Marian Mihăiloiu, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, admis primul la programul de studii Blindate, autovehicule şi tractoare din cadrul Academiei Tehnice „Ferdinand I” Bucureşti
Absolventul Marian Mihăiloiu de la Colegiul Militar din Alba Iulia a fost admis primul la programul de studii Blindate, autovehicule şi tractoare din cadrul Academiei Tehnice „Ferdinand I” Bucureşti.
Ingineria autovehiculelor l-a atras pe Marian încă de la vârste fragede, iar această pasiune l-a condus către alegerea carierei. Pentru ca obiectivul său să fie atins şi să nu rămână doar la stadiul de dorinţă, Marian a încercat să parcurgă cu succes fiecare etapă, oricât de dificilă sau provocatoare ar fi fost.
Succesul poate fi atins prin muncă, perseverenţă şi ambiţie, trăsături care l-au ajutat pe Marian să îşi împlinească visul. De acum student militar, Marian îşi doreşte să acumuleze noi cunoştinţe şi experienţe, să evolueze şi să se dezvolte şi să se bucure de noi oportunităţi pentru a reuşi în viitoarea carieră militară.
„Începuturile nu au fost niciodată ușoare, dar plecând la drum cu un țel în viaţă, fiecare etapă parcursă, fie ea cât de dificilă, avea să mă aducă și mai aproape de obiectiv. Prin muncă și perseverență, ambiție și destoinicie, visul meu avea să prindă contur.
În ziua repartiției, efortul depus pe parcursul celor patru ani de liceu a dat roade. Voi continua procesul de învățare prin acumularea de noi informații și experienţe profesionale în domeniul ce a reprezentat pentru mine o pasiune încă de la vârste fragede, ingineria autovehiculelor”, a mărturisit absolventul Marian Mihăiloiu.
Felicitări, Marian pentru ce ai realizat până acum, îți dorim mult succes în continuare!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]
VIDEO | „Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori
„Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori „Noaptea Pricolicilor” sau Carnavalul de la Limba se desfășoară sâmbătă seara în comuna Ciugud, fiind a 19-a ediției a evenimentului organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud. Participanții s-au întâlnit la ora 17.00, la Biserică şi au participat la […]