FOTO, VIDEO| Autostrada A10 Sebeș-Turda: Răzvan Cuc a primit aprobarea de la Viorica Dăncilă. Șeful de la Transporturi, o nouă vizită pe șantier, la doar o săptămână de la ultima sa prezență
Aflat într-o vizită de lucru pe șantierul celor două loturi din Autostrada A10 Sebeș-Turda, în data de 5 septembrie, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că se va adresa prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu o solicitare, de a putea fi prezent două zile pe săptămână la noi în județ, pentru a pune „presiune” pe constructori. Se pare că rugămintea i-a fost ascultată, șeful de la Transporturi fiind prezent, la exact o săptămână de la ultima vizită, din nou, în Alba.
Răzvan Cuc declarat la finalul inspecţiei de săptămâna trecută că pe cele două loturi de autostradă lucrările au avansat într-un ritm destul de mic din punctul său de vedere şi că ”simte” o animare a şantierului doar atunci când este prezent el la faţa locului.
Din acest motiv, Cuc a spus că vrea să stea 2 zile pe săptămână pe aceste şantiere, urmând a-i cere voie premierului Viorica Dăncilă să poată pleca din Bucureşti. Ministrul a mai precizat că vrea să ţină promisiunea făcută de constructor privind deschiderea lotului 1 la finalul acestui an, însă nu e la fel de optimist şi în ceea ce priveşte lotul 2.
https://www.facebook.com/www.ziarulunirea.ro/videos/2293725200738388/
La finalul vizitei de azi, ministrul Răzvan Cuc a declarat că „așa cum am promis, încă de săptămâna trecută, am spus că două zile voi sta pe loturile 1 și 2 de la Sebeș-Turda. Am plecat imediat după ședința de Guvern, am ajuns aici pe lotul 1 și 2, am făcut o trece în revistă foarte rapidă, urmând ca acum să stau să văd cum se desfășoară lucrările, și astăzi și mâine, să văd exact cum lucrează constructorul pe fiecare porțiune, pentru că cred că, la un moment dat, i-am lăsat pe ei să vedem cum evoluează, dar acum, asta discutam și cu antreprenorul de pe lotul 1, o să încep să le spun exact la ce puncte să lucreze, pentru că trebuie să se concentreze acolo unde sunt anumite lipsuri, astfel încât să putem deschide acest lot, așa cum și-a asumat constructorul, la sfârșitul anului.
Urmează ziua de mâine, să mă întorc aici pe șantier, împreună cu cei doi antreprenori și să văd exact cum se mobilizează în punctele critice, de care depinde pentru a putea finaliza lotul în termenele asumate. Pe lotul 1 avem punctul de trecere la calea ferată la care este nevoie de relocarea utilităților pentru a face acea supratraversare, mai sunt câteva structuri unde avem nevoie să aducem umpluturi, astfel încât să putem da în circulație acest lot până la sfârșitul acestui an.”
Chestionat în legătură cu fosta groapă de gunoi din zona cartierului Partoș, care împiedică o conectare a bretelei de la nodul rutier Alba Iulia Sud în șoseaua de centură, ministrul Transporturilor a precizat că „nu este nicio problemă, aia s-a rezolvat, va veni o firmă specializată care va ecologiza acea groapă de gunoi.”
[nggallery id=7416]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 23 august. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 23 august. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din Alba anunță posturi vacante la data de 23 august 2026 și organizează concursuri în perioada următoare. Pentru ocuparea posturilor, candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții privind studiile, vechimea în muncă […]
A condus fără permis de patru ori și s-a dat drept fratele său în fața polițiștilor: Bărbatul din Blaj va sta peste 3 ani după gratii pentru faptele sale
A condus fără permis de patru ori și s-a dat drept fratele său în fața polițiștilor: Bărbatul din Blaj va sta peste 3 ani după gratii pentru faptele sale Un bărbat din zona municipiului Blaj a fost condamnat la închisoare cu executare pentru conducerea repetată a unor autovehicule fără a deține permis de conducere, dar […]
VIDEO | Detunata Goală, vizitată de turiștii impresionați de spectacolul stâncos al muntelui. Orga de piatră a Apusenilor, locul într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu
Detunata Goală, vizitată de turiștii impresionați de spectacolul stâncos al muntelui. Orga de piatră a Apusenilor, locul într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu În inima Munților Apuseni, în zona Bucium din Munții Metaliferi, Detunatele continuă să atragă turiști care descoperă de fiecare dată aceeași frumusețe spectaculoasă a locului. Pentru unii dintre cei care ajung aici, vizita nu […]
