Rămâi conectat

Sport

Liga a 3-a, prima rundă din primăvară, CS Iernut – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0) | Juniorul Codrea a deschis scorul, gazdele au egalat dintr-un penalty controversat

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a remizat în prima rundă din retur, 1-1 (0-0), cu CS Iernut, o confruntare cu multe evenimente în actul secund.  Vizitatorii au dominat primul mitan, când au ratat oportunități prin Codrea, la o altă fază într-un carambol balonul lovind bara gazdelor. Gruparea cugireană a punctat prima prin juniorul Marian Codrea, gazdele erau deja în inferioritate numerică (Dumbrăvean – eliminat în minutul 50), dar și așa au izbutit să egaleze dintr-o lovitură de pedeapsă controversată. Și după restabilierea echilibrului pe tabelă, „roș-albaștrii” puteau da lovitura, dar au fost neinspirați iarăși la finalizare, irosind ocazii bune prin Făgărășanu și Itu.

*Călin Moldovan: „Categoric am pierdut două puncte!”

Sunt dezamăgit de rezultat. Știam că este terenul dificil și ne așteaptă un meci de luptă, cu un adversar agresiv, nu am avut angajamentul așteptat. Categoric am pierdut două puncte împotriva unui adversar care și-a dorit foarte mult„, a declarat Călin Moldovan. În minutul 56, juniorul Codrea a deschis scorul (din centrarea lui Șaucă), fotbalistul de sub Drăgana fiind unul dintre remarcații perioadei de pregătire, golgheter, alături de Făgărășanu. În minutul 79, amfitrionii, aflați în inferioritate numerică, reușesc să egaleze dintr-o lovitură de pedeapsă controversată (un duel cu Tăban), transformată de Chețan, fază care a stârnit protestele vehemente ale grupării de sub Drăgana.

“Roș-albaștrii” au întâlnit în deplasare pe CS Iernut (unde a ajuns Bucur- ex Performanța Ighiu), unica echipă din serie ce nu a izbutit să câștige pe teren propriu în prima parte a campionatului, având doar două remize din 7 confruntări. De partea cealaltă, gruparea de sub Drăgana, încearcă să realizeze un retur cât mai bun, cu toate că efectivul este unul redus numeric, doar 17 jucători (Șt. Radu fiind indisponibil până la finele sezonului).

Elit - Gustul Desăvârșit

Metalurgistul: Crivăț – Tăban, Negrescu, Itu, Vărărean – Șaucă, Măd. Popa (81, M. Neagu), Sorian, Șuteu– Codrea (70, Udrea), Făgărășanu; rezerve N. Bănică, Cioban, Scurtu, Firan. Antrenor Călin Moldovan. Primul meci de sub Drăgana în 2018, vineri, 16 martie, este derby-ul județean Metalurgistul Cugir – Unirea Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sport

Cupa Satelor se decernează în 1 aprilie, la Galtiu! Crăciunelu de Jos – Șugag și Ciugud – Livezile, în penultimul act

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ediția din acest an a Cupei Satelor, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba și rezervată jucătorilor născuți în anul 2010 și mai tineri (fete, din anul 2008 și mai tinere), la care s-au înscris 12 comune, a ajuns la faza semifinalelor.

Astfel, sâmbătă, 1 aprilie, sunt prevăzute, la Galtiu (inițial s-a discutat de “Cetate”, unde însă se va juca în play-out-ul Ligii 3), semifinalele, respectiv Crăciunelu de Jos (campioana ediției anterioare) – Șugag și Ciugud – Livezile, urmate de finala mică și finala mare.

Rezultatele fazei secunde, meciuri disputate la Aiud, pe “Aiudelul”:

Elit - Gustul Desăvârșit

*Grupa 1: Crăciunelu de Jos – Ciugud 1-1, Ciugud – Lunca Mureșului 2-2, Lunca Mureșului – Crăciunelu de Jos 0-1; clasament: 1. Crăciunelu de Jos 4 p (2-1), 2. Ciugud 2 (3-3), 3. Lunca Mureșului 1 (2-3); *Grupa 2: Livezile – Valea Lungă 2-0, Valea Lungă – Șugag 2-3 (după loviturile de departajare, 0-0), Șugag – Livezile 0-3; clasament: 1. Livezile 6 (5-0), 2. Șugag 1 (0-3), 3. Valea Lungă 1 (0-2). Echipa din Livezile este singura calificată în “careul de ași” doar cu victorii și fără a primi gol.

Vor fi acordate câte două mingi tuturor participantelor, iar echipele calificate în “careul de ași” vor avea și alte premii. Competiția a debutat în 2018, când învingătoarea ediției inaugurale a fost Bistra. Următoarea ediție a fost întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, iar anul trecut campioană a devenit Crăciunelu (fără a primi gol), prezentă în Sibiu, la faza zonală.

Foto: Asociația Județeaă de Fotbal Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sport

Mihaela Popa (CS Unirea Alba Iulia), în premieră campioană națională la marș, 35 km, în Slovacia!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mărșăluitoarea Mihaela Popa (fostă Acatrinei), legitimată la CS Unirea Alba Iulia/ CSM Unirea Alba Iulia, a devenit în premieră campioană națională a României, în proba de 35 kilometri marș.

Concursul s-a disputat în Slovacia, la Dudince, în cadrul World Athletics Race Walking Tour Gold Level Meeting, o competiție la care au participat peste 230 de sportivi din 30 de țări. În cursa în care dubla campioană mondială, Kimberly Garcia Leon (Peru) a bătut recordul mondial la 35 km marș (timpul 2:37.44), Mihaela Popa s-a clasat pe locul 23 la general, cucerind titlul națjonal, cu rezultatul de 3:15:56, asta după ce, în urmă cu trei săptămâni, la Timișoara, a luat medalia de aur pe distanța de 20 kilometri.

Colega sa de club, Ana Rodean, a abandonat la jumătatea cursei, kilometrul 18. Pe podium s-au mai clasat Sorana Țuțu și Mihaela Pușcașu (ambele CS Universitatea Reșița), la senioare fiind 6 atlete din România.

“O cursă istovitoare în care Ana și-a dorit un nou record național, care după pregătirea pe care a făcut-o era perfect realizabil. A forțat însă prea mult pe prima parte a cursei și apoi dându-și seama ca nu va reuși, a renunțat și a abandonat. Mihaela, cu mult efort și sacrificiu, a reușit să-și adjudece un nou titlu foarte muncit, primul pe această distanță”, a transmis antrenorul Gabriel Avram (CS Unirea Alba Iulia).

Elit - Gustul Desăvârșit

Următoarea întrecere va fi în 9 aprilie, în Antalya, Campionatele Balcanice, cu Mihaela Popa pe distanța de 20 kilometri marș și Alexandra Maria Cristea (CS Unirea Alba Iulia/ LPS Alba Iulia), pe distanța de 10 kilometri junioare 1 (este campioană națională la Under 20).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sport

Liga 4: Brânză (Viitorul Sântimbru) și-a învins fosta echipă, CS Zlatna și Viitorul Vama Seacă – primele puncte din retur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Etapă echilibrată în Liga 4, a 3-a rundă din retur aducând jocuri spectaculoase, cu răsturnări de situații. Atacantul Ciprian Brânză, cu o dublă, și-a învins fosta echipă, iar Viitorul Vama Seacă și CS Zlatna au cucerit primele puncte din primăvară. Și Cuprirom Abrud, „lanterna roșie” a pierdut greu la Unirea, după ce a avut avantaj.

*Viitorul Vama Seacă – CS Zlatna 1-1 (0-1). Rezultat suprinzător, primul gol și primul punct din retur pentru formația condusă de Ionel Moldovan. CS Zlatna are o serie de 8 meciuri fără victorie și numai 3 puncte. Echipa din Hopârta, la prima remiză stagională și primul punct din 2023

*Inter Unirea – Cuprirom Abrud 3-2 (1-2): În minutul 13, gazdele au ratat un penalty, prin Val. Drăgan, apărat de portarul Achimeț. “Lanterna roșie” s-a predat cu greu în “curbă”, moții reușind la un moment dat să întoarcă scorul în prima repriză și să conducă.

*Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română 2-1 (1-1):. D. Cîmpean (Spicul) eliminat în minutul 59. Dubla lui Brânză împotriva fostei echipe a făcut ca trupa din Galtiu să realizeze maximum de puncte în retur. Viitorul are 11 partide fără a pierde și se menține pe locul secund.

Elit - Gustul Desăvârșit

*GT Sport Alba Iulia – Industria Galda de Jos 2-3 (0-1). Liderul a avut oarece dificultăți în partida de pe terenul secund al Stadionului “Cetate”. Nu a mai fost acea diferență de scor din toamnă (7-0), iar tânăra formație GT Sport, la primul eșec din retur, a reușit să egaleze în actul secund, dar dubla rezervei S. Mureșan a fost decisivă, și la gazde Gavrilă reușind o dublă.

*Voința Stremț – Energia Săsciori 2-1 (1-0). La prima deplasare din retur, primul eșec, în ultimele secvențe (gol M. Cristea, 90), pentru Energia. Voința are maximum de puncte în primăvară și 7 jocuri fără înfrângere, în care a luat 19 puncte);

*Performanța Ighiu – Kinder Teiuș 2-0 (1-0). Primul succes pentru Ștefan Fogoroși pe banca ighienilor, ce aveau două puncte în ultimele 5 întâlniri. La oaspeții, cu 3 eșecuri în retur, a fost instalat antrenor Femi Williams (30 de ani), fost la Viitorul Vama Seacă

*CIL Blaj – Hidromecanica Șugag 5-4 (2-3). Partidă spectaculoasă în “Mica Romă”, cu răsturnări de situații (1-0, 1-1, 2-1, 2-3, 5-3). Blăjenii au câștigat al doilea joc la rând în fața fanilor, după cel de runda trecută cu Viitorul Vama Seacă (4-3), unul derulat sub aceleași coordonate (goluri multe), iar trupa de pe Valea Sebeșului este la al doilea insucces succesiv. Voic (CIL) a ratat un penalty în minutul 12.

Foto Rareș NICULAȘ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare