Rămâi conectat

Politică Administrație

Marius Hațegan, PDL Alba: ”Rectificarea bugetară făcută de Guvern – praf în ochii primarilor”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Banii pe care primăriile din județul Alba îi primesc după rectificarea bugetară de la sfârșitul lunii iulie sunt insuficienți și în nici un caz nu rezolvă problemele pe care le au administrațiile locale aflate în dificultate, aceasta este opinia consilierului județean Marius Hațegan, secretar general adjunct al PDL Alba.

Acesta a explicat că din suma de 1 miliard de lei alocată prin OUG nr. 17 din 30 iulie 2013 pentru echilibrarea bugetelor locale din toată țara, doar 0,09%, respectiv 860.000 lei ajung în Alba, aproape cu 50% mai puțin decât în anul 2012 când, în timpul guvernării Ungureanu, 52 de primării din județ au beneficiat de peste 15 milioane de lei.

În plus, faptul că banii sunt destinați strict plății arieratelor la bugetul de stat, este o discriminare pentru că ”cei care își plătesc datoriile la stat nu primesc niciun ban de la Guvern”.

Banii pleacă de la Minister, ajung la unitatea administrativ-teritorială, apoi la furnizori și se întorc înapoi la bugetul de stat exact așa cum au venit. Se plătește doar datoria, nu și facturile. Singura explicație este că au avut nevoie de bani, urgant, ca să se poată plăti pensii și salarii”, a spus Marius Hațegan.

Totodată, Hațegan a arătat că în Alba sunt 18 primării plus Consiliul Județean, care înregistrează plăți restante în suma totală de 4.914.183 lei iar cei 860.000 de lei nu rezolvă problemele cu care acestea se confruntă și nimeni nu știe cum se vor descurca mai departe.

Potrivit listei detaliate cu plățile restante raportate de unitățile administrativ teritoriale, cele mai mari datorii le are Primăria Zlatna – 2.678.060 lei, urmată de Primăria Alba Iulia (273.942 de lei) și Primăria Câmpeni (231.429 de lei), la polul opus aflându-se Primăria Ocoliș cu restanțe de 10.692 de lei. Pe listă se află și Consiliul Județean Alba, cu o datorie totală de 925.740 de lei reprezentând plăți restante aferente spitalelor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș.  Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea