Liviu Dragnea: În perioada următoare, venim cu un proiect de lege care să prevadă alocații mai mari pentru copii
PSD va depune, în perioada imediat următoare, un proiect de lege care să prevadă alocații mai mari pentru copii, a declarat marți, 19 septembrie, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, după ce Plenul Camerei Deputaților a respins o propunere legislativă în domeniu inițiată de PNL.
„Și noi am spus și USR a spus că vom veni cu un proiect de lege bine făcut. A fost un proiect de lege care, din păcate, nu a respectat tehnica legislativă, nu a indicat sursa financiară. În perioada imediat următoare, vom veni cu un proiect de lege care să ne atingă acest obiectiv și nu numai ăsta, adică alocații mai mari pentru copii. Va fi un proiect puțin mai complex, care să ajute și copiii, în primul rând, dar și părinții”, a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.
Comisia pentru muncă a propus respingerea inițiativei legislative pentru modificarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, „întrucât măsurile propuse implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar inițiatorii nu precizează sursele financiare necesare”.
Propunerea legislativă a fost respinsă anterior și de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
