MApN: 100.000 de combinezoane vor fi aduse din Germania de Forțele Aeriene Române, în decursul acestei săptămâni
Ministerul Apărării Naționale a emis un comunicat de presă, prin care anunță că, în decursul acestei săptămâni, vor avea loc mai multe misiuni de transport a unor echipamente medicale către țara noastră, din Germania.
Aproximativ 45 tone de echipamente, constând în 100 de mii de combinezoane de protecție, vor fi aduse în țară, în perioada 13-17 aprilie, cu aeronave de transport aparținând Forțelor Aeriene Române, ce vor executa zboruri zilnice pe ruta București-Frankfurt și retur.
Echipamentele au fost achiziționate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, iar zborurile au fost solicitate de către Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne.
Distribuirea echipamentelor va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative care acționează în teren.
MApN va pune la dispoziție jurnaliștilor imagini de la sosirea aeronavelor.
Ministerul Apărării Naţionale dispune de forțe și mijloace gata în orice moment să sprijine autoritățile centrale și locale în acţiuni destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, conform planurilor de cooperare. La nevoie, MApN poate acționa și cu forțe și mijloace suplimentare celor deja pregătite, având personal și mijloace tehnice menținute în rezerva acțională.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]