Legea privind plafonul cifrei de afaceri majorat la 300.000 de lei, în vigoare din aprilie
Legea privind plafonul cifrei de afaceri cu care firmele se vor înregistra în scop de TVA a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, astfel că va intra în vigoare în următoarele zile, mai exact la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Proiectul legislativ a fost adoptat acum o lună de Camera Deputaților, forul decizional.
Plafonul cifrei de afaceri de la care societățile trebuie să se înregistreze în scopuri de taxă pe valoare adăugată a fost majorat, conform acestei legi (nr. 72/2018), de la 220.000 lei, la 300.000 lei. Măsura trebuia introdusă în legislație de la 1 ianuarie 2018, conform cerințelor europene, dar pentru că s-a întârziat, actul normativ conține și dispoziții tranzitorii:
– pentru firmele care s-au înființat până la 31 decembrie 2017, se va cere înregistrarea în scop de TVA doar dacă vor depăși plafonul cifrei de afaceri de 220.000 de lei în perioada de referință, de la 1 ianuarie 2018 – data de 1 a lunii următoare celei în care legea va intra în vigoare (care va fi, cel mai probabil 1 mai 2018)
– pentru firmele înființate chiar în perioada de referință, după 1 ianuarie 2018, înregistrarea în scop de TVA se va face dacă va fi depășit plafonul cifrei de afaceri de 220.000 lei în această perioadă
– pentru firmele înființate după perioada de referință, adică după data de 1 mai 2018, înregistrarea în scop de TVA este obligatorie dacă depășesc noul plafon, de 300.000 lei, de la înființare și până la 31 decembrie 2018.
Legea prevede, pentru contribuabilii care doresc să rămână înregistrați în scopuri de TVA, chiar dacă nu depășesc plafonul de 300.000 lei, posibilitatea de a rămâne în această evidență, la cerere:
“Persoana impozabilă din România care are cifra de afaceri, anuală, declarată sau realizată, inferioară plafonului de 300.000 lei, poate aplica regimul special de scutire pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform normelor Codului Fiscal”.
Pentru persoanele impozabile înscrise în scopuri de TVA anterior anului 2018 care cer scoaterea din evidența aceasta deoarece nu depășesc plafonul de 300.000 lei până la data solicitării și nu au depășit nici plafonul vechi, de 220.000 lei în cursul anului 2017, se depune la Fisc solicitarea de scoatere din evidență în fiecare lună între 1 și 10 ale lunii următoare perioadei fiscale aplicate. Solicitarea va fi realizată până cel târziu la sfârșitul lunii în care s-a depus solicitarea. De asemenea, se va depune ultimul decont de taxă care va evidenția valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă.
sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]