Rămâi conectat

Ştirea zilei

Lucrătorii din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Aiud sunt în… doliu salarial

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De la începutul săptămânii lucrătorii din Penitenciarul din Aiud, la fel ca şi colegii lor din ţară, poartă banderole negre, asta după ce Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) a decretat doliu în toate unităţile de detenţie. Aceştia au ales să îşi arate nemulţumirea în acest fel faţă de ceea ce se întâmplă în ţară. Drept urmare cei care fac parte din SNLP poartă doliu pentru: sistemul penitenciar: „ne-au fost suprimate drepturile şi ucisă speranţa de viaţă! Ultima măsură: să fim închişi şi noi! N-avem altă şansă!”; pentru drepturi: „au fost diminuate cu 25% salariul, echipamentul, norma de hrană şi sporurile pentru condiţii de muncă, multe drepturi au fost de mult eliminate, iar altele urmează (prima de vacanţă, al 13-lea salariu şi încă ceva din restul de salariu rămas); pentru pensii: „pensia la 65 de ani oricum nu o apucăm! Peste 50% din pensionarii sistemului mor în primii 5 ani”; pentru codul muncii; respectul profesional; pentru sentinţele prin care s-au câştigat drepturi neacordate; pentru contractele colective; pentru drepturile sindicale. Printre revendicările sindicaliştilor din penitenciare se numără: modificarea Proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; anularea diminuărilor salariale (se vor depune 8.000 de acţiuni în instanţă); plata orelor suplimentare şi a celor lucrate în repaus săptămânal sau de sărbători legale; protecţia angajaţilor; reguli europene şi pentru personal nu doar pentru deţinuţi etc. Lucrătorii locului de detenţie aiudean vor purta banderolele negre, practic vor fi în doliu, pe termen nelimitat. O parte dintre sindicalişti, respectiv 14 persoane, au fost prezenţi şi la mitingul desfăşurat la Bucureşti. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea