Rămâi conectat

Politică Administrație

Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu: Decizia CCR privind completul de 5 judecători este previzibilă și perfect legală

Ziarul Unirea

Publicat

în

Curtea Constituțională a stabilit, pe bună dreptate, că există un conflict juridic de  natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât colegiul de conducere al ÎCCJ nu a pus în aplicare noile prevederi ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, care dispune că toți membrii din completele de 5 judecători care judecă recursurile de la Înalta Curte.

Drept urmare ÎCCJ este obligat ca de îndată să refacă componența completurilor de 5 judecători, prin tragere la sorți, așa cum prevede legea.

Decizia CCR desființează ultimele „complete ale morții” de la ÎCCJ prin care țintele politice ale statului de paralel ajungeau în ultima fază de judecată în fața unor complete conduse de către un judecător numit politic. De acum înainte toți membrii completelor trebuie compuse prin tragere la sorți, conform legii.

Completele de 5 judecători de la ÎCCJ au fost până acum conduse de judecători numiți politic. Ele erau conduse fie de președintele ÎCCJ, fie de unul dintre cei doi vicepreședinți, fie de președinte de secție. Fiecare dintre aceștia era numit în funcție de președintele României, iar ei erau desemnați să facă parte din completele de 5 judecători fără tragere la sorți.

Astfel, o țintă politică ajungea inevitabil în ultima fază de judecată în fața unui complet condus de un judecător numit politic. Din acest motiv, completele de 5 judecători au fost supranumite „completele morții”.

Așa s-a întâmplat și în Dosarul Referendumului, când completul de 5 a fost condus de actualul om al lui Iohannis din CCR – Livia Stanciu, care are deja mai multe condamnări la CEDO pentru abuzurile sale – la fel urma să se întâmple și în al doilea dosar împotriva președintelui PSD, pentru că ÎCCJ nu voia să aplice prevederile Legii nr. 304/2004 cu privire la tragerea la sorți a tuturor membrilor acestor complete. Dar în aceeași situație au fost mulți alți oameni politici sau oameni de afaceri, condamnați în dosare politice, pe culoarele statului paralel, din „câmpul tactic” al fostului general Dumbravă.

Așadar decizia CCR desființează „completele morții” și obligă ÎCCJ să tragă la sorți toți membrii completelor astfel încât să nu mai poată fi făcute aranjamente pentru forțarea unor condamnări politice.

Opoziția ar face bine să învețe lecția numărul 1 a democrației: respectarea statului de drept, care implică în primul rând respectarea deciziilor Curții Constituționale. Știm că celor de la PNL le este greu să se dezlipească de era Băsescu, când condamnările și achitările veneau de la Cotroceni, dar acum trăim într-un stat de drept sau cel puțin spre  asta tindem. Organizarea judiciară trebuie făcută  în litera legii, la fel ca și înfăptuirea justiției. Este foarte important și necesar demersul Guvernului, dar și a Parlamentului, de a sesiza CCR acolo unde există conflicte juridice de natură constituțională. Este foarte important să asigurăm în mod efectiv și practic principiul echilibrului și separației puterilor în stat și să repunem fiecare instituție în matca sa constituțională.

 

Ioan Dîrzu

Deputat PSD de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș.  Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea