pentru remedierea degradărilor de pe A10, Sebeș–Turda, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „În baza expertizelor tehnice efectuate, au fost stabilite lucrări de consolidare a terenului și de remediere definitivă a degradărilor […]
Salariul minim din România în 2027. Ministru: „Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent”
Salariul minim din România în 2027. Ministru:„Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent” Majorarea salariului minim pe economie în 2027 nu este bătută în cuie pentru 1 ianuarie. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că au început consultările cu sindicatele și patronatele, iar decizia va trebui să țină cont […]
Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule
Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule O nouă sesiune a Programului Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice a început marți, la ora 10:00. Înscrierile se fac online, prin platforma Administrației Fondului pentru Mediu, iar valoarea ecotichetelor este cuprinsă între 10.000 și 18.500 de […]

