Ştirea zilei

Lumea spaţiului sacru – satul Spătac

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pitorescul vieţii pe care o duc puţinii locuitori al arhaicului sat Spătac (aparţine de municipiul Blaj), acest loc cu grădini mereu înflorite, cu amintiri de un romantism cu totul aparte, a făcut ca venerabilul domn ing. Nicolae Sărătean (fiu al satului) să scrie o carte monografică, care de mult i-a invadat sufletul scoţând în evidenţă şi amintindu-ne de satul patriarhal în care românii duceau o viaţă tihnită, plină de obiceiuri şi datini care nu trebuie uitate, pentru a rămâne întipărite în sufletele fiecăruia.
Purtând rădăcinile satului mereu cu el, omul de cultură, ing. Nicolae Sărătean se reîntoarce în satul natal la izvorul de unde a plecat şi păşeşte împreună cu acesta pentru a ne descrie locurile mirifice de neuitat.
Citind această carte vom cunoaşte istoricul satului, cadrul natural şi economic, populaţia, aşezările şi dimensiunea socială, portul, jocul, obiceiurile populare, şezătoarea, cununa secerişului, peţitul fetelor, nunta, colinde de Crăciun, pricesne, agricultura, eroii din Spătac din cele două războaie, familii din Spătac, spătăcenii cu pregătiri superioare şi medii, porecle din Spătac etc.
Autorul descrie cu lux de amănunte multe familii din Spătac (pe care cititorii le vor descoperi), eu oprindu-mă puţin la un unchi de-al dânsului Nicolae (Cula) care neavând copii l-a luat pe autor de mic la ei, l-a crescut şi l-a dat la şcoala primară, la liceu şi la facultate. Era un om dârz şi harnic, în primul război mondial a fost pe frontul de est în Galiţia, trăgător la mitralieră. El spunea „trăgeam cu maşinghever”, a venit rănit de pe front, totuşi datorită hărniciei şi calităţilor de gospodar a realizat o avere frumoasă, a făcut şi  politică, fiind membru PNŢ şi şeful organizaţiei din sat. În casa lui a fost şi marele Iuliu Maniu care obişnuia să-şi facă singur campanie în mijlocul ţăranilor. Pentru a scoate şi mai mult în evidenţă personalitatea unchiului (Cula), autorul descrie în carte, citez: „După ce Carol al II-lea s-a reîntors în ţară, s-a dus o campanie împotriva lui, pentru faptul că trăia cu Elena Lupescu, l-a insultat în public, a fost denunţat de un legionar pentru că a comis crima de lez majestate. Pentru a scăpa de închisoare a trebuit să plătească avocaţilor preţ de 2 boi.” Acesta a fost unchiul dânsului, un om corect şi drept, fără frică să spună adevărul şi lucrurilor pe nume. E o carte pe care o recomand cu căldură, amintind totodată spusele a doi înţelepţi: doar Şipotul el a rămas / de-a lungul anilor în şir / de câte ori în sat mă-ntorc / mă duc să-l văd / e ca un fir / pe care amintirile îl torc….” „Izvorul” – L. Blaga.
„Ţăranul este o instituţie de patrimoniu, să o apărăm din toate puterile, că de aici ne tragem toţi” – Petre Ţuţea. Întrucât aţi pus atâta suflet scriind această carte, ce reprezintă satul natal pentru dumneavoastră, domnule ing. Nicolae Sărătean? Autorul: satul natal este leagănul primordial al existenţei mele. Acolo mă simt cel mai mult acasă, acolo sunt toate rădăcinile mele: părinţi, bunici, străbunici, rude, numai gândindu-mă la satul meu simt o linişte patriarhală neasemuită niciunui sentiment. Cine citeşte această carte va descoperi amintirile duioase din trecutul venerabil al satului Spătac scrise de un om care „nu este specialist în literatură” (cuvintele îi aparţin), dar a cărei cultură vastă i-a permis să înnobileze arta scrisului cu o monografie de excepţie.
Rică ROMAN BÂRGHIŞANUL,
Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult