Liceeni dependenţi de drogul numit… cultură
La Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia s-a desfăşurat zilele trecute un spectacol cultural-artistic „Iubeşte viaţa!”, organizat în cadrul proiectului “Fii free!”. Proiectul a fost iniţiat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu (CPECA), în parteneriat cu CPECA Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, reprezentate de 4 licee sibiene şi 3 licee albaiuliene. Este vorba despre Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, Liceul Sportiv Alba Iulia şi Colegiul Economic „D.P. Marţian”, dar în sala de spectacole am văzut şi elevi însoţiţi de profesori de la alte unităţi liceale din municipiu.
Scopul acestui proiect este de a le arăta tinerilor că îşi pot umple timpul liber în mod plăcut şi util, fără să apeleze la droguri, al căror consum are efecte deosebit de nocive. Din alocuţiunile adresate în deschidere de Claudiu Duşa, şeful CPECA Alba, respectiv de omologul său sibian, tinerii spectatori au aflat care este riscul consumului de droguri şi au fost informaţi despre serviciile pe care le oferă cele două centre antidrog, precum şi despre proiectul menţionat.
Pentru început, pe scenă au urcat 4 perechi de dansatori de la Colegiul Naţional “Samuel von Brukenthal” Sibiu, care au prezentat o suită de jocuri populare tradiţionale săseşti, în aplauzele spectatorilor. Programul artistic s-a încheiat cu piesa de teatru „Poftim: o şansă!”, susţinută de trupa Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, implicat în derularea proiectului. Urmează ca în viitorul apropiat şi liceenii albaiulieni să susţină un spectacol la Sibiu, în baza parteneriatului existent.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | O fostă haltă CFR din Alba ar putea fi transformată într-un muzeu în care să fie expuse Tăblițele de la Tărtăria
O fostă haltă CFR din Alba ar putea fi transformată într-un muzeu în care să fie expuse Tăblițele de la Tărtăria Fosta haltă CFR Săliștea ar putea fi transformată într-un muzeu în care exponatele principale să fie Tăblițele de la Tărtăria. Intenția a fost anunțată, duminică, 8 februarie 2026, de primarul comunei Săliștea, Ioan Gherman, […]
FOTO | Medici noi la Spitalul Orășenesc “Dr. Alexandru Borza” Abrud: Dr. Bobar Delia – medic specialist endocrinolog și Dr. Dimitriu Tudor – medic specialist otorinolaringologie (ORL), s-au alăturat echipei medicale
Medici noi la Spitalul Orășenesc “Dr. Alexandru Borza” Abrud: Dr. Bobar Delia – medic specialist endocrinolog și Dr. Dimitriu Tudor – medic specialist otorinolaringologie (ORL), s-au alăturat echipei medicale Spitalul Orășenesc “Dr. Alexandru Borza” Abrud are doi noi medici specialiști: un endocrinolog și un ORL-ist. Dr. Bobar Delia și Dr. Dimitriu Tudor s-au alăturat echipei […]
FOTO | Momente emoționante la Colegiul Militar din Alba Iulia: Plutonier adjutant principal Ghiță Bordea, subofițer de comandă, trecere în rezervă după 40 de ani în uniformă militară. 22 de ani i-a petrecut în școala albaiuliană
Momente emoționante la Colegiul Militar din Alba Iulia: Plutonier adjutant principal Ghiță Bordea, subofițer de comandă, trecere în rezervă după 40 de ani în uniformă militară. 22 de ani i-a petrecut în școala albaiuliană Plutonier adjutant principal Ghiță Bordea, subofițer de comandă, a trecut în rezervă după 40 de ani în uniformă militară. 22 de […]