ASTĂZI: Lansare de carte şi film etnografic „Portul tradiţional din Pănade”

Marţi, 13 noiembrie, ora 15.00, la Căminul cultural din Pănade va avea loc un eveniment tradiţional deosebit. Este vorba despre încheierea proiectului „Reconstituirea portului tradiţional din Pănade – restituire parţială a patrimoniului imaterial local”, iniţiat de Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba – ATMA şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Locuitorii satului Pănade vor participa la lansarea cărţii şi a filmului etnografic  „Portul tradiţional din Pănade” şi vor redescoperi portul străvechi al satului din secolul al XIX-lea, femeiesc şi bărbătesc, reconstituit după tehnicile vechi ale ţesutului şi cusutului de către patru femei ţesătoare din Pănade: Maria Zereş, Maria Cucui, Maria Şandor şi Ana Poşa.  Astăzi, cei care reprezintă satul Pănade la evenimentele culturale, îmbracă un alt costum popular, cel de influenţă sibiană, în alb şi negru, mulţi dintre ei neştiind de existenţa şi frumuseţea portului lor străvechi, pe care femeile ţesătoare au reuşi să-l reconstituie, cu sprijinul echipei de implementare, (condusă de Petruţa Pop, referent în cadrul Serviciului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale, din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”) şi să-l redea comunităţii din care provin. Prin acest proiect, se urmăreşte creşterea respectului şi a responsabilităţii faţă de patrimoniul imaterial local şi naţional, stimularea meşteşugului ţesutului şi cusutului tradiţional, prin creşterea numărului celor care doresc să confecţioneze şi să deţină costume populare autentice.

ELIT

În cadrul evenimentului va avea loc şi un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul folcloric al judeţului Alba, condus de dirijor Alexandru Pal, Grupul vocal bărbătesc „Sâncelenii” din Sâncel şi Grupul folcloric „Dorul Chicuiului” din Pănade.  Întregul eveniment va fi prezentat de Angela Chelaru.

Parteneri în acest proiect sunt Asociaţia Timotei Cipariu ASTRA Blaj, Primăria comunei Sâncel, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Judeţeană Lucian Blaga Alba, Asociaţia Prietenii Muzeului Unirii şi TVR Cluj.

ADEZIUNE PLUS

Alexandra MATEȘ

Email: ale_mates@yahoo.com
Tel: 0722.661.325

Te-ar putea interesa și:

Haos la Ministerul Sănătății: Un angajat a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea

Haos la Ministerul Sănătății după ce un angajat a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea. La câteva ore după… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIOLENȚELE din SUA: Primul polițist DECEDAT la protestele de la Washington. Bilanțul ajunge la 5 MORȚI

Brian D. Sicknick a fost rănit miercuri, într-o confruntare cu protestatarii, şi a revenit la biroul diviziei, unde i s-a… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Elevii vor suștine o EVALUARE NAȚIONALĂ pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Cum se va desfășura

Sorin Cîmpeanu anunță organizarea Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. După ce anul trecut… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Crește numărul românilor care se vaccinează anti-COVID: Vaccinul Pfizer BioNTech administrat unui număr de peste 76.000 de persoane până în prezent

Aproximativ 18.000 de cadre medicale din România au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Unii patroni anunță că nu îi vor primi la muncă pe cei nevaccinați. 5 milioane de angajați își așteaptă rândul la vaccinare

Angajatorii sunt cei care îi înscriu pe liste pe angajați, 5 milioane dintre aceștia își așteaptă rândul la vaccinare. Romania… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

INFOTRAFIC: Restricții de circulație, vineri, pe Valea Oltului, pentru decolmatarea șanțurilor de aluviuni . Recomandări pentru șoferi

Traficul se va desfășura dirijat, vineri, 8 ianuarie, pe Valea Oltului, DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între kilometrii 227 și… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat vor avea loc și în acest an! Ministerul Educației: „Din simulări va rezulta nivelul cunoștințelor elevilor”

Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, iar președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat că propunerea acceptată de Minister… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

1 comentariu

andrada 13 noiembrie 2012 at 13:13

Titulatura corecta este : Asociatiunea ASTRA (adica Asociatiunea Transilvana pentru literatura romana si cultura poporului roman), Despartamantul (adica filiala) ”Timotei Cipariu” Blaj. Daca tot vrem sa informam, atunci sa informam corect.

Comentariile sunt oprite