LIVE-SCOR: Avântul Reghin – Industria Galda 2-1 (1-1) | Vizitatorii au cedat pe final și au preluat „lanterna roșie”
Industria Galda a pierdut cu Avântul Reghin, scor 1-2 (1-1), găldenii, cu numai opt puncte acumulate în 14 runde fiind amenințați serios cu retrogradarea după acest eșec, al doilea la rând. Formația din Alba a preluat „lanterna roșie” în urma acestui insucces, deși a condus la un moment dat.
Un rezultat nedrept pentru formația condusă de Paul Ciucă, o înfrângere ce a adus multă supărare, în condițiile în care vizitatorii au dominat actul secund și au ratat trei ocazii mari, la scorul de 1-1, prin Cioară (69) – șut alături, Baghiu (76) – reluare pe lângă și Cunțan (82) – a respins portarul.
*0-1, MIN. 37: CIOARĂ a deschis scorul, după o minge lungă trimisă de portarul Căt. Suciu, atacantul a preluat și a lobat peste portar.
*1-1, MIN. 40: COVACIU a restabilit egalitatea cu un șut din careu, bară-gol
*2-1, MIN. 87: MURAR a punctat pentru gazde, cu un șut dintr-un unghi imposibil.
*Alexandru Cioară: „Nu avem noroc, dar credem până la capăt”
“Eu zic că am făcut un joc bun, am avut mai multe ocazii ca adversarii, dar, din păcate, din nou nu le am fructificat. Și se întâmplă în fiecare etapă să nu avem deloc noroc, dominăm, avem situații de a marcca, însă pierdem. Cât sunt șanse matematice noi credem că ne putem salva. Nu mă pot bucura foarte tare pentru golul înscris dacă nu am reușit să luăm puncte”, a transmis Alexandru Cioară, golgheterul Industriei, cu 7 reușite, cel mai prolific marcator din județ
Oaspeții, într-o acută criză de efectiv, au doar juniori pe banca tehnică, neefectuându-se nicio înlocuire. Vizitatorii au ratat trei ocazii mari, la 1-1, în actul secund, din postura de singur cu portarul.
Avântul: Bucin – Ința, Fl. Pop, P. Luca, Covaciu, Fl. Truță, Ad. Murar, Stavilă, D. Chirilă, D. Crișan, Potor; rezerve Vlasa, Ad. Pop, Laczko, G. Chirilă, M. Suciu, Horvath, Al. Pavel. Antrenor Răzvan Dan.
Industria: Căt. Suciu – Baghiu, Frențiu/ cpt, Petruse, Puha – G. Goronea, Cunțan, Ad. Hăprian, Circov, P. Muntean, Cioară; rezerve Lepădat, Gergely, A. Crăciun, F. Schiau, Ov. Truță, Adam. Antrenor Paul Ciucă.
Un meci al disperării pentru vizitatori, duel ce-i găsește pe “galben-albaștri” într-o criză majoră de efectiv dar și de puncte! Pe lângă antrenorul Paul Ciucă – suspendat, vor mai lipsi Cioplântă – accidentat, Haiduc, D. Lupșan, S. Mureșan și Al. Costea – suspendați.
Gruparea din “orașul viorilor”, “regina remizelor”, cu 7 egaluri în tur (la fel ca Viitorul Șelimbăr), se clasează pe locul al 13-lea, cu 13 puncte și vine după o remiză albă la Baia Mare, un rezultat surprinzător.
Arbitri: M. Naidin (Piteşti), Cr. Cosmescu (Piteşti), R. Spătar (Sibiu). Observatori I. Szekely (Cluj-Napoca), E. Kemenes (Baia Mare).
Foto-text: Gligor UDREA
[nggallery id=7571]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO | Doi frați din județul Alba, pe podium pentru România la Campionatul European de Kickboxing din Chișinău: Antonia, medalii de aur și argint, iar Matei, două medalii de bronz
Doi frați din județul Alba, pe podium pentru România la Campionatul European de Kickboxing din Chișinău: Antonia, medalii de aur și argint, iar Matei, două medalii de bronz Campionatul European de Kickboxing s-a desfășurat în iunie 2025 la Chișinău, capitala Republicii Moldova și a adunat sute de sportivi din întreaga Europă, iar România a fost […]
FOTO: Blăjeanca Mihaela Blaga, locul 8 la Campionatele Europene pe echipe în proba de 3000 metri obstacole
Blăjeanca Mihaela Blaga, locul 8 la Campionatele Europene pe echipe în proba de 3000 metri obstacole Mihaela Blaga (AC „Mica Romă” Blaj/ CSU Alba Iulia) a terminat pe locul 8 în proba de 3000 metri obstacole, în cadrul Campionatelor Europene pe echipe, liga a doua. Citește și: FOTO | Mihaela Blaga, triumf remarcabil la Campionatele Internaționale […]
A doua medalie de aur pentru David Popovici la europenele U23: A stabilit un nou record continental
A doua medalie de aur pentru David Popovici la europenele U23: A stabilit un nou record continental David Popovici a cucerit a doua medalie de aur la Campionatele Europene de Natație pentru sportivi sub 23 de ani. Citește și: David Popovici, medalie de aur la 200 de metri liber la europene: Românul, învingător detașat În […]