Rămâi conectat

Ştirea zilei

Laura Codruța Kovesi, declarații după demitere: ”Nu voi mai lucra de astăzi în DNA, voi rămâne procuror; Decretul de revocare lasă un mare semn de întrebare”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Laura Codruţa Kovesi a declarat luni, după revocarea sa de către președintele Klaus Iohannis, că decretul de revocare lasă un mare semn de întrebare dacă va exista o subordonare a procurorilor şefi faţă de ministrul Justiţiei.

„Decretul de revocare emis de preşedinte lasă un mare semn de întrebare. Va exista o subordonare discreţionară a procurorilor şefi faţă de ministrul Justiţiei? Nu comentez decizia CCR, însă aş vrea să arăt că motivarea sugerează că procurorii ar putea fi în viitor subordonaţi ministrului Justiţiei. Şi de aceea cred că o clarificare rămâne în continuare necesară. (…) În ceea ce priveşte procedura de revocare a procurorului şef DNA, vă reamintesc că propunerea de revocare nu a întrunit condiţiile prevăzute de lege, CSM a dat un aviz negativ, am dovedit în faţa secţiei pentru procurori a CSM că motivele invocate de ministrul justiţiei în propunere, o parte din ele sunt nereale, o parte sunt neadevărate”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la sediul DNA.

*Kovesi, aplaudată de procuroi la finalul declaraţiilor/ Ce le-a transmis aceasta foştilor colegi

Laura Codruţa Kovesi a mai spus că le mulţumeşte colegilor pentru activitatea pe care au desfăşurat-o împreună, aceştia asistând, de altfel, la declaraţiile publice ale lui Kovesi.

„Am fost procuror şef al DNA timp de 5 ani şi tot ce am realizat am consemnat într-un raport care va fi făcut public în cel mai scurt timp şi va putea fi studiat pe site”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

„Despre mine vă pot spune că am luat act de decretul de revocare din funcţia de procuror şef DNA şi începând de astăzi nu voi mai lucra în Direcţia Naţională Anticorupţie. Voi rămâne procuror”,a mai spus Kovesi.

În timpul declaraţiilor de presă, alături i-au stat procurorii din DNA. La final, Kovesi le-a spus: „Vă mulţumesc pentru ce am făcut împreună (…) Pentru rezistenţă şi dârzenia de care aţi dat dovadă în lupta cu infracţionalitatea. Vă mulţumesc că aţi mers înainte, indiferent cât de atacaţi, umiliţi am fost în faţa societăţii şi a familiilor, târâţi în noroi, fără posibilitatea de a ne apăra. Am putut doar să sesizăm CSM pentru apărarea adevărului”.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat, luni, că preşedintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei Curţii Constituţionale. Decretul a fost publicat deja în Monitorul Oficial.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.  Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora

Ziarul Unirea

Publicat

în

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea